fbpx
 
Grav accident de circulație în această seară, în Centrul Civic.

O Dacie a fost lovită în plin de un tramvai 9 și a fost târâtă peste 20 de metri în fața Palatului Culturii.

FOTO: Facebook/RADAR IAȘI OFICIAL

Din primele cercetări, se pare că accidentul a fost provocat de șoferul Daciei care nu a acordat prioritate tramvaiului, scrie „Ziarul de Iași”.

Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări, iar circulația tramvaielor pe ambele sensuri a fost blocată.

A mai rămas mai puţin de o lună până la LightUp Festival Palas Iaşi, prima competiţie de video mapping organizată în regiune. Pe 3 decembrie 2016, şase video artişti, din Europa şi de peste Ocean, vor valorifica frumuseţea arhitecturală a Palatul Culturii, prin intermediul unor proiecţii spectaculoase, iar publicul va decide, prin vot, câştigătorii.

Luna decembrie va debuta la Palas Iaşi cu un eveniment unic în regiune: un concurs de video mapping pe Palatul Culturii, de anvergură internaţională. Ansamblul Palas continuă, astfel, seria proiectelor care oferă comunității locale deschiderea către o latură inovatoare a artelor.

Cele şase proiecte alese de juriu în etapa de preselecţie au ca temă comună „iarna” şi au impresionat prin conținut, creativitate, tehnică, mesaj, impact vizual și prin modalitatea în care elementele de arhitectură ale Palatului Culturii au fost introduse în producțiile video. Participanţii vin din Belgia, Italia, Polonia, România şi Mexic şi au în comun pasiunea pentru acest tip de artă contemporană.

Artiştii selectaţi vor fi cu toţii prezenţi pe 3 decembrie, la Palas. Miguel Angel Rivera va traversa Oceanul Atlantic şi jumătate din Europa pentru a ajunge din Mexic, la Iaşi. A câştigat competiţii de video mapping în Europa şi este implicat în diverse acţiuni artistice, în ţara sa. Patrice Pedrotta şi Benoit Dal vin din Belgia şi sunt pasionaţi de grafica 3D, ambii lucrând pentru companii din domeniul proiecţiilor arhitecturale. Alessio Cassaro, din Italia, are o experienţă de peste 10 ani în industria animaţiei grafice şi a contribuit la îmbunătăţirea softului Blender 3D. Tomas Gawroski vine din Cracovia, Polonia, şi, asemenea celorlalţi participanţi, este specialist în video mapping, creând proiecte complexe prin propria firmă în domeniu.

România este reprezentată în competiţia LightUp Festival prin doi ieşeni: Silviu Apostol şi Andrei Cozlac. Silviu Apostol este artist licenţiat în arte vizuale, cu un istoric care include artele plastice de tip street art şi pictură murală, precum şi artele digitale de tip instalativ: video-mapping şi vj-ing. Andrei Cozlac este asistent universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. A colaborat la numeroase proiecte independente de visuals, video-mapping, proiecții live şi a semnat video design-ul unor piese de teatru ale unor regizori precum Radu Afrim, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija şi Eugen Jebeleanu.

Pe 3 decembrie, în parcul Palas va avea loc un spectacol de lumini, culoare şi muzică unic în regiune, creațiile video câştigătoare urmând a fi votate de public, prin sms. Ansamblul Palas va acorda trei premii, în valoare totală de 9.000 de euro: locul I - 5.000 de euro, locul II - 3.000 de euro și locul III – 1.000 de euro.

O firmă indiană de imobiliare, specializată pe construcții de lux, folosește Palatul Culturii Iași într-o reclamă. Campania publicitară a fost lansată în urmă cu o săptămână și cuprinde, printre altele, și un material video.

În filmuleț apare o fetiță, surprinsă în peisaje de basm care își regăsește „regatul” și castelul chiar în Palatul Culturii. Ideea reclamei este, bineînțeles, atragerea clienților spre imobilele de lux construite de Lodha.

Lodha Developers Ltd este una dintre cele mai mari companii imobiliare din India, afirmă „Ziarul de Iași”.

