fbpx
 
Premierul Marcel Ciolacu a deschis recent subiectul majorării veniturilor românilor, propunere venită pe fondul apropierii campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale din luna iunie.

Reprezentanţii USR au transmis că Guvernul condus de Marcel Ciolacu refuză să spună dacă compania minieră Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a cerut prelungirea licenţei de exploatare în România şi dacă această solicitare a fost sau nu acceptată.

Cine este mai bine văzut ca președinte al României a încercat să afle o cercetare calitativă realizată de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), la comanda Fundației Konrad Adenauer.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul vine în şedinţă cu finanţare pentru Autostrada Moldovei, de 600 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii, suma reprezentând jumătate din bugetul necesar construcţiei A7. De asemenea, Guvernul aprobă modernizarea secţiunii de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa, proiect de 500 de milioane de euro, care va permite să mergem cu trenul din Bucureşti la munte şi la mare cu o viteză apropiată de ceea ce se întâmplă azi în restul ţărilor europene.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că, în cazul în care pensiile nu vor ajunge la destinaţie din cauza grevei generale de la Poşta Română, directorul acestei instituţii va pleca.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, afirmă, după anunţul MApN privind descoperirea unor elemente de dronă în Insula Mare a Brăilei, că şeful statului, Klaus Iohannis, ar trebui să explice de ce nu există apărare antiaeriană în zonă, în condiţiile în care oraşele ucrainene de la graniţa de est a României sunt bombardate frecvent de ruşi.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a primit documentele pe care le-a solicitat de la Republica Moldova şi Ucraina cu privire la interdicţia care îl priveşte pe liderul AUR, George Simion, de a intra în cele două state, iar aceste documente au regim secret.

Deputatul AUR Georgel Badiu a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie prin care „a adus la cunoştinţă caracterul penal" al acţiunilor întreprinse de Marcel Ciolacu, Marcel Boloş şi Nicolae Ciucă, în legătură cu procesul intentat de Gabriel Resources împotriva României, având ca obiect situl minier de la Roşia Montană.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni seară, că a cerut toate datele despre cazul de la Şcoala „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, unde un copil ar fi fost fost violat de două ori, în toaletă, iar dacă oficialii unităţii de învăţământ au ascuns informaţii „nu o să rămână piatră pe piatră”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că pentru el nu este nicio diferenţă între George Simion, Cătălin Drulă, Dan Barna şi Dacian Cioloş, pe care i-a comparat cu 'Mirel din Turnu Măgurele', adică se pricep la toate, dar nu vin cu nicio soluţie.

Pagina 1 din 15

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30