fbpx
 
La 6 luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, 6 din zece români urmăresc evoluţia evenimentelor din țara vecină, arată un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, conform Europa FM.

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat joi că România nu este în pericol şi niciun român nu trebuie să se teamă, având în vedere conflictul din Ucraina.

Speriat de faptul că lumea ar putea fi afectată de un nou război mondial, un tânăr din Republica Moldova s-a împușcat în cap cu arma de vânătoare. Victima avea 35 de ani și a lăsat un bilet de adio, informează jurnal.md, preluat de Libertatea.

Un hoţ a reuşit să fugă cu aproximativ 50.000 de euro în numerar după ce a furat geanta unei femei în faţa unei bănci din Hamburg, au anunţat miercuri poliţia germană şi mass-media locale, relatează dpa, citată de Agerpres.

Poliţia din Lituania a intervenit miercuri pentru a elibera o femeie pe care soţul acesteia, temându-se că ar fi infectată cu noul coronavirus, a încuiat-o în baia locuinţei lor, potrivit AFP.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a lansat joi un apel fără precedent și extrem de virulent cu privire la nivelul ridicat de infracționalitate din țară, anunțând că situația gravă impune măsuri urgente. „Pe 2 decembrie va fi lansată procedura de selecție pentru funcțiile de șefi la DNA, DIICOT și Parchetul General", a anunțat ministrul Justiției.

Într-o misiune secretă din 2017, Statele Unite au extras cu succes unul dintre cei mai buni spioni din interiorul guvernului rus, de teama ca președintele Trump și administrația sa să nu cumva să expună sursa, au spus mai mulți oficiali ai administrației Trump pentru CNN.

Scene halucinante la Iaşi, după mitingul PSD. Rovana Plumb şi Carmen Avram au fost evacuate cu ajutorul a numeroşi bodyguarzi şi jandarmi, însoţite de huiduieli şi scandări anti-PSD.

Avem dovada că Soros și-a băgat coada și la Iași, luându-i la puricat pe angajații Primăriei. Un studiu din 2013, făcut de CEU Budapesta, reputată universitate patronată de George Soros, arată că funcționarii din Primăria Iași se tem să vorbească despre problemele de serviciu. „Nicăieri nu se mai întâmplă asta”, semnalează autorul. Altă concluzie: salariile mici. „Plătiți-i bine pe cei buni și scăpați de cei slabi”, este recomandarea studiului, care va apărea și în librăriile din România.

La recentele alegeri, George Soros a ajuns subiect de campanie în România, în cârca sa fiind puse toate relele posibile şi imposibile. Dacă ar fi ştiut televiziunile de ştiri că o universitatea finanţată de american a finanţat un studiu realizat de una dintre cele mai importante universităţi din Europa, ar fi trăit și angajații Primăriei Iași cele 15 minute de celebritate. Concluzia amară a studiului a fost că angajaţii Primăriei sunt plătiţi prost şi se tem. La concluzii este şi o recomandare: plătiţi-i bine pe cei care ştiu meserie.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30