fbpx
 
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur au hotărât ca începând anul acesta Sofia, fetiţa lor în vârsta de 9 ani, să nu mai urmeze sistemul clasic de învăţământ, urmând să înveţe în sistem home schooling.

 

Dana Nălbaru împreună cu soțul ei, Dragoș Bucur, au hotărât ca fiica lor în vârstă de 9 ani să nu mai meargă la școală, ci urmează să învețe în sistem home schooling. Dana este conştinentă că vor avea de înfruntat multe lucruri necunoscute, dar în acelaşi timp are încredere că toţi trei vor reuşi în acest demers.

 

Mama, tatăl şi Sofia şi-au expus punctele de vedere în acest sens, dezvăluind motivele care i-au dus la aceasta hotărâre, conform viva.ro.

 

„Am retras-o  pe Sofia de la școală. De tot. Am ales că ea să învețe în sistem home schooling despre lucrurile care îi plac și fără constrângeri, fără competiții impuse, fără note sau calificative. Ne-am gândit bine înainte de a luă această decizie și ne-am „făcut temele” înainte de a ne aruncă spre un asemenea viitor. Am vorbit cu oameni care își educa în mod similar copiii, citim mult despre asta și ne-am asumat inclusiv schimbarea ritmului nostru de viață, conștienți fiind că noi vom fi cei care va trebui să o ajutăm și să o susținem în tot acest proces. Vom descoperi alături de ea o grămadă de lucruri, sunt sigură.”, a spus Dana Nălbaru.

 

Dragoş Bucur a povestit cum acesta a fost cel mai relaxat început de an şcolar pentru Sofia. „Ieri, în prima zi de ne-scoala Sofia a făcut primul curs de scenaristica, a stat 2 ore în fața calculatorului făcând MATEMATICA și altă oră jumătate  învățând programare pe calculator la cursurile online Khan Academy.”

Sofia a mărturisit că a crezut iniţial că este o glumă când părinţii au anunţat-o că nu va mai merge la şcoală. S-a bucurat enorm însă când a auzit că va merge la cursurile care îi plac: karate, robotica, skateboard, dansuri, chineza, engleza, scenaristica, pictura si multe altele.

În prima zi de şcoală a avut scenaristică, unde a petrecut două ore foarte interesante: „Dupa ce am ajuns acolo au urmat 2 ore super in care mi-am dezvoltat scenariul (o sa fac un super film) si am discutat tot felul de lucruri pentru ca sunt curioasa sa stiu cum sa il scriu. Dupa o zi IN CARE M-AM SI JUCAT am facut o seara de lectura, cu vecina mea Maria, in timpul careia am povestit despre unele carti pe care le-am citit.”

 

(Sursa: viva.ro)


Polițiștii de la Secția 2 din Capitală i-au întocmit fostului politician Cristian Boureanu dosar penal pentru infracțiunea de „rele tratamente aplicate minorului”. 

 

„Cu privire la imaginile difuzate in mass media facem urmatoarea precizare: in jurul orei 13.00 a fost formulat un apel 112 in care se sesiza faptul va un barbat incerca sa urce, fara acordul ei, o tanara intr un autoturism aflat pe raza sectorului 1. La fata locului s au deplasat mai multe echipaje de politie care au constat faptul ca cele doua persoane sunt tata si fiica si conflictul ar fi fost declansat de plecarea minorei de la domiciliu. Persoanele au fost conduse la sectia de politie pentru stabilirea situatiei de fapt si de drept.

 A fost sesizata DGASPC sector 1 pentru masuri din competenta. Barbatul nu a depus anterior vreo plangere cu privire la plecarea de la domiciliu a fiicei sale.

De asemenea, politia s-a autosesizat sub aspectul savarsirii infractiunii de rele tratamente aplicate minorului, urmand ca la finalizarea cercetarilor sa fie dispuse masurile legale, cercetari ce se vor desfasura sub coordonarea Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 1” a fost comunicatul de presă al poliției.

 

Fostul politician Cristian Boureanu este personajul principal al unui nou scandal de proporții. De data aceasta, Boureanu ar fi devenit violent chiar cu propria sa fiică, în vârstă de 15 ani, pe care ar fi luat-o la bătaie în plină stradă, potrivit jurnaliștilor de la Cancan.

 

Mai exact, adolescenta, care se afla în mașina fostului politician, a început să țipe ca din gură de șarpe pentru a primi ajutor, motiv pentru care autovehiculul a fost oprit de către forțele de ordine. Oamenii legii s-au aflat în postura de a suna la dispecer, nefiind abilitați pentru a interveni.

 

„Mă bate, mă rupe în bătaie. M-a luat de păr, de picioare", erau cuvintele fetei, care îi implora pe polițiști să o scoată din mașină.

 

Atât Boureanu, cât și fiica sa, au fost escortați la secția de poliție.

 

(Sursa: b1.ro)


Una dintre fiicele lui Corneliu Vadim Tudor este audiată, luni, la Secţia 18 de Poliţie din Capitală, urmând ca la audieri să ajungă şi cea de-a doua fată dar şi mama tinerelor, fiind vorba despre o plângere depusă de Ana Birchall, prin care cere restituirea a 40.000 de euro, au declarat surse judiciare.

 

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre un dosar deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Ana Birchall la poliţie, prin care politicianul susţine că familia lui Corneliu Vadim Tudor trebuie să îi înapoieze 40.000 de euro, obţinuţi prin hotărâre judecătorească, plângerea fiind făcută pentru abuz de încredere şi fals în acte.

 

Aceleaşi surse au precizat că Birchall ar fi putut să ceară executarea silită însă femeile ar fi vândut bunurile din casă. În replică, acestea susţin că bunurile vândute erau lucruri primite cadou de Vadim Tudor.

 

Fondatorul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a murit în luna septembrie a anului trecut, la vârsta de 65 de ani.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Pagina 22 din 22