fbpx
 
Încă doi români confirmați cu COVID-19 în Grecia

Încă doi români confirmați cu COVID-19 în Grecia


Doi turiști români au fost testați pozitiv pentru COVID-19 în Grecia, anunță Ministerul de Externe. Săptămâna trecută, o altă turistă a fost confirmată cu noul coronavirus.

Noile cazuri sunt un român aflat în Insula Thassos și un altul aflat în Paralia Katerini.

Cetățeanul român aflat în insula Thassos a fost deja transferat în unitatea hotelieră special destinată pentru efectuarea carantinei, iar starea sa de sănătate este bună, anunță MAE.

Turistul român aflat în Paralia Katerini a contactat Consulatul General al României la Salonic, pentru a anunța că a fost testat pozitiv. Și el este într-o stare de sănătate bună, potrivit Ministerului de Externe.

Ambasada României la Atena a făcut demersuri de urgență pentru solicitarea de date oficiale din partea autorităților elene vizând situația cetățenilor români depistați pozitiv.

MAE anunță de asemenea că procedura aplicabilă turiștilor care merg în Grecia și care sunt testați pentru COVID-19 la intrarea pe teritoriul Republicii Elene a fost modificată. Astfel, după efectuarea testării, persoanele în cauză își vor continua călătoria către destinația finală în așteptarea rezultatului, care este comunicat în 24 de ore. Autoritățile elene recomandă ca, până la comunicarea rezultatului, persoanele testate să păstreze distanțarea socială, să respecte recomandările adoptate la nivel local și să își monitorizeze starea de sănătate pentru identificarea unor eventuale simptome specifice infecției cu COVID-19. Persoanele testate vor fi contactate doar în cazul unui rezultat pozitiv.

MAE mai arată că a discutat cu autoritățile de la Atena despre testarea turiștilor la punctul de frontieră și că testarea se face în continuare aleatoriu, nu pentru toți cei care trec frontiera, cum a scris presa elenă.

Cetățenii români aflați în Grecia pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: