fbpx
Portokal
Poliţiştii suceveni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un copil în vârstă de trei ani a fost călcat de o maşină în curtea unei societăţi comerciale din localitatea Vicovu de Jos, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă penală după ce un copil de 14 ani a fost prins conducând un autoturism pe un drum naţional, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Alerta de răpire s-a dat în jurul orei 11.30, la Poliția din Bârlad. Mama minorului de 10 luni a sunat la 112 și a anunțat că i-a fost luat cu forța copilul și urcat într-o mașină, care a plecat într-o direcție necunoscută. Răpitorul este chiar tatăl micuțului.

Plan dement al unui tată din California, SUA: Ali Elmezayen a intrat în trombă în portul din Los Angeles, a lăsat mașina să intre sub apă, în timp ce copiii săi, de 8 și 13 ani, aflați pe bancheta din spate, erau legați cu centurile de siguranță. Individul s-a salvat prin geamul deschis din dreptul șoferului, cei mici n-au avut nicio șansă. Pentru fapta sa din 2015, bărbatul, care urmărea să încaseze polița de asigurare a micuților, în valoare de 3.000.000 $ a primit o condamnare de 212 ani de închisoare, notează Bild, citat de Libertatea.

Aflat la volanul unui autoturism, un bărbat a fost tras pe dreapta de polițiștii din Gura Humorului.

Trei copii și mama lor au trecut prin momente de groază. Tatăl s-a năpustit asupra lor și i-a bătut. O fetiță mai mică de doi ani a ajuns la spital cu o rană în zona capului.

Tatăl cântăreţei rap Nicki Minaj a fost ucis la New York de un şofer care l-a lovit cu maşina şi a fugit de la locul accidentului, scrie BBC.

O adolescentă din Bihor a trecut prin orori greu de descris în cuvinte. Ani la rând ar fi fost abuzată de tată și de bunic.

Un copil de numai 7 ani din comuna suceveană Frumosu a fost bătut fără milă de propriul tată, un bărbat trecut de prima tinereţe. Scena de groază a fost filmată în locuinţa familiei. Înregistrerea video a ajuns apoi, în împrejurări încă neclare, pe Facebook, scrie „Adevărul”.

* Cine este Constantin Mețler, cel care l-a dat afară pe Ianculescu de la Târgu Mureș dar și-a adus propriul tată la Apele Române, pensionar la 69 de ani
* Temut și privit cu respect în PNL: „Costică are conexiunile și mai sus”
* REPORTER DE IAȘI i-a luat urmele tatălui miercuri, la filiala din Botoșani
* La ora 13.00 l-am căutat, la ora 15.00 directorul Petru Avram l-a demis
* Abia i se semnase detașarea pe încă șase luni
* Între Stelian Mețler, pensionarul de lux de la Ape, și chelnerița de la Master Club există o legătură: amândoi au venit cu detașare pe Filiera Vatra Moldoviței

Pagina 1 din 13

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
Go to top