fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Infernalele mașinării de propagandă și manipulare ale primarului și președintelui Consiliului Județean Iași au inundat rețelele de socializare, săptămâna trecută, cu fotografii și articole de la două manifestări. Inaugurarea la Iași a celei mai mari clădiri de birouri din România, dar și Gala Destinația Anului au fost prilejuri pentru primarul Mihai Chirica și Costel Alexe, șeful CJ, să se lipească de aceste evenimente pentru propriul câștig electoral.

Judecătoria Iași a ascuns informații cruciale pentru procesul de înfăpuire a justiției: a secretizat procesele lui Ionel Onofraș, fostul primar al Iașului și lider mason, acuzat că ar fi violat și agresat sexual patru minore.

Din mai 2022, de pe portalul instanțelor au dispărut subit toate referințele la dosarele sale de arest și mersul procesului în care a fost trimis în judecată, pe fond.

Într-un răspuns pentru REPORTER, Judecătoria a transmis că dispariția dosarelor este cauzată de faptul că acestea au ca obiect „viața sexuală” și că există un ordin din 2021 care obligă ca acestea să nu apară pe site pentru protejarea victimelor.

Anterior de luna mai 2022, însă, alte opt dosare de arest preventiv ale lui Onofraș au apărut și apar, încă, pe portalul instanțelor.

În al doilea rând, în cazul altor dosare de „viață sexuală”, cu alți inculpați și alte victime, Judecătoria Iași le-a înregistrat/nu a catadicsit să le elimine de pe site: REPORTER a descoperit zeci de astfel de exemple, inclusiv cu victime minore ale unor agresiuni sexuale figurând pe site, revoltător!, cu nume și prenume!

Pentru VIP-ul Onofraș, care este recidivist, au secretizat procesul, în timp ce victime sub 18 ani ale unor infractori sexuali apar cu nume în dosare, lucru care încalcă reglementările în vigoare.

Un tânăr de 25 de ani, din comuna braşoveană Cristian, a fost arestat preventiv sâmbătă, el fiind acuzat că ar fi şantajat două foste concubine că va publica fotografii compromiţătoare cu acestea, dacă nu îndeplinesc anumite solicitări ale sale.

Un primar din Gorj oferă recompense persoanelor care îi dau informații despre cei care aruncă gunoiul în alte spații decât ghenele de gunoi. Edilul din localitatea Stejari susțiune că pentru fiecare fotografie sau filmuleț trimis oferă suma de 200 de lei.

Canalele ruse Telegram relatează atacul Forțelor Armate ale Ucrainei asupra sediului „PVK Wagner” din regiunea ocupată Popasnaya (Lugansk), a cărei fotografie a fost publicată zilele trecute de un ofițer rus, informează Pravda Ucraina.

Incindent grav în Prahova. Cinci oameni au fost răniți, după ce terasa pe care făceau fotografii în Valea Doftanei s-a rupt. Salvatorii din Prahova au intervenit cu mai multe echipaje.

Un artist rus a protestat la Moscova împotriva războiului purtat de Kremlin în Ucraina, pozând întins pe străzi, cu mâinile legate la spate, precum sutele de ucraineni masacrați în orașul Bucea.

Un jurnalist rus celebru  a fost dat în urmărire de autoritățile de la Moscova pentru că a făcut publice informații privind agresiunea rusă în Ucraina și bombardarea țintelor civile de către invadatori. Mai exact, Aleksandr Nevzorov a făcut publice informații și fotografii ale atrocităților comise de ruși în orașul ucrainean Mariupol - bombardarea deliberată a unei maternități.

Un român în vârstă de 50 de ani, stabilit în Spania este acuzat de pedofilie după ce ar fi abuzat sexual 24 de copile de-a lungul mai multor ani.

Pagina 1 din 8

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30