Se pare că politicianul de 54 de ani chiar a și adus-o pe fata de 24 de ani în apartamentul lui din zona Pieței Domenii din Capitală.
Paparazzii de la CanCan au surprins-o pe Irina, marți seară, intrând în apartamentul lui Dragnea, după ce tocmai se întorsese de la o sesiune de shopping. Peste două ore, s-a întors acasă și el. A doua zi, la prânz, tânăra a plecat la sală, apoi la birou, ea continuând să lucreze drept consilieră în Ministerul Dezvoltării.
Surprinzătoare pentru mulţi români, alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA a stârnit valuri de comentarii pe reţelele sociale şi în mass media. Şi, bineînţeles, printre primii care au reacţionat, au fost politicienii. Aproape la unison, indiferent de coloratura politică, aceştia au ales să-şi exprime încrederea că relaţia cu SUA va continua să fie foarte bună.
Pe de altă parte, fostul şef al statului, Traian Băsescu, a remarcat că rezultatul alegerilor din SUA transmite un mesaj al schimbării, schimbare pe care dacă nu o fac politicienii o vor face popoarele.
„A fost un rezultat surprinzător dacă ţinem cont de sondajele de opinie pre-electorale, dar este un rezultat clar, o victorie clară. Donald Trump şi Partidul Republican merită felicitări pentru victorie. Au câştigat împreună şi Preşedinţia, şi alegerile parţiale pentru Senat şi Camera Reprezentaţilor, deci o victorie pe linie", a declarat Gorghiu, miercuri, pentru Agerpres.
Totodată, liderul PNL s-a declarat convinsă că pentru România relaţia cu SUA va fi în continuare foarte bună.
„Să nu uităm că sub un preşedinte republican, George W. Bush, România a intrat în NATO şi şi-a consolidat mult relaţia de apropiere faţă de SUA. Sunt convinsă că SUA va rămâne acelaşi aliat de încredere în cadrul NATO, aceeaşi ţară care menţine relaţii foarte bune cu Uniunea Europeană. Parteneriatul SUA — UE, piatra de temelie a stabilităţii economice globale, şi NATO, cea mai puternică alianţă militară din istorie, vor continua să joace rolurile pozitive pe care le-au jucat până acum", a concluzionat preşedintele PNL.
Liviu Dragnea:
„Cetăţenii Statelor Unite au decis.
În primul rând, este o victorie a democraţiei. Votanţii au trimis un mesaj despre cât de important este ca liderii pe care îi aleg să le înţeleagă problemele economice şi să vină cu soluţii.
Sunt optimist după declaraţiile de acum o oră ale Preşedintelui ales referitoare la menţinerea parteneriatelor internaţionale ale Statelor Unite.
Sunt convins că parteneriatul României cu Statele Unite va rămâne unul puternic", scrie Dragnea pe pagina sa de socializare.
Traian Băsescu:
„După Brexit, SUAexit!
Prea mult pentru anchilozata Uniune Europeană care trebuie să înţeleagă un lucru fundamental: ori se schimbă rapid prin acţiunea imediată a politicienilor, ori o schimbă popoarele aşa cum au făcut britanicii şi americanii", scrie, pe Facebook, fostul şef al statului.
Călin Popescu Tăriceanu
„Toată lumea a fost cu ochii aţintiţi asupra alegerilor care au avut loc în Statele Unite. Pentru mulţi, probabil, rezultatul a fost o surpriză, alţii se aşteptau la o asemenea turnură a evenimentelor. Indiferent de afinităţi, un lucru a prevalat în urma acestor alegeri: voinţa cetăţenilor. Statele Unite ale Americii reprezintă un model pentru democraţiile din lume, iar votul dat de americani reprezintă voinţa poporului. Am văzut din nou ce înseamnă voinţa cetăţenilor. Politicienii au obligaţia de a respecta votul pe care oamenii îl acordă'', a scris Tăriceanu.
(Sursa: Epoch Times România)
„Haide, că dacă nu-mi deschizi, o să câştige PSD-ul", spune şefa PNL prin uşă. Gorghiu o îmbrăţişează pe fetiţa care îi deschide. "O, vino încoace frumuseţea mea, nu o să ţi le fure (sandvişurile, n.red.), îţi promit", spune şefa PNL. Filmarea continuă cu Alina Gorghiu în scara blocului, cu un biscuit Barney în mână, despre care spune că nu l-a furat, ci i l-a dat fata „voluntar".
