fbpx
Portokal
Deplasări în teren promovate pe Facebook, fără un plan financiar, fără sursă de finanțare, fără proiect tehnic, fără un termen de realizare Deplasări în teren promovate pe Facebook, fără un plan financiar, fără sursă de finanțare, fără proiect tehnic, fără un termen de realizare

Iașul rămâne fără transport metropolitan: Chirica-Alexe, gargară electorală un an întreg, niciun leu în bugetul pe 2021


* Asociația e tot la nivel de organizare, la fel ca în ultimii 10 ani
* Nu se cumpără nici măcar un singur autobuz
* Forme fără fond: studii, analize, ședințe fără propuneri concrete, deplasări în teren gândite ca acțiuni de imagine pe rețelele sociale
* Președintele CJ speră să se obțină 327 milioane de euro de la UE pe viitorul exercițiu bugetar
* Aceasta înseamnă că proiectul de transport metropolitan va mai dura 12 ani din momentul acesta
* Până atunci, fiecare e pe cont propriu: locuitorii din Iași și din cele 15 comune din jur stau blocați ore întregi la intrările în oraș
* Trenul metropolitan a murit din fașă, autoritățile abia își deshid cont bancar pentru viitoarea asociație metropolitană
* În ritmul acesta, vom fi oale și ulcele și nu vom avea o rețea modernă de transport public

Campion național la promisiuni deșarte: tandemul Mihai Chirica – Costel Alexe, adică șeful orașului și cel al județului. Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi (AMTPI) a fost lansată public de două ori până acum, în iulie 2020 și în martie 2021.

ONG-ul este, deocamdată, o altă formă fără fond. Primarii celor 15 comune componente așteaptă ca puii de rândunică, cu ciocurile larg deschise, soluții de transport din partea lui Chirica și Alexe. Dar cei doi nu fac mai nimic, în afara unor proiecte vânturate în conferințe de presă, a unor hărți și machete expuse pe Facebook. Maculatură multă, investiții deloc.

Blocaje infernale la intrările în oraș
Joia trecută devreme, ca aproape în fiecare dimineață, Iașul era un oraș cu traficul sufocat. Între ora 7:30 și 8:30, cozi uriașe de mașini la intrările din Păcurari, Tomești, Bucium și Nicolina-CUG.

În cartierul Alexandru cel Bun, rândul se întindea pe traseul rond Zimbru – rond biserica catolică „Sf. Anton de Padova” – pasajul Octav Băncilă - strada Păcurari.

Similar, o altă zonă blocată începea tot de pe Păcurari, de la biserica Sf. Parascheva, șirul autovehiculelor fiind pe ruta BCU – pasajul subteran Mihai Eminescu și până pe bulevardul Independenței la statuia cu același nume. Podu de Piatră și Podu Roș, alte noduri congestionate.

Traficul este infernal la toate intrările în Iași: Păcurari, Bucium, Nicolina. Mihai Chirica și Costel Alexe nu mișcă un deget, termenele sunt extrem de îndepărate, după 2030

A trecut un an de la constituirea Asociației
Autoritățile se întrec în soluții doar în timpul campaniilor electorale, a emisiunilor TV, a simpozioanelor și altor sindrofii. După mai mulți ani de discuții, vara trecută s-a decis înființarea Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Iaşi.

Alături de municipiu și de Consiliul Județean în AMTPI au fost contabilizate, la prima strigare, 15 comune vecine: Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Comarna, Holboca, Lețcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti, