fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Mai multe persoane au fost arestate marţi, la Moscova, în timp ce încercau să depună flori în memoria celor cel puţin 45 de persoane ucise în atacul rusesc cu rachete asupra oraşului ucrainean Dnipro, potrivit unor activişti pentru drepturi civile, informează dpa.

Busturile unioniştilor şi ale altor personalităţi marcante care au avut legătură cu actul Unirii de la 1 Decembrie 1918 aflate în preajma Sălii Unirii din Alba Iulia au fost omise de organizatorii manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României şi a împlinirii a 104 ani de la Marea Unire, precum şi de asociaţiile patriotice, astfel încât nicio floare nu a fost depusă la soclul acestora, scrie Agerpres.

Protest în Baia Mare după ce doi tineri au fost spulberați de un șofer teribilist într-o stație de autobuz. Denisa, una dintre victimele tragediei a murit, iar iubitul ei se zbate între viață și moarte în spital. Cu toate astea, judecătorii l-au lăsat liber pe șoferul vinovat. Revoltați, oamenii au aprins candele pe scările Palatului de Justiție.

Este demonstrat că parfumul florilor are efecte benefice asupra sănătății psihice și hormonale a oamenilor. Studiile recente au demonstrat că mirosul este unul dintre cele mai puternice simțuri cu care am fost înzestrați. S-a demonstrat că mirosul este de 10.000 de ori mai sensibil decât gustul.

Mai mulţi braşoveni s-au strâns cu flori azi în faţa Spitalului de Boli Infecţioase din oraş în semn de susținere pentru doctorul Andreea Moldovan, demisă ieri de premier din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, scrie Europa FM.

În Oradea este căutat un hoţ... de flori. Acesta a fost surprins de o cameră de supraveghere a Episcopiei greco-catolice, în timp ce smulgea florile din rondurile aranjate, cu grijă, în jurul catedralei din centrul oraşului.

Şoferii care opresc în parcările de pe autostrada Sebeş-Turda rămân impresionaţi de condiţiile şi curăţenia pe care le întâlnesc în toalete.

Mai e o lună de zile până la pelerinajul Sfintei Parascheva din Iaşi, dar cum anul acesta condiţiile sunt cu totul speciale, preoţii fac deja pregătiri pentru hramul ocrotitoarei Moldovei, scrie Știrile Pro TV.

O femeie din Marea Britanie a rămas uimită când a aflat că în grădina ei erau îngropați doi morți.

Soția unui consilier județean PNL face afaceri la Aeroportul condus de PSD. Luminița Afloarei, prin firma Art Quarella Flowers SRL, vinde flori în Aerogară. Sâmbătă, 12 octombrie, a fost pus în funcțiune un automat de flori în terminalul T3, plecări/sosiri internaționale. Unic asociat al firmei, Luminița Afloarei (fostă Lupuca) este soția consilierului județean Sorin Afloarei. Dar Aeroportul Internațional Iași este instituție sub autoritatea Consiliului Județean din al cărui deliberativ face parte Sorin Afloarei. Surse din interior au susținut că la discuțiile firmei cu Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului, a participat chiar Sorin Afloarei, ceea ce ar conduce la un conflict de interese. Luminița și Sorin Afloarei sunt finii lui Costel Alexe, liderul organizației județene a PNL.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30