OUG pe alegerile anticipate a fost trimisă la Monitorul Oficial

OUG pe alegerile anticipate a fost trimisă la Monitorul Oficial


Ordonanța de Urgență privind organizarea alegerilor anticipate, adoptată în ședința de guvern din 4 februarie, a fost trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare.

Ordonanţa prevede că dreptul la vot va putea fi exercitat în orice secţie din România sau din străinătate, votul din diaspora se va desfăşura tot pe durata a 3 zile, iar numărul parlamentarilor pentru diaspora va creşte de la 6 la 12. Pe lângă aceste prevederi, se înjumătățește numărul semnăturilor necesare pentru susținerea unui partid sau a unei alianțe electorale, precum și pentru susținerea candidaților independenți.

Cetăţenii pot vota pe liste suplimentare în orice secţie de votare, cu excepţia cazului în care se află în oraşul de domiciliu. Dacă un cetăţean din sectorul 3 (de exemplu) al Bucureştiului ar vrea să voteze pe liste suplimentare în sectorul 5, nu este posibil.

În cel mult 5 zile de la data dizolvării Parlamentului, Guvenul stabilește, prin hotarare, la propunerea Autorității Electorale Permanente, data alegerilor, calendarul operațiunilor electorale, cheltuielile și măsurile tehnico-organizatorice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor parlamentare anticipate.

În cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel putin 50 de zile înaintea votării.

 

Sursa: România TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      
Go to top