fbpx
 
Iașul sub Chirica: maratonul epuizant al corupției

Iașul sub Chirica: maratonul epuizant al corupției


Mihai Chirica este iar în radarul DNA. Un nou dosar, o nouă noapte lungă, în numai două luni.

Mă intrigă de mult timp acest fenomen de inversie a realităţii, asemenea unei fotografii pe negativ. E acea orbire în fața evidenței, somnul raţiunii din celebrul citat. Adică realitatea era una şi marele public o vedea exact invers.

Informaţiile despre Afacerea Eternitatea au existat, au fost publice. 7IASI şi REPORTER DE IAŞI au făcut dezvăluiri extrem de grave despre această fraudă de milioane de euro, am repetat săptămâni în şir informaţiile în exclusivitate pe care le descoperisem. Au fost politicieni, puţini - e adevărat, care au bătut moneda zile în şir pe acest subiect.

Somnul raţiunii a făcut ca totul să se piardă în surdină. Mulţimea a fost oarbă. La fel s-a întâmplat cu Afacerea Sarărie: faptele au fost îndelung explicate, REPORTER DE IAŞI a demantelat tunul pe toate părţile, a urmărit subiectul timp de trei ani şi a strigat în pustiu.

Faptul că Mihai Chirica şi clica sa sunt corupţi şi nesățioși era o realitate, era printre noi, ca aerul, ca cerul, ca un par în mijlocul casei. Dar realitatea era ignorată. Revelaţia de acum nu înseamnă schimbarea bruscă a paradigmei. Realitatea mizerabilă există de mult.

Paradoxul este această inversie pozitiv-negativ: Chirica nu era până ieri bun şi azi este rău; dimpotrivă, Mihai Chirica este mai cinstit acum decât acum doi ani şi mult mai cinstit decât în urmă cu trei-patru ani, deşi în prezent e văzut cu totul altfel. E mai cinstit pentru că s-a speriat şi pentru că vrea să înșele din nou electoratul.

Negarea realităţii ne-a adus în situaţia aceasta ingrată: Iaşul a devenit un focar promiscuu, o leprozerie evitată la nivel politic, lipsit de proiecte şi de direcţie. Chirica, Harabagiu şi mentorul lor, Asimionesei, trebuie şterşi din istoria acestui oraş. Au târât Iaşul într-o mocirlă infectă. Presa din Iaşi păzeşte porţile DNA şi DIICOT în loc să dezbată proiecte şi soluţii de viitor.

Chirica şi Harabagiu ne-au băgat într-o promiscuitate inoportună. Au compromis un ideal legitim din prima zi în care l-au înlocuit pe Nichita. Trebuie radiaţi din viaţa publică pentru că au venit pe valul unui scandal de corupţie şi ne-au aruncat la gunoi speranţele. Sistemul putred a devenit şi mai insuportabil. Chirica şi Harabagiu au devenit cinici, răzbunători, corupţi până în măduva oaselor şi toxici pentru binele public.

Şi ca întotdeauna n-am văzut realitatea. Urmăriţi-i pe Chirica şi Harabagiu, de la minutul 1.15, în filmuleţul redat în interiorul acestui articol REPORTER DE IAŞI. Este din 2019 şi surprinde esenţa Afacerii Eternitatea. Urmăriţi-l pe Chirica râzând spontan când a crezut că votul îi va aduce mult visatul schimb de terenuri. Urmăriţi cum Harabagiu îşi freacă mâinile satisfăcut.

Apoi stupoarea lor că votul a respins perfectarea afacerii. Dezamăgirea cumplită de pe chipul lui Harabagiu, de parcă ar fi fost terenul familiei sale, şi nedumerirea uşor mascată a lui Chirica. Vedeţi apoi cum sluga lor credincioasă, consilierul Boișteanu, cere disperat repetarea votului. O forţare grosolană a legilor şi a democraţiei.

Afacerea Eternitatea e un domino al întregii administraţii Chirica, e cupola întregii corupţii, iar ieşenii vor afla curând acest lucru. În această afacere e toată mizeria adunată, complicităţile, lăcomia transpartinică, trădarea votanţilor şi prinderea lor într-o capcana din care nu era scăpare. Vă veţi convinge.

Realitatea era de mult acolo, în acest filmuleţ. Acum e prea târziu.

Article image
* Primarul și viceprimarul Harabagiu s-au bucurat la votul din Consiliul Local ca niște copii care l-au văzut pe Moș Crăciun * Prin schimbul realizat, Primăria a primit 1.281 mp în coasta Cimitirului Eternitatea, teren pe care l-a abandonat de un an și jumătate * La schimb, afaceriștii au obținut 3.370 mp în zona Galata, unde cer regim de înălțime P+12 și unde pot construi 200 de apartamente: profit de milioane de euro * Ci...
Autor Cezar Moraru Slideshow HOMEPAGE 11 Iunie 2021


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: