fbpx
 
Imediat ce-a devenit loial lui Mihai Chirica, inclusiv când acesta era pesedist în Consiliul Local, destinul lui Daniel Juravle s-a schimbat spectaculos: venituri lunare de 10.000 de lei/lună, apartament într-o zonă de lux și teren la munte. Pentru banii aceștia, funcția sa în Primărie e greu încadrabilă: un fel de șef de Protocol „care ține legătura cu Camera de Comerț și lumea universitară”. Rolul lui Juravle e să participe la întruniri protocolare, fără niciun efect concret. Daniel Juravle e nominalizat ca viceprimar, deși Chirica nu are momentan majoritate în Consiliul Local

În 2017, avea doar o mașină veche de 12 ani și un depozit de 25.000 de dolari. După doar trei ani, a notat în declarația de avere: un teren de 708 mp în Vatra Dornei, un apartament de 74 mp în Iași și venituri cumulate, realizate cu un an în urmă, în valoare de 30.000 euro. Mai nou, este în cărți pentru a ocupa unul dintre cele două posturi de viceprimar.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, este infectat cu COVID-19, au declarat surse din administrația locală pentru REPORTER DE IAȘI. El a fost confirmat pozitiv astăzi.

Interlopul Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, și fiul său, pe numele cărora existau mandate de executare a unor pedepse cu închisoare de 13 ani, respectiv 9 ani, au fost identificați de polițiștii din Mehedinți.

* Chirica și Harabagiu și-au luat orașul pe persoană fizică. Cristi Zlăvog, partenerul de vacanțe al viceprimarului, a amplasat în inima Copoului o construcție de 55 mp: fără autorizație de construcție și fără licitație pe domeniul pubic!
* În bătaie de joc, Zlăvog a sudat patru roți de colțurile construcției, ca să pară rulotă, deși aceasta este ancorată într-o fundație de beton
* Poliția Locală trebuie să constate nelegalitatea clădirii, dar aceasta este subordonată chiar lui Chirica și Harabagiu, deci n-are cum să-i deranjeze. Practic, instituțiile sunt capturate
* Afacerile pe domeniul public au fost penalizate și de Consiliul Concurenței: au dat termen Primăriei să organizeze licitații până pe 30 iunie. Chirica e total indiferent, refuză
* Cristi Zlăvog a sudat patru roți de sala de jocuri, să pară rulotă, un fel de bătaie de joc la adresa legii. Anterior, Harabagiu i-a angajat și soția la Primărie
* Sunt mii de ieșeni care și-ar dori o afacere în Parcul Copou. Accesul e interzis: amplasamentele se dau fără licitație doar pentru prietenii lui Chirica și Harabagiu. Aceste practici n-au nicio legătură cu liberalismul

Un apropiat al viceprimarului Gabriel Harabagiu, cu soția angajată la Primăria Iași, și-a făcut sală de jocuri pentru copii, fără autorizație, în inima Parcului Expoziției. Clădirea, așezată strategic la câțiva metri de locul de joacă din Copou și lângă parcul de skateboard, este camuflată într-o construcție provizorie.

Membrii Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local Iași și viceprimarul Gabriel Harabagiu au fost chemați de procurorii DIICOT la audieri în dosarul „Zămosteanu”, informează „Ziarul de Iași”.

Viceprimarul comunei prahovene Filipeștii de Târg este acuzat de un localnic că l-a bătut și i-a spart telefonul după ce acesta i-a reproșat edilului lipsei apei de la robinet.

Viceprimarul localității Certeze din județul Satu Mare a fost atacat cu un cuțit de către un bărbat, în sediul primăriei, fiind rănit la o mână. Primarul și alte două persoane au fost lovite.

Pagina 9 din 18

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30