fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan îl ironizează la RFI pe fostul lider al formaţiunii, Ludovic Orban, după ce acesta a spus că parteneriatul său cu Klaus Iohannis s-a încheiat. „Nu ştiam că au o legătură personală atât de puternică", afirmă Rareş Bogdan.

Un şofer din cadrul Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi riscă să fie sancţionat după ce a pus în parbrizul autobuzului pe care îl conducea mai multe afişe cu mesaje împotriva vaccinării.

CNCD nu îl sancționează pe ÎPS Teodosie pentru afirmațiile sale referitoare la femei și aruncă această responsabilitate în sarcina Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Un baron local a umilit un poliţist care a îndrăznit să îl oprească în trafic. Este vorba despre Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj, care a dat ordin ca agentul de poliţie să fie pedepsit de şefi pentru fapta sa. Dar baronul Morega nu este singurul care pare să facă legea în Gorj. Într-o investigaţie făcută de jurnaliştii locali se arată cum familia baronului local a reuşit să pună mână pe întreg judeţul, prin funcţii comode.

S-au dat noi sancțiuni în cazul dublei crime din Onești, de la începutul lunii martie. Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău a amendat cu opt mii de lei firma la care lucrau bărbații pe care Gheorghe Moroșan este acuzat că i-a ucis.

Rusia a anunţat vineri sancţiuni împotriva a opt responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European, ca represalii după cele instituite de UE în martie, pe fondul reînnoirii tensiunilor dintre Moscova şi Occident.

Biroul Permanent al Senatului a decis, luni, ca senatoarea Diana Şoşoacă să fie sancționată cu avertisment scris. Decizia vine după ce Comisia Juridică a recomandat printr-un raport scris sancționarea acesteia pentru nepurtarea măștii în sala de plen, pentru discurs homofob și extremist, dar și pentru încălcarea legilor și a „normelor de bun-simț”.

Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul senatoarei Diana Şoşoacă, aşa cum sunt reclamate în sesizarea grupului PNL, a afirmat, luni, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se așteaptă ca miercuri să fie aplicate sancțiuni în cazul lui Constantin Șerban, învățătorul violent de la Școala „Mihai Codreanu” din Iași, care este și consilier județean PNL, și, de asemena, ca vineri să apară concluziile auditului efectuat de Inspectoratul Județean asupra conducerii unității, având în vedere că aceasta nu a acționat în urma sesizărilor repetate ale părinților.

Patru persoane din judeţul Iaşi vor primi sancţiuni de câte 10.000 de lei după ce au fost prinse în timp ce rupeau ghiocei protejaţi de lege din zona Parcului Naţional Munţii Măcinului (PNMM).

Pagina 1 din 9

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
Go to top