La final, ecranul se face negru şi apare textul "În timpul acestor filmări, niciun copil nu a avut de suferit. Victor şi Liviu sunt şi ei bine, pa!".
Transcriptul:
(Alina Gorghiu bate la uşă)
Copil: - Cine?
Alina Gorghiu: - Alina Gorghiu sunt, deputatul tău de colegiu.
Copil: - Mama nu e acasă.
Alina Gorghiu: - Haide, că dacă nu-mi deschizi, o să câştige PSD-ul.
Copil: - Şi?
Alina Gorghiu: - Cum şi? O să-ţi copieze Victor toate temele.
Copil: - Da?
Alina Gorghiu: - Da, şi Liviu o să-ţi fure toate sandvişurile.
Copil: - O să-mi fure sandvişurile?
Alina Gorghiu: - Da, că aşa fac toţi pesediştii. Îmi deschizi un pic, te rog?
Copil: - Bine, deschid.
(Fetiţa deschide, iar Alina Gorghiu o ia în braţe)
Alina Gorghiu: - O, vino încoace frumuseţea mea, nu o să ţi le fure, îţi promit.
Filmarea vine după ce în 2012, în timpul campaniei electorale, un clip similar a făcut furori pe internet, diferenţa că respectivul băieţel singur acasă i-a spus Alinei Gorghiu, prin uşă, că nu deschide "hoţilor". „Alina Gorghiu sunt. Mă cheamă Alina Gorghiu. Vii să te uiți pe vizor? Sunt deputatul de colegiu de aici. Îmi deschizi?", a insistat Alina Gorghiu până când puștiul i-a replicat scurt: "Mama nu-i acasă, deci pa!". În replică, Gorghiu a scris în descrierea clipului: ”Așa să faceți cand părintii nu sunt acasa! Felicitari pustiului si parintilor!”
(Sursa: EVZ.ro)
„Despre dezvoltarea infrastructurii medicale. Am avut discuții cu mai mulți medici, cu personalități importante din medicina românească. Despre aceste proiect am discutat cu domnul academician Ionel Sinescu. A fost una din ideile dumnealui pe care noi am extins-o.
Discutăm de spitalul republican Carol Davila care este un complex medical, care va conține un spital clinic și universitar, centre de excelență și de cercetare, va incude Universitatea de Medicină și Farmacie, va avea creșă, grădiniță, școală pentru personalul medical care va sta în aceste locuințe de tip rezidențial. De asemenea, sunt căminele pentru studenții de la UMF.
Vorbim de investiții în infrastructura de sănătate de aproximativ cinci miliarde de euro. Discutăm de 3,5 miliarde de euro prin fondul suveran de dezvoltare și investiții, de 300 de milioane de euro fonduri europene prevăzute deja în programul operațional regional și de 800 de milioane de euro de la bugetul de stat, în următorii patru ani.
Acest complex medical în care discutăm de peste 2.500 de paturi, dotarea va fi făcută cu cele mai noi echipamente medicale care vor exista la data la care va fi dat în folosință. Suprafața va fi de 60-80 de hectare. Finanațarea va fi făcuta prin decontarea a 750 de euro pe zi pe pat utilizat.
Am luat modelul de la AKH, spitalul va fi mai mare decât AKH din Viena. Avem capacitate financiară, avem resurse umane, avem expertiză în România să facem un asemenea centru.
Tratamentul va fi nediscriminatoriu, orice român, dacă este asigurat, indiferent de venituri va avea acces la tratament.
În spital vor lucra 3.000 de doctori, în total 16.000 de angajați”, a declarat Liviu Dragnea.
Președintele PSD a vorbit și despre construirea a opt spitale regionale similiare cu acest complex, dar la o dimensiune mai mică.
Dragnea a mai promis salarii de 1.200 de euro pentru medicii rezidenți respectiv 3.600 de euro pentru medicii primari.
„Pacientul trebuie să se afle în centrul sistemului, care trebuie să-i asigure tot ce are nevoie în momentul apariției unei afecțiuni. În astfel de situații, cetățeanul trebuie să se simtă ajutat de sistem, nu împiedicat de sistem.
Mai important decât orice, cetățeanul trebuie să știe că oricât de gravă ar fi afecțiunea sa și oricât de mari ar fi costurile implicate, el va avea acces la tratamentul care îl poate vindeca sau care îi poate ameliora suferința”, a mai spus șeful PSD.