Compania de Transport Public Iaşi informează publicul călător că, în data de 15.10.2016, începând cu ora 17, având în vedere concertul organizat în faţa Palatului Culturii, în circulaţia mijloacelor de transport public intervin următoarele modificări:

– circulaţia tramvaielor de pe traseele 1 şi 13 va fi deviată pe bd. Tudor Vladimirescu.

Astfel, itinerariul tramvaielor va fi Copou – Tg. Cucu – Tudor Vladimirescu – Tătăraşi – Copou, respectiv Copou – Tg. Cucu – Tătăraşi – Tudor Vladimirescu – Copou;

– tramvaiele de pe traseul 9 (Copou – Tehnopolis) vor fi înlocuite cu autobuze, care între Podu Roş şi bd. A. Panu vor circula deviat prin str. Sf. Lazăr;

– traseul de tramvai 8 se suspendă.

Povestea polonezilor care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au salvat evrei cu prețul propriilor lor vieți este prezentată în cadrul expoziției „Samaritenii din Markowa” organizată de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Institutul Polonez din București.

Soarta cutremurătoare a familiei Józef și Wiktoria Ulma, care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a oferit ajutor evreilor din Markowa, motiv pentru care împreună cu cei șase copii ai lor au fost împușcați de către ocupanții germani, este prezentată în expoziția „Samaritenii din Markowa” ce poate fi vizitată în perioada 15 septembrie – 1 noiembrie 2016, la Palatul Culturii în spațiile Muzeului Etnografic al Moldovei

Pentru gestul lor eroic și exemplar, în data de 17 martie 2016 la Markowa a fost inaugurat Muzeul care poartă numele familiei Ulma și care este primul astfel de obiectiv dedicat tuturor polonezilor care au salvat evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 15 septembrie 2016, ora 17.00, la Palatul Culturii - Muzeul Etnografic al Moldovei, lamomentul inaugural fiind așteptat dl. Leszek Bialy, Director Adjunct al Institutului Polonez din București.

Organizată de Asociația „România Culturală”, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Institutul Cultural Român, Biblioteca Academiei Române, Teatrul Național București, Muzeul Național Peleș, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” și Muzeul Județean de Istorie Brașov, expoziția de fotografie „Regele Mihai. O copilărie fericită” va fi deschisă în perioada 16 septembrie – 20 octombrie 2016, la Palatul Culturii, în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei.

Expoziția, ai cărei curatori sunt drd. Mihaela Tudose și drd. Beatrice Todireanu, furnizează o perspectivă inedită asupra unei etape din viața Regelui Mihai valorificând fotografii din colecțiile Familiei Regale a României, Academiei Române și „Luiza Berman".

Vernisajul va avea loc vineri, 16 septembrie 2016, ora 16.00, la Palatul Culturii, fiind prezentat de dr. Lăcrămioara Stratulat, prof. univ. dr. Cătălin Turliuc și drd. Beatrice Todireanu.

Invitatul de onoare al acestui eveniment va fi dr. Georgeta Filitti, specialist în istoria modernă și contemporană a României, personalitate culturală decorată de Regele Mihai I, cu Medalia ,,Crucea Casei Regale a României".

În 13 septembrie, publicul din Iași se poate fotografia în premieră cu Trofeul UEFA Champions League, cel mai important simbol internațional al performanţei sportive, în drumul său prin Europa. Miodrag Belodedici, legendă a fotbalului românesc, este Ambasador Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League Trophy Tour prezentat de UniCredit.

UniCredit, Banca Oficială a UEFA Champions League, aduce mai aproape de ieșeni Trofeul UEFA Champions League, cel mai prestigios Trofeu sportiv din lume. În 13 septembrie, la Iaşi, acesta va fi prezentat publicului în fața Palatului Culturii, între 12:30 și 20:00.

