fbpx
 
Un agent de poliţie din Botoşani a fost rănit, după ce a fost atacat cu toporul în timpul intervenţiei pentru aplanarea unui scandal, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Un poliţist de la Secţia 10 Poliţie Rurală Sighişoara a ajuns, marţi, la spital după ce autospeciala cu care se deplasa la un eveniment s-a răsturnat şi era pe punctul de a lua foc, fiind lovită de o şoferiţă.

Un poliţist din Argeş, aflat în timpul serviciului, a salvat un bărbat care se înecase cu un bol alimentar la un local din comuna Muşăteşti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Un poliţist de 34 de ani, din cadrul Poliţiei Rurale Peciu Nou, a fost transportat la spital, vineri, după ce a fost accidentat, în timpul misiunii, de către un tânăr urmărit de echipaje ale poliţiştilor rutierişti şi care nu a oprit la semnalele acestora nici în Timişoara şi nici pe parcurs.

Un cadru activ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare a fost prins conducând sub influenţa alcoolului, el fiind testat pozitiv şi pentru mefedronă, informează, vineri, instituţia.

O înregistrare video publicată recent arată cum un polițist din Iowa se agață de capota unei mașini în timp ce șoferul încearcă să fugă.

Un procuror din judeţul Olt, un poliţist şi alte două persoane au fost reţinuţi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru 24 de ore, pentru abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de probe, într-un dosar în care sunt cercetate mai multe persoane.

Un poliţist de la Secţia 2 din cadrul Poliţiei Municipiul Iaşi a fost prins joi seara în timp ce încasa o sumă de bani de la un şofer pe care-l oprise în trafic, informează Ziarul de Iași.

Polițistul din Nehoiu (Buzău), care s-a urcat beat la volan și a omorât un om în noaptea de 28 spre 29 aprilie 2023, a ajuns în arest. Analiza toxicologică a relevat că avea o alcoolemie de 1,11 grame alcool / litru de sânge.

Un polițist care a determinat o adolescentă în vârstă de 14 ani să întrețină relații intime cu el a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

Pagina 7 din 48

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30