Contractul a fost atribuit luna trecută în condiţiile în care la licitaţie s-a înscris un singur concurent. A fost primită o singură ofertă, care a şi fost declarată admisibilă.
Potrivit elicitatie.ro, lucrările de deszăpezire nu pot fi subcontractate, acesta fiind Lotul 3 din cele zece loturi în valoare totală de peste 130.000.000 de lei fără TVA.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Teldrum este o societate pe acţiuni "de tip închis", cu acțiuni la purtător. Din această cauză, acţionarii firmei nu sunt făcuţi publici.
Compania Teldrum a fost înfiinţată în 2001 şi apoi „privatizată" de Consiliul Judeţean Teleorman, condus pe atunci de Liviu Dragnea. Firma a fost cumpărată de către un prieten al politicianului, Marian Fiscuci, care a rămas acționar majoritar până în 2006.
Cu toate că s-a speculat că preşedintele PSD ar controla prin interpuşi această firmă, Liviu Dragnea a negat şi a susţinut că nici el şi nici rude ale sale nu sunt acţionari la Teldrum.
(Sursa: b1.ro)
În aceste zile, avocații social-democraților lucrează la plângerea care va fi depusă pentru furt intelectual.
PSD-iștii sunt nemulțumiți și susțin că cei de la PNL le-au copiat sloganul, pe care, susține Liviu Dragea, l-au înregistrat la OSIM. Este vorba de sintagma „Îndrăznește să crezi în România”.
Social-democrații susțin că PNL a încălcat legea și pentru că, pe de altă parte, a folosit imaginea unui copil în ilustrația video de campanie fără să aibă acordul părinților.
„Acest slogan al nostru a fost conceput și realizat cu mult timp înainte. Ce au făcut cei de la PNL? L-au furat efectiv. Au scris acolo Îndrăznește să crezi în România cu oameni cinstiți. Păi ce oameni cinstiți sunt ăștia, cu oameni care fură? Noi vorbim de infracțiuni pentru care probabil nu sunt absolut convins că nu vor da socoteală, că îl au acolo pe tătuca care îi protejează”, a declarat vineri Liviu Dragnea, într-o conferință de presă.
Liberalii spun însă că nu este vorba despre un furt intelectual, ci despre un slogan-replică la adresa adversarilor politici.
„Nu este o similaritate întâmplătoare, este voită, nu e coincidenţă pur şi simplu, este o strategie pusă la punct, nu e nimic întâmplător în folosirea acelui slogan. Noi nu facem nimic altceva decât să arătăm că poţi să ai încredere în România dacă ea este guvernată de oameni cinstiţi, nu de oameni condamnaţi penal. Însă nu am nicio emoţie cu privire la faptul că ne-ar putea confunda cineva pe noi, cei din PNL, cu cei din PSD, chiar dacă două cuvinte de pe un material coincid", a declarat Alina Gorghiu, joi, după depunerea la BEM a listelor pentru alegerile parlamentare.
(Sursa: digi24.ro)
Pentru că au fost scoşi de pe listă de conducerea centrală, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, dar şi unul dintre primarii cu cele mai mari procente la alegerile locale, au demisionat din PSD şi vor candida ca independenţi.
„Am avut surprize plăcute. Au venit oameni din oraş, mi-au dat telefon. Unde vă găsesc să vă dau semnături. Au venit preoţi, profesori, medici”, a spus Ion Călinoiu, acum candidat independent pentru Camera Deputaților.
Primarul de la Bustuchin, Ion Ciocea, i-a transmis un mesaj lui Liviu Dragnea, fiind supărat că îşi va pierde mandatul de primar.
„Domnul Dragnea.. ştiţi cum e.. orice se plăteşte. Sigur îi va veni rândul şi dumnealui când o să aibă o zi neagră cum am avut-o noi”, a spus Ion Ciocea, candidat independent pentru Senat.
În schimb, alţi candidaţi cu probleme în Justiţie au rămas pe liste. Liviu Dragnea candidează la Teleorman, iar Victor Ponta la Gorj. Întrebat dacă s-a făcut o derogare de la Codul de Etică al partidului pentru a-i permite fostului premier Victor Ponta să candideze, Liviu Dragnea a confirmat că există.
