Victor Daniel Popescu, agent de poliţie judiciară în cadrul Secţiei 21 din Capitală, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins în timp ce primea 10.000 euro mită de la o femeie, căreia îi promisese că o va ajuta să obţină fraudulos două permise de conducere.
Directorul Complexului Sportiv National (CSN) "Sala Polivalentă" Bucureşti, Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf, şi primarul comunei botoşănene Băluşeni, Gheorghe-Claudiu Doroftei, au fost trimişi în judecată de DNA într-un dosar privind încasarea nelegală a unor drepturi salariale.
Gabriel Bădălău, fiul lui Niculae Bădălău, a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, într-un dosar disjuns din cel în care tatăl său este judecat pentru corupţie, au declarat, miercuri, surse judiciare, pentru Agerpres.
Un director din cadrul Agenției Domeniilor Statului a fost arestat preventiv de DNA pentru corupție. Bărbatul e acuzat că a cerut 350.000 de euro mită de la un om de afaceri.
Printre elevii care ar fi complici la vânzarea stupefiantelor în licee de top din Capitală se numără fiul unui secretar de stat din Ministerul de Externe, iar alt copil este al unui specialist de la Direcția Națională Anticorupție. Ambii au fost duși la audieri la DIICOT.
Parchetul Uniunii Europene şi DNA cercetează contractul de achiziţie încheiat de Poliţia Română cu firma Automobile Bavaria, pentru cumpărarea a 600 de maşini BMW, relatează Europa Liberă.
Tribunalul Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva liberalului Petru-Constantin Luhan, fost europarlamentar PDL, acuzat că şi-a decontat ilegal cheltuieli de transport în valoare de 50.000 de euro pentru deplasările către Strasbourg sau Bruxelles, după ce judecătorii au constatat că faptele de care este acuzat s-au prescris, informează Agerpres.
Un polițist din București a fost reținut de procurorii DNA după ce ar fi fost prins în flagrant când primea 10.000 de euro pentru a facilita obținerea frauduloasă a unor permise auto.
Înalta Curte de Casație și Justiție dă procurorilor DNA termen de cinci zile în dosarul de corupție al șefului CJ Iași, Costel Alexe, să clarifice ce act de serviciu ar fi încălcat fostul ministru al Mediului atunci când ar fi deblocat alocarea de către Comisia Europeană a peste 5 milioane de certificate de carbon către combinatul siderurgic Galaţi în schimbul unei mite de 22 de tone de tablă, potrivit portalului instanței.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus, vineri, ca Niculae Bădălău să fie eliberat din arestul preventiv, el urmând să fie judecat în libertate, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de corupţie.