fbpx
 
Poliţiştii timişeni de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări in rem pentru nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, după ce în curtea Laboratorului de Igienă a Radiaţiilor din Timişoara al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) ar fi fost identificată prezenţa unei surse de radiaţii, a anunţat, miercuri, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Pentru un grup de copii din Giurgiu, vacanța la munte s-a încheiat mai repede cu două zile decât plănuiseră. O parte dintre ei au ajuns de joi noapte la spitalele din Brașov cu simptome de toxiinfecție alimentară.

Încă două instituții au început anchete în cazul medicului din Iași care și-ar fi internat părinții în spital, pe perioadă nedeterminată.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a început o anchetă după ce un pacient, un cioban, a ajuns în Urgenţe la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad cu viermi ieşind din corp, iar ulterior a decedat.

Festivalul Brizo a dezghețat atmosfera în acest weekend după doi ani de pandemie, petrecerile ținând mult în noapte

Muzica de pe malul Lacului Aroneanu i-a înnebunit însă pe locuitorii de pe cele două dealuri din jur, în general clasă mijlocie, familii cu copii mici. Casele duduiau, oamenii n-au închis un ochi

Reclamațiile au ajuns la primarul Moruzi, care autorizase evenimentul, dar a promis că nu se va mai repeta

Baza de agrement nou înființată reprezintă însă o investiție mare, iar acționarii se bazează pe astfel de evenimente, care atrag public numeros

Legea spune că depășirea limitei de 45 db în zonele locuite, pe perioada nopții, se pedepsește

Întrebarea este: se poate împăca interesul economic din industria distracției cu dreptul ieșenilor de a se odihni? De ce nu se fac petrecerile de la 5 după-amiaza până la 12 noaptea în zonele rezidențiale? E problema Tiki Village, din cauza căruia cartierul Ciric nu mai doarme de ani de zile

Aproape 14.000 de fișe ale unor persoane care au fost vaccinate cu doze unice de vaccin Johnson & Johnson în două centre din județul Hunedoara au fost ridicate de către procurorii DNA Alba Iulia.

Un elev de la o școală specială din județul Botoșani a murit subit în curte, în fața colegilor lui de clasă, după ce pur și simplu a căzut din picioare. Medicii sosiți în ajutor nu au mai putut să-l salveze.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost amendat pentru a treia oară, luni, din cauza nerespectării carantinei, acesta continuând să participe la diverse manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a iniţiat, alături de deputaţii USR Silviu Dehelean şi Stelian Ion, un proiect de lege de anulare a amenzilor PLF şi de returnare a banilor plătiţi până acum.

Pagina 1 din 10

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30