(Sursa: digi24.ro)
Acestă informație a fost dată de Marian Godină, care a spus pe pagina personală de Facebook, că s-a interesat de ce cartea sa nu are nicio vânzare în Teleorman, și a aflat spre surprinderea sa de la directorul de vânzări a editurii pentru care a publicat că nu există nicio librărie aici.
„Uitându-mă pe nişte tabele, m-am mirat când am văzut că nicio librărie din județul Teleorman nu a dorit să aibă pe raft cartea "Flash-uri din sens opus" şi l-am întrebat pe directorul de vânzări al editurii care e explicația. Mi-a răspuns zâmbind: „E simplu, în județul Teleorman nu există nicio librărie."
Mi-a venit greu să cred, aşa că m-am interesat. Trist, dar adevărat," a scris Marian Godină.
După apariția informației, PNL a adus aminte de faptul că Liviu Dragnea s-a aflat timp de 16 ani la conducerea Consiliului Județean Teleorman și a scris pe pagina partidului de Facebook că „probabil PSD Teleorman a considerat că librăriile sunt inutile, odată ce Liviu Dragnea a luat cu suspendare şi n-a mai trebuit să scrie cărţi".
(Sursa: b1.ro)
„Mâine voi depune la Parlament, împreună cu colegii mei, un proiect de lege pentru eliminarea a 102 taxe nefiscale care înseamnă mai puţină birocraţie şi mai mulţi bani pentru cetăţeni. Dincolo de banii pe care îi cheltuie românii, cel mai rău lucru este umilinţa la care sunt supuşi, nervii cu care se încarcă fiecare român când trebuie să plătească o taxă.
Am decis, împreună cu colegii mei, să nu mai aşteptăm marea debirocratizare mult trâmbiţată de tehnocraţi. Nu vrem să aşteptăm ca aceste taxe să existe nici anul viitor, mâine vom depune la Parlament şi avem convingerea ca vom găsi în parlament destulă susţinere astfel încât de la 1 ianuarie aceste taxe să nu existe", a declarat Dragnea, citat de Agerpres.
Printre taxele pe care social-democraţii vor să le elimine se numără timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la registrul comerţului, taxe consulare şi de cetăţenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio tv, taxa suplimentară pentru eliberarea paşaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Naţională de Pensii.
(Sursa: Epoch Times România)
„Cu siguranță voi desemna o persoană ținând cont de prerogativele constituționale ale președintelui. Asta înseamnă că nominalizez o persoană care, după părerea mea întrunește o majoritate în Parlament și e competentă să conducă Guvernul, ar fi absurd să desemnez pe cineva care nu întrunește o majoritate, nu sunt adeptul acestor jocuri politice, nu am de gând să desemnez pe cineva care pe urmă pică în Parlament. Criteriile de integritate sunt evidente, nu voi desemna o persoană care e urmarită penal sau condamnată penal, sau are probleme de integritate, eu am spus de mult că clasa politică trebuie să se resemneze, trebuie să avem politicieni curați și acesta va fi criteriu eliminant, indiferent de la cine vine propunerea, eu nu voi desemna o persoană urmărită penal sau condamnată”, a spus Klaus Iohannis.
Precizările președintelui vin în contextul în care, anterior, au existat declarații ALDE și PSD care solicitau președintelui să nominalizeze premierul propus de PSD și ALDE în cazul în care vor câștiga alegerile, fără să se refere la articolul Constituției care spune că șeful statului este obligat să desemneze un prim-ministru propus doar de partidul care câștigă 50% plus unu din voturi. În celelalte cazuri, președintele poate desemna un premier care poate forma un guvern sprijinit de o majoritate în Parlament.
Amintim că Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare în dosarul Referendumul. Președintele PSD a fost acuzat că a complotat pentru trucarea rezultatului de la referendumul din 2012. Dragnea s-a retras din guvern, unde era ministru al dezvoltării regionale, în urma condamnării, dar a rămas președinte PSD.
De asemenea, Partidul România Unită (PRU) a prezentat o formulă de Guvern în care premier al fi Victor Ponta. Fostul premier Victor Ponta este urmărit penal în dosarul Turceni-Rovinari și în cel în care este acuzat că i-a promis lui Sebastian Ghiță loc de deputat în schimbul plății unei vizite a lui Tony Blair în campania PSD, de 200.000 euro.
(Sursa: digi24.ro)