fbpx
 
Un copil de 9 ani a fost accidentat, duminică, în judeţul Cluj, în timp ce traversa strada regulamentar.

Tânăra de 25 de ani care a decedat, vineri dimineaţă, în Maternitatea din Botoşani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.

Un microbuz de pasageri, care efectua o cursă regulată pe traseul Boldeşti Scăeni-Ploieşti, a ieşit, luni, în decor şi a dărâmat gardul unei proprietăţi, trei persoane, între care un copil, primind îngrijiri medicale.

Un bărbat din municipiul Piteşti, care îşi agresase soţia, i-a lovit pe poliţiştii sosiţi la faţa locului în urma unui apel la 112, informează Agerpres.

Aproximativ 80.500 de credincioşi din ţară şi străinătate s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

Un bărbat din județul Iași a fost arestat, după ce a sărit cu bâta și cu furca la doi polițiști chemați să îl calmeze. Individul asculta manele, cu volumul dat la maximum, și s-a făcut foc și pară când agenții au intervenit.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au găsit droguri la 143 de persoane care mergeau la popularul festival Untold, acestea fiind oprite să mai ajungă unde era distracția mai mare. De asemenea, oamenii legi au dat amenzi în valoare de peste 110.000 de lei și peste 1.500 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, în timp ce 35 au fost transportați la spital, printre care și cinci copii.

Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce au stropit cu benzină patru persoane din Medgidia, printre care şi un copil în vârstă de 10 ani şi le-au dat foc în locuinţa acestora. Victimele au fost duse în stare gravă la spital.

O învățătoare din Botoșani a fost amendată penal cu 4.500 de lei după ce a bătut de două ori o elevă de 11 ani. Polițiștii au reținut în dosarul lor și scuza provocării cadrului didactic de către elevă.

Pompierii și polițiștii din Caraș-Severin au fost solicitați, joi dimineață, să intervină în cazul unei femei care amenința că se aruncă în gol de la etajul 4. La fața locului a ajuns și un negociator, însă la un moment dat, femeia a alunecat și a căzut. Femeia primește acum îngrijiri medicale, scrie Libertatea.

Pagina 1 din 4