fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Patruzeci de percheziţii sunt efectuate marţi în mai multe locaţii din România şi Franţa, în cadrul unei anchete desfăşurate de Parchetul European (EPPO), într-un caz de fraudă cu fonduri europene şi naţionale, în valoare de peste 30 de milioane de euro.

Un bărbat de 59 de ani, medic român, a fost arestat în Italia în baza unui mandat emis de autoritățile italiene, anunță Il Gazzettino.

Trei directori ai companiei Tel Drum - despre care DNA susţine că era controlată de Liviu Dragnea - au fost condamnaţi vineri de Tribunalul Bucureşti la câte trei ani închisoare cu suspendare, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, cu prejudiciu de aproape un milion de euro.

Departamentul de Stat american a publicat luni raportul anual pentru 2022 privind situaţia drepturilor omului în lume; referitor la România, se constată persistenţa unor probleme legate de corupţie, fraudă, mită sau cenzură, precum şi în alte domenii, informează Agerpres.

Un român a fraudat Guvernul Statelor Unite cu peste 5 milioane de dolari. Bărbatul este acuzat de procurorii federali din San Diego că face parte dintr-o rețea care fura indemnizații de șomaj.

Viceprimarul din Caraș-Severin care a fraudat americani cu peste un milion de dolari a fost extrădat în vineri dimineață. Anchetatorii din Statele Unite au venit sa îl ia din România.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului European (EPPO) - Biroul Teritorial Iaşi, efectuează, miercuri, 13 percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale, într-un dosar ce vizează o fraudă de 1,6 milioane euro din fonduri comunitare şi naţionale destinate promovării şi stimulării angajărilor.

Viceprimarul liberal unei comune din Caraș-Severin a fost ridicat de Interpol vinerea trecută, potrivit Radio Reșița. Dorin Racu era dat în urmărire internaţională de către Departamentul de Justiție al SUA.

Bogdan Dumitru Dumitraşcu, fost director general adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de instigare la fraudă cu fonduri europene.

Un bărbat de 40 de ani a fost arestat, iar faţă de 13 persoane a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, în dosarul privind fraudarea societăţilor de asigurări prin înscenarea unor evenimente rutiere, a informat miercuri, într-un comunicat, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor.

Pagina 1 din 12

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30