fbpx
 
Foto ilustrativ Foto ilustrativ

O maşină în care se afla ministrul de Externe al Estoniei a luat foc în Kiev


Mașina blindată în care se afla ministrul de Externe al Estoniei, Strain Urmas Reinsalu, a luat foc în centrul Kievului, a anunțat, joi, diplomatul, informează DPA, citată de Agerpres.

„Eram cu ambasadorul Estoniei, Kaimo Kuusk, pe locul din spate şi dintr-o dată Kaimo a spus că este un miros. Şi apoi, brusc, au izbucnit flăcări în spatele nostru", a declarat Reinsalu în cadrul unei conferinţe de presă în capitala Estoniei Tallinn.

„Din fericire, uşile din spate s-au deschis în cele din urmă pentru că maşina s-ar fi transformat într-o cameră de gazare în câteva secunde", a declarat ministrul eston.

Nimeni nu a fost rănit în incidentul care a avut loc marţi seara. Reinsalu nu a dat nicio informaţie cu privire la posibila cauză a incendiului care a cuprins vehiculul.

Experţi urmează să examineze maşina care a fost pusă la dispoziţia şefului diplomaţiei ţării membre UE şi NATO de către poliţia şi agenţia de protecţie a frontierelor.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: