fbpx
 
Pe 15 august, creștinii ortodocși și catolici prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare, o sărbătoare cu multe tradiții și obiceiuri.

Schimbarea la Faţă a Domnului este sărbătorită de Biserică în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, în ziua de 6 august.

Obiceiurile și tradițiile populare din România și nu numai sunt aduse în Iași de mai multe ansambluri, în cadrul Festivalului Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „Cătălina”. Parcul Palas găzduiește și în acest an momentele artistice de dans și muzică populară susținute de 16 ansambluri folclorice naționale și internaționale.

Noaptea de Sânziene începe în această seară. Iată ce nu ai voie să faci în această noapte pentru a-ți merge bine tot anul și pentru a nu atrage ghinioane în viața ta.

Solstițiul de vară marchează începutul verii. În emisfera nordică, solstițiul de vară are loc pe 21 iunie; la sud de ecuator, acesta are loc în decembrie. Este cea mai lungă zi din an și, odată cu ea, au loc fel de fel de obiceiuri.

Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Înălţarea Domnului este sărbătorită în acest an în ziua de 25 mai, la 40 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paşti). Biserica sărbătoreşte Înălţarea într-o zi de joi, înainte de Cincizecime-Rusalii, începând din secolul al IV-lea.

Sfinții Constantin și Elena sunt sărbătoriți în fiecare an pe 21 mai. Peste 1,8 milioane de români cu nume Constantin, Elena, Ileana sau alte variante își sărătoresc onomastica în această zi.

În fiecare an, pe 23 aprilie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai iubiți și populari sfinți din calendarul creștin. De asemenea, peste un milion de români își sărbătoresc onomastica în această zi. 

Este mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Vineri este prăznuit Izvorul Tămăduirii, închinat Maicii Domnului.

Pagina 2 din 16

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30