fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
În Comuna Mircești, partidele de guvernare fac jocuri politice ca în filme, fără pic de responsabilitate. Primarul USR Leon Bălteanu (foto) a câștigat săptămâna trecută procesul prin care a cerut îndepărtarea lui Ioan Beșleagă din funcția de consilier local. În august 2022, Beșleagă se decide să renunțe la mandat și demisionează, apoi se răzgândește și rămâne în funcție timp de încă 7 luni, când cazul era deja deschis în instanță. Acum că avem decizia definitivă pe caz, iar Beșleagă nu mai este consilier local în Mircești, ceilalți consilieri rămași din partea PSD-PNL continuă să saboteze proiectele Primăriei.

Comuna Mircești se află printre cele șase comune din județul Iași care vor beneficia de construcția și dotarea unei școli noi, la standarde moderne de studiu. Primarul USR Leon Bălteanu a avut deja o primă întrevedere cu o comisie a Băncii Mondiale. „Întâlnirea cu comisia a decurs bine și am încredere că toți pașii proiectului vor fi îndepliniți la timp, căci elevii au nevoie de noua școală cât mai repede. Educația copiilor noștri reprezintă viitorul nostru, al tuturor, a declarat Leon Bălteanu, primarul din Mircești.

Pentru că nu avea bani, omul de afaceri a fost finanțat de Consiliul Local din Mircești pentru a termina rețeaua de gaz din comună. La fel s-a întâmplat la Butea

Banii n-au fost recuperați nici până în ziua de azi, peste 1 milion de lei

Gheorghe Tabac trebuia să suporte construirea rețelei și să factureze apoi consumurile lunare de la abonați, conform concesiunii pe 49 de ani încheiate cu ANRE

S-a făcut plângere penală pentru recuperarea banilor, dar procurorii nu îl iau la întrebări pe Gheorghe Tabac, de ani de zile. Țara nimănui!

Plus: contrar legii, locuitorii sunt forțați să-și facă branșamentele exclusiv cu firma lui Tabac, altfel nu primesc avizul de racordare. Prețurile practicate sunt aberante, de două-trei ori mai mari decât cele ale pieței

Avem un sistem colonial demn de lumea a treia, la câțiva kilometri de Iași, și nicio autoritate nu pune piciorul în prag

Când comunitatea se unește cu primarul, atunci mafia politică din județul Iași poate fi învinsă. Locuitorii din Mircești s-au alăturat marți, 2 august, primarului USR Leon Bălteanu și au forțat PNL și PSD să aprobe bugetul local pentru anul 2022.

Cazul este unic în țară: pur și simplu comuna este paralizată la ordinul PNL, pentru că oamenii au votat un primar USR

De trei luni, consilierii PSD și PNL au boicotat comuna refuzând să voteze bugetul. Primarul i-a revocat, dar prefectul numit de PSD a contestat decizia: blocaj total

Viceprimarul PSD nu vine la serviciu, dar edilul USR nu are voie să-l dea afară. Liderul PNL Costel Alexe ceruse numirea unui viceprimar PNL, iar acum se răzbună

Fără buget la jumătatea anului, comuna Mircești pierde fondurile PNRR, o comunitate fiind sacrificată. Nu mai sunt nici măcar bani de salarii

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30