fbpx
 
Consiliul Județean Iași a finalizat licitația de concesionare a Casei Călăului, a publicat numele firmei câștigătoare și redevența în Monitorul Oficial, dar totul s-a dovedit un bluf. Motivul: în oferta sa, societatea care a câștigat contractul a făcut o eroare și a scris ce sumă oferă pe lună, în loc de an. Prin urmare, a ieșit o redevență de 12 ori mai mare decât cea pe care firma dorea să o plătească! Această greșeală va duce la anularea licitației și la reluarea ei în perioada următoare.

O femeie în vârstă de 70 de ani din Muntenii de Jos, județul Vaslui, a primit în luna decembrie a anului trecut o factură uriașă la gaze, în valoare de 33,5 milioane de lei. După ce a semnalat eroarea, pensionara a primit o nouă factură, însă și de această dată tot greșită, potrivit Ziarul de Vaslui.

Zeci de mii de persoane din Marea Britanie s-au trezit în dimineața de Crăciun cu o surpriză de la un binefăcător neașteptat: banca Santander.

Bogdan Laurenţiu Bratu, fost director al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova, a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru înşelăciune, el fiind acuzat că a folosit la angajare o diplomă falsă de licenţă, obţinând salarii necuvenite de peste un milion de lei, transmite Agerpres.

Eroare în timpul perchezițiilor de ieri de la Clanul Duduianu: polițiștii au ajuns la un coleg de-al lor, de la Serviciul de Acțiuni Speciale, în loc să nimerească acasă la unul dintre frații lui Emi Pian, interlopul decedat în urma scandalului de acum o săptămână, scrie Digi24.

Omul de afaceri timișorean, proaspăt membru PNL și candidat pentru Consiliul Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, îi atrage atenția ministrulului liberal al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, că e într-o mare eroare și că acțiunile sale periclitează imaginea partidului, scrie Express de Banat, citat de Flux24.

Patroana unei firme din Timișoara a fost luată pe sus de poliţiştii care greşiseră adresa pentru un mandat de aducere!

Scandalul cu Casa Studenţilor e un fake-news. E un subiect umflat artificial de Harabagiu, Chirica şi Iacoban, care se văd lăsaţi fără jucăria de la Fundaţie.

Scandalul cu Casa Studenţilor e un fake-news. E un subiect umflat artificial de Harabagiu, Chirica şi Iacoban, care se văd lăsaţi fără jucăria de la Fundaţie.

Menajera – o tânără de 27 de ani din Bulgaria – a primit suma în cont.

Pagina 2 din 4