fbpx
Portokal
Daniel Alexandru (31 de ani), fost viceprimar al comunei vasluiene Banca, e cercetat penal privind suspiciunea comiterii unei infracțiuni împotriva vieții.

Scandalul dintre primarul Focșaniului, Cristi Misăilă (PSD), și viceprimarul Ana Maria Dimitriu (PNL) continuă.

„Poate vă loveşte un tractor pe stradă. Poate dă întâmplător peste dumneavoastră", a fost replica primarului PSD din Focșani Cristi Misăilă către viceprimarul PNL Ana Maria Dimitriu, după ce aceasta i-a atras atenția că administraţia locală a cumpărat tractoare la preţuri mai mari decât cele ale pieţei.

* Misteriosul Gelu Lupu este cel mai prost afacerist din lume: a cumpărat un teren, în 2010, cu 30 euro/mp și l-a vândut lui Chirica, în 2012, la jumătate de preț
* Mihai Chirica a luat cu doar 15 euro/mp teren în Aleea Sadoveanu. Interfață a fost mama sa
* 486 mp au costat doar 7.300 euro
* Alături, parcela lipită a fost luată tot în 2012, de la același Gelu Lupu, cu 90 euro/mp
* Mihai Chirica era viceprimar, ceilalți cumpărători, la 90 euro/mp, sunt niște simplu cetățeni
* În Aleea Sadoveanu, în 2006 se cumpăra teren cu 80 euro/mp, iar în 2012 cu 100-130 de euro
* L-am căutat pe Gelu Lupu: nu vrea să dea nicio explicație
* Chirica a vândut ulterior cu 200 euro/mp, iar acum, în 2021, începe lucrările la Vila „Bebelușului”. În martie a cerut autorizație

Demonstrație limpede ca lumina zilei: primarul Mihai Chirica a dosit, pe numele mamei sale, un teren în Copou pe care l-a achiziționat de 6 ori mai ieftin decât prețul pieței.

PSD vrea un viceprimar propriu. Primarul l-ar accepta, dar se opune conducerea centrală a PNL. În ultimele săptămâni, se acredita că Mihai Chirica a găsit votul care îi lipsea

Ape învolburate în PSD Iași după ce unul din cei cinci consilieri locali ai partidului se arată evaziv în respectarea ordinelor organizației. Ovidiu Laicu este cel care ar putea aduce votul ce-i lipsește lui Mihai Chirica pentru a-l pune ca viceprimar pe Florin Briaur, redactorul-șef al BZI. Al doilea viceprimarul ar urma să fie Daniel Juravle (PNL).

Viceprimarul dintr-o comună din Neamţ a fost luat cu ambulanţa după ce a fost bătut de primăriţă. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu, a anunțat miercuri Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, informează G4Media.

Un căţel a fost abandonat într-o pubelă îngropată din municipiul Suceava. Micuţul patruped a fost auzit de un trecător, care l-a salvat cu ajutorul unor angajaţi ai Primăriei Suceava.

Pagina 1 din 11

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Go to top