Pentru Aeroportul Iași nu mai este timp. Pe o piață atât de dinamică, concurența nu iartă. Specialiștii spun că dezvoltarea aeroporturilor din imediata apropiere – Bacău și Suceava – sunt o lovitură grea, în condițiile în care proiectele prioritare ale Iașului au stagnat.
Cel mai important exemplu, spun angajați ai Aeroportului Iași, este întârzierea cu mai mult de un an a extinderii platformei pentru avioane, dar și investițiile într-un terminal nou, mare, care să le cuprindă pe cele 3 existente.

Consider că este un act de minimă responsabilitate ministerială!
Sub 60% realizare. Cu acest procent va închide anul acesta Primăria Iași la secțiunea bugetară destinată dezvoltării Iașului. Dintre cele aproape 190 milioane de lei prognozate a se cheltui, Primăria a investit doar 112 milioane lei. Deci, față de proiecția de la începutul anului, investițiile vor fi mai mici cu 78 milioane de lei, echivalentul a 17 milioane de euro.