fbpx
 
O femeie din Baia Mare a fost amendată de Poliţia Locală după ce a băgat ghivecele cu flori din faţa blocului pe hol, pentru a le salva de frig.

Un adolescent de 17 ani a fost prins în timp ce căra în spate o bancă stradală, pe care o furase din cartierul piteștean Trivale.

Cazul e uluitor: Petro Grup a construit 5 apartamente pe etaj, deși în autorizație trebuiau să fie doar 4

Le-au micșorat atât de mult încât nu mai respectau Legea Locuinței, dar cineva din Primărie a făcut edificarea la primele două turnuri, deși aveau apartamente în plus

La al treilea turn, un cumpărător a sesizat Poliția Locală și frauda n-a mai putut fi mușamalizată. În 2021, dosarele penale deja făceau ravagii în Primărie

Inspectoratul de Stat în Construcții e categoric: Petru Vicol trebuie să dărâme pereții și să amenajeze doar 4 apartamente pe etaj

Însă blocul e locuit în întregime de doi ani, iar oamenii nu au acte

Petru Vicol a fost obișnuit că în Administrația Chirica totul se rezolvă, și-a intabulat două blocuri, l-a făcut la fel și pe al treilea, dar a rămas în ofsaid

Patronul Petro Grup spune că are reautorizări la blocurile precedente, dar modificările nu respectau legea. REPORTER nu a găsit aceste reautorizări

Directorul general al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, Daniel Răşică, a fost demis din funcţie.

O femeie în vârstă de 49 de ani, care făcea plajă nud într-un parc din municipiul Arad, a stârnit revolta trecătorilor, care au sunat la 112, iar poliţiştii locali au identificat-o şi amendat-o.

Sunt 49 de inculpați, 9 suspecți, 17 infracțiuni în „Mama dosarelor imobiliare” din Iași

15 acuzați sunt din Primărie și Poliția Locală, în frunte cu primarul

REPORTER vă prezintă lista funcționarilor publici inculpați: arhitectul-șef, șefa Direcției Juridice, secretarul CL

Surprinde absența lui Gabriel Harabagiu, care a fost deștept să nu semneze nimic

Apare pe listă marele combinator de la Urbanism, Florin Grierașu, care s-a îmbogățit în câțiva ani, fiind îndepărtat după declanșarea scandalurilor penale începând cu anul 2020

Trupa de șoc Chirica-Brândușescu-Ghergheșanu-Gavriluță a mai comis o edificare falsă. Beneficiar: Daniel Niculiță, sponsor la celebrul botez al odraslei primarului

Pe str. Moldovei, zona Smârdan, dezvoltatorul era obligat să amenajeze parcare la parterul blocului

N-a făcut niciodată, i s-a permis să zidească tot parterul, iar la recepție s-a oficializat un fals, ca și cum parcarea ar fi acolo

Niculiță și-a suplimentat profitul: a transformat parcarea în birouri și spațiu de producție

Mașinile parchează pe trotuar chiar și în 2023, deși Poliția Rutieră a interzis foarte clar acest lucru prin PUZ-ul din 2017. Legea e selectivă

Șeful Poliției Locale, Liviu Zanfirescu, nu vede nici măcar în prezent ilegalitatea: el spune că la parterul blocului e parcare

Chirica, Zanfirescu, Niculiță pot reconstrui realitatea fără să li se întâmple nimic

În primele două luni din 2023, Primăria Iași a cerut 27 de demolări de construcții ilegale. În tot anul 2022 au fost 51

Cu unii primarul a fost la grătar, cu alții a jucat fotbal

După ani de fente în materie de desființare lucrări, ofensiva recentă arată o schimbare de registru pentru a schimba percepția anchetatorilor față de șefii Primăriei

Administrația Chirica a devenit celebră pentru că a pierdut 100 de procese imobiliare pentru că actele erau întocmite prost în mod intenționat și se constata în instanță lipsa calității procesuale

Pagina 1 din 24

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30