fbpx
 
Încă un scandal lovește fotbalul mare din Anglia. Patronul unei echipe a devenit subiectul unei anchete a poliției, pentru un presupus viol asupra unei adolescente.

Cel mai mare violator din istoria României a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare. Este cea mai mare pedeapsă pe care o poate primi. Bărbatul ademenea femei sub pretextul că vrea să le angajeze, iar apoi le viola.  

O femeie din Marea Britanie susţine că Andrew Tate a sufocat-o şi a violat-o, după ce au avut o întâlnire într-un club de noapte din Luton, în 2014.

Actorul american Danny Masterson, 47 de ani, un membru al Bisericii Scientologice, cunoscut pentru rolul său din serialul „That '70s Show”, a fost condamnat, miercuri, pentru violarea a două femei, de un juriu din Los Angeles.

Curtea de Apel Craiova a decis, marţi, în cazul Caracal, condamnarea definitivă a inculpatului Gheorghe Dincă, la 30 de ani de închisoare, pentru omor calificat, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, iar a inculpatului Ştefan Risipiţeanu la 12 ani de închisoare, pentru viol, transmite Agerpres.

• Tânărul are peste 18 ani, fata era minoră, dar părinții știau și erau de acord

• Fata a rămas însărcinată, iar vestea n-a fost cu bucurie pentru procurori, care au scris rechizitoriul împotriva fericitului tată


• Tânărul are peste 18 ani, fata era minoră, dar părinții știau și erau de acord

• Fata a rămas însărcinată, iar vestea n-a fost cu bucurie pentru procurori, care au scris rechizitoriul împotriva fericitului tată


Accident mortal în nordul Franței, în Villeneuve-d'Ascq. Patru oameni, între care trei polițiști, au murit, duminică dimineață.

Un bărbat din Alba judecat pentru viol, victima fiind fiul său cu dizabilități, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat definitiv la 12 ani și 3 luni de închisoare. El își supunea băiatul la acte sexuale în public.

Tribunalul Iași i-a respins contestația împotriva măsurii arestării preventive, după ce pe 27 aprilie Judecătoria Iași  a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.

Pagina 7 din 50