Trophy Tour vine cu un format nou, construit special pentru pentru turneul european, în cadrul căruia România este prima țară, marcând totodată și începutul etapelor finale ale campionatului. Muzeul de fotbal pe roți este un camion care se transformă într-un spațiu de 200 de metri pătrați de distracție și excelență sportivă, pe două etaje. La primul nivel, vizitatorii au posibilitatea de a juca un meci virtual împotriva legendelor UEFA, iar la balconul special amenajat, unde pot urca apoi, se pot fotografia alături de marele Trofeu.

"Este cel de-al treilea an în care aducem excelența sportivă mai aproape de publicul din România prin Trophy Tour, după succesul edițiilor din 2009 și 2013 - o inițiativă prin care alimentăm pasiunea pentru fotbal, adânc înrădăcinată în viața de zi cu zi a românilor, dar și ambiția de a ținti succesul și de a ieși întotdeauna învingători. De aceea, ne dorim să oferim românilor posibilitatea de a trăi experiența pe care o oferă Trofeul UEFA Champions League, un adevărat simbol al pasiunii și al competiției, care are puterea de a inspira pe oricine. Noi credem că fotbalul este un carusel de trăiri intense, de la furie și până la fericire pură, la fel cum în viață uneori e ușor, alteori e greu. Noi suntem aici oricând", a declarat Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.

Evenimentul public este inaugurat de unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României,   Miodrag Belodedici, în calitate de Ambasador Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League Trophy Tour prezentat de UniCredit. Miodrag Belodedici este singurul român care a câștigat Trofeul UEFA Champions League de două ori - în sezonul 1985-1986 cu Steaua București și în sezonul 1990-1991, cu Steaua Roșie Belgrad.

"UEFA Champions League mi-a oferit două victorii majore în timpul carierei mele și mă bucur mult că pot retrăi aceste momente excepționale cu ocazia noii ediții Trophy Tour, adusă în România de UniCredit. Este timpul să transmitem mai departe excelența sportivă tinerelor generații și să promovăm în continuare fotbalul la cele mai înalte standarde", a declarat Miodrag Belodedici, Ambasador Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League Trophy Tour prezentat de UniCredit.

Cu ocazia acestui eveniment, UniCredit Bank își consolidează poziția de bancă activă în viața de zi cu zi a consumatorilor. De-a lungul anilor, UEFA Champions League Trophy Tour a devenit o tradiție și o modalitate ideală pentru UniCredit de a interacționa cu fanii fotbalului. După succesul edițiilor anterioare din 2009 și 2013, UniCredit a decis să acorde din nou pasionaților de fotbal șansa de a trăi experiența autentică oferită de către Trofeul UEFA Champions League.

După oprirea din Iaşi, Trofeul va mai putea fi vizitat în:

Bacău, pe 14 septembrie, Strada Republicii 185 (în parcarea magazinului Dedeman), între 15:00 și 22:00;

București:

- 17 septembrie, în piața George Enescu, între 10:00 și 22:00;

- 18 septembrie, în Băneasa Shopping City (în zona fântânii interioare), între 11:00 și 22:00.

După oprirea din România, Trofeul UEFA Champions League va ajunge în Serbia, Bosnia Herţegovina, Croaţia şi Ungaria.

Până în prezent, turneul a vizitat 37 de orașe diferite, din 16 țări din Europa, și a fost vizitat de peste  600.000 de fani, care au făcut peste 190.000 de poze cu Trofeul UEFA Champions League.

România este prima țară care întâmpină anul acesta Trofeul UEFA Champions League, cel mai mare simbol internațional de performanță sportivă, în drumul său prin Europa. Claude Makélélé, star al fotbalului internațional, și Miodrag Belodedici, legendă a fotbalului românesc, sunt ambasadorii oficiali ai UEFA Champions League Trophy Tour în România

Trofeul UEFA Champions League, cel mai puternic simbol al performanței sportive, va fi adus pentru prima dată în Iași.

Fie că ești fan pasionat de fotbal sau suporter ocazional, mergi să trăiești experiența intensă pe care o oferă cel mai râvnit trofeu din lume.

Vei avea ocazia să te întâlnești cu o unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului românesc: Miodrag Belodedici, Ambasador Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League Trophy Tour, singurul român care a câștigat Trofeul UEFA Champions League de două ori.

Ești așteptat marți, 13 septembrie, de la ora 10:45, la Palatul Culturii, pentru a vorbi despre excelență sportivă și despre fotbal la cele mai înalte standarde. Vino și fotografiază-te cu marele Trofeu și obține, ca suvenir, un autograf de la ambasadorul oficial.

Săptămâna trecută, copiii din ansamblul folcloric de la Palaltul Copiilor implicat, în iunie, în accidentul din Braşov, au fost audiaţi de anchetatori. Au spus că autocarul circula cu viteză şi că unul dintre pasageri nu avea loc, stând pe o măsuţă. Maşina care a ucis patru oameni figura în acte cu 24+1 locuri, dar fusese modificată

Şoferul autocarului plin cu elevi care s-a răsturnat, în iunie, la Perşani, în judeţul Braşov, conducea cu mare viteză. Asta au susţinut unii dintre copiii care au scăpat din cumplitul accident, soldat cu moartea a patru persoane.

Interogaţi prin comisie rogatorie

Elevii, cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, au fost audiaţi toată săptămâna trecută la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi, prin intermediul unei comisii rogatorii. Aceştia au răspuns la o serie de întrebări indicate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, care cercetează cazul. Astfel, adolescenţilor li s-a cerut să dea lămuriri, printre altele, despre locul pe care-l ocupau în autocar, cum s-a petrecut accidentul şi cine a organizat deplasarea către festivalul de la Arad. Unii dintre elevii care se aflau în vehicul în momentul producerii tragediei au povestit că şoferul circula cu mare viteză.

Profesorul nu avea loc

„Avea viteză mare. Înainte de producerea accidentului, autocarul era să se izbească de indicatoarele care atenţionau că urmează o curbă periculoasă, a încercat să se redreseze, dar a intrat cu partea dreaptă într-un fel de şanţ şi din nou a încercat să redreseze. Apoi s-a izbit de parapeţi”, le-a spus anchetatorilor unul dintre elevii care a fost în autocar.

Unii dintre copii au mai declarat că la Roman a mai urcat un elev, iar acestuia i-a cedat locul profesorul Cătălin Pop. „Profesorul s-a aşezat pe un fel de măsuţă între şoferi. El era singurul care nu avea loc”, a povestit un alt elev. Totodată, adolescenţii au declarat că şoferii nu consumaseră băuturi alcoolice.

Accidentul din iunie a produs multă emoţie după ce s-a aflat că autocarul era plin de copii

Patru morţi şi 26 de răniţi

Un coregraf de 18 ani, Teodor Cosmin Manoilă, coordonatorul ansamblului folcloric „Cătălina” de la Palatul Copiilor, Cătălin Pop (42 de ani) şi cei doi şoferi - Ilie Cojocaru şi Andrei Popa, au decedat, iar 26 de persoane au fost rănite în urma accidentului petrecut, pe 17 iunie, în localitatea Perşani din Braşov. În autocar se aflau 30 de persoane, mare parte elevi. Copiii, cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, erau componenţi ai ansamblului folcloric Hora şi plecaseră de la Palatul Copiilor din Iaşi la Arad pentru a participa la un festival.

Citește și Directorul de la Cadastru face afaceri cu statul în numele bunicii

Andrei Popa a fost şoferul care ar fi intrat cu viteză într-o curbă periculoasă şi ar fi pierdut controlul volanului, iar autovehiculul s-a izbit de parapetul care desparte sensurile de mers şi s-a răsturnat. Principalele ipoteze de la care pornesc anchetatorii sunt o defecţiune tehnică şi imprudenţa şoferului. Se va efectua şi o expertiză tehnică. Maşina aparţinea firmei Maxibus Trans Miroslava şi figura în acte cu 24+1 locuri, dar fusese modificată. În realitate, erau 28+1 locuri, fiind montate scaune suplimentare. Autovehiculul nu avea centuri de siguranţă.

Pagina 8 din 9

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31