fbpx
 
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, nu va mai participa miercuri, 22 martie, în plenul Senatului, la Ora Guvernului, deoarece s-a infectat cu Covid-19.

Familia unui fost deputat PSD care a murit la vârsta de 49 de ani, din cauza Covid, în urmă cu 2 ani, cere un milion de euro daune Spitalului Militar. Totul după ce acesta a ajuns să se infecteze cu patru bacterii nosocomiale. Familia a lansat acuzații extrem de grave la adresa medicilor.

Un român a fost condamnat în Italia la 10 luni de închisoare după ce și-a infectat fosta iubită cu Covid-19 pentru a o determina astfel să stea cu el în carantină. Femeia care a ajuns apoi la ATI spune că românul era extrem de gelos și posesiv.  

O femeie de 101 ani diagnosticată cu COVID-19, cel mai în vârstă pacient îngrijit în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf Parascheva" Iaşi, a plecat acasă la cei dragi după 10 zile de spitalizare, a anunţat, miercuri, managerul instituţiei medicale, dr Florin Roşu.

O femeie în vârstă de 74 de ani diagnosticată cu „Flurona", termen folosit de specialişti pentru a descrie infecţia simultană cu virusul gripei sezoniere şi COVID-19, a decedat, a anunţat, luni, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva" din Iaşi, dr Florin Roşu.

Întâlnirea pe care președintele Moldovei urma să o aibă cu Marcel Ciolacu a fost anulată, pentru că șeful Camerei Deputaților are Covid.

Doisprezece minori confirmaţi cu COVID-19 sunt internaţi în prezent în Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, doi dintre aceştia, sugari, aflându-se la Terapie Intensivă, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Solange Tamara Roşu, transmite Agerpres.

Două fetiţe gemene în vârstă de o lună şi 17 zile sunt duse, marţi, de la Fălticeni la Spitalul de Copii din Iaşi, cu un echipaj SMURD, în urma unor complicaţii apărute după infectarea cu SARS-CoV-2.

Dr.Valentin Partene, medic specialist Medicina Laborator

Regina Elisabeta a II-a are COVID-19. Palatul Buckingham anunță că regina, în vârstă de 95 de ani, are simptome uşoare, asemănătoare unei răceli, conform BBC.

Pagina 1 din 9

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30