fbpx
 
Un polițist local din Satu Mare a ajuns după gratii pentru că ar fi agresat sexual o fetiță de 11 ani. Copila este fiica iubitei agentului și, timp de aproape 2 ani, a fost batjocorită constant de individ, scrie PortalSM. Reprezentanții Primăriei Satu Mare spun că bărbatul fusese declarat apt la examenul psihologic anual, la care fusese supus chiar zilele trecute.

Un bărbat din Alba judecat pentru viol, victima fiind fiul său cu dizabilități, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat definitiv la 12 ani și 3 luni de închisoare. El își supunea băiatul la acte sexuale în public.

Șoferul unui autobuz londonez a fost surprins de o călătoare în timp ce îi făcea sex oral unei femei, pe o banchetă din spatele autobuzului.

Fetele primeau lecții de sex oral și li se inducea credința, la mintea lor de la 16-17 ani, că amorul cu Morel Bolea le modelează armonios corpul și le ajută energetic

Conform victimelor audiate, „Guru” organizației ținea prelegeri pe teme sexuale, se plimba printre tinere și le săruta pe neașteptate, fără complexe

O tânără a declarat că a fost supusă la 360 de acte sexuale orale cu Morel Bolea, iar o alta a afirmat că a făcut sex cu acesta de circa 480 de ori, ambele fiind minore când au fost „inițiate”

DIICOT îl acuză pe Morel Bolea de trafic de persoane, exploatându-le în interes propriu, dar judecătorii Curții de Apel au motivat că probele nu sunt suficiente, reținând doar actul sexual cu minore

Primarul Mihai Chirica s-a zbătut în ședințele de Consiliu Local pentru a obține voturile necesare finanțării activităților lui Morel Bolea, deși practicile din interiorul organizației erau de notorietate în Iași

Un bătrân de 72 de ani din Iași a fost violat de fiul concubinei sale, dar de rușine nu a spus nimic timp de trei zile. În cele din urmă, consoarta sa a aflat despre grozăvie și a sunat la 112 pentru a-și reclama propriul fiu.

Jean-Claude Van Damme, în vârstă de 61 de ani, este acuzat de agresiune sexuală.

Conducerea Colegiului Tehnic de Comunicații „Augustin Maior” din Cluj-Napoca a declașat o anchetă, după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini indecente cu eleve de 15 ani, de la un Bal al Bobocilor.

În imaginile apărute pe Facebook se poate observa cum tinerele au fost puse să mănânce câte o banană din poala partenerilor, în timp ce aceştia stăteau pe scaun, la Balul Bobocilor.

Scene scandaloase și obscene la un Bal al Bobocilor de la un liceu din Cluj. Eleve de 15 ani au fost puse să mănânce câte o banană din poala partenerilor, în timp ce aceştia stăteau pe scaun.

Un profesor de discipline socio-umane din judeţul Gorj a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă în vârstă de 12 ani.

Profesorul Cosmin Oproiu a fost găsit vinovat de comiterea a două infracţiuni de act sexual. În plus, acesta nu va mai avea dreptul să fie profesor timp de doi ani.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29