Poliţiştii din Hunedoara au deschis o anchetă, după ce au fost sesizaţi de o femeie că fiica sa de 11 ani a fost agresată de două fete, de 12 ani, în curtea unui liceu.
Este alertă maximă lângă Capitală după ce doi indivizi ar fi încercat să răpească două copile de 12, respectiv 14 ani de pe stradă. Polițiștii sunt acum pe urmele indivizilor extrem de periculoși. Potrivit vecinilor, fetele au scăpat deoarece una dintre ele a țipat în momentul în care au fost trase în mașină.
Un bărbat de 73 de ani a fost reținut, fiind acuzat că a agresat sexual trei fete în vârstă de 12 ani într-un magazin din Sectorul 4. Poliția Capitalei precizează că faptele s-au petrecut în perioade diferite, iar agresorul este vânzător în magazinul respectiv.
Antrenorul de atletism Constantin Cristinel Iacoban, director al Clubului sportiv școlar Dinamo, a fost reținut după ce ar fi agresat sexual fete pe care le antrena și va fi dus la instanță cu propunere de arestare preventivă.
Fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că au recrutat două fete din SUA şi Marea Britanie, sub pretextul că vor să se căsătorească cu ele, le-au adus apoi în România, unde le-au obligat să producă materiale pornografice care erau postate pe o platformă online pentru a fi difuzate contra cost.
Două fete în vârstă de 11 şi 16 ani, care traversau o stradă din Turda, judeţul Cluj, pe trecerea de pietoni, au fost accidentate, miercuri seară, de o maşină condusă de un bărbat de 85 de ani.
Un tânăr de 20 de ani din Mureș, venit recent din Belgia, a fost tâlhărit de trei fete. Totul ar fi fost pus la cale chiar de prietenul acestuia care aflase că victima a venit în țară cu mulți bani.
Două fete de 13 și 16 ani din Sectorul 4 al Capitalei, aflate în grija statului, se confruntă cu trauma de a fi fost vândute pe 2.500 de lei unor bărbați din Vaslui.
Scene șocante au fost surprinse, sâmbătă, în jurul orei 18:00, în zona unui parc din Baia Mare. Două adolescente și-au împărți pumni și palme, sub privirile altor câţiva tineri din grup.
Unele fetele care lucrează în videochat în Iași vor să câștige mai mulți bani. Dacă se poate, pe loc. Și dacă e posibil, fără niciun efort. Doar pe bază de noroc. În realitate, succesul vine un pic diferit. Jobul de model este cât se poate de serios. Trebuie făcut ca lumea pentru a scoate maximum din el. La Lucky Studio, promovăm asta de peste 10 ani. Hai să-ți explicăm cum stă treaba pe bune!