fbpx
 
Fostul politician Liviu Dragnea și-a deschis o nouă afacere. Este vorba despre o firmă de construcții cu prelucrare de material lemnos și echipamente sanitare. 

În 2019, instanța supremă susținea că nu există „o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirii infracțiunii de șantaj la adresa Liei Savonea”. În timp ce mass-media anti-justiție prezintă la televizor înregistrări audio din dosarul procurorului Cristian Ardelean, acesta arată că din dosar au dispărut tocmai înregistrări audio.

Fostul lider PSD și-a lansat duminică seara canalul de YouTube „Bucătăria de acasă” unde, într-un videoclip de 12 minute, a gătit „fasole galbenă păstăi”, după care a concluzionat: „Este nemaipomenită! Cum făcea mama”.

Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, a fost achitată definitiv marţi de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul „Belina" în care era acuzată de abuz în serviciu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, ca inadmisibilă, o contestaţie în care Liviu Dragnea solicita anularea condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, informează Agerpres.

E uşor ingrat leadershipul liberal prin aerul dispreţuitor faţă de acest USR neputincios şi decerebrat, pentru că valul pe care s-a urcat PNL pentru a ajunge la Putere a fost creat chiar de electoratul userist din marile oraşe.

E uşor ingrat leadershipul liberal prin aerul dispreţuitor faţă de acest USR neputincios şi decerebrat, pentru că valul pe care s-a urcat PNL pentru a ajunge la Putere a fost creat chiar de electoratul userist din marile oraşe.

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul „Tel Drum”, fiind acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi instigare la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii, fapte comise pe vremea când era preşedinte al CJ Teleorman, transmite Agerpres.

Groaznic bilanțul celor 8 ani de când România îl are ca președinte pe Klaus Iohannis. Actualul șef al statului a fost votat în 2014 de cei care au vrut să oprească asaltul asupra justiției dus de PSD-ul condus de Victor Ponta. Apoi în 2019, de cei care au vrut să oprească asaltul asupra justiției dus de PSD-ul condus de Liviu Dragnea.

Părintele OUG 13, Florin Iordache, a rămas șeful Consiliului Legislativ, deși liberalii promiteau în campania electorală că îl vor înlocui din funcție pe fostul minsitru PSD al Justiției. Iordache câștigă 22.000 de lei pe lună.

Pagina 1 din 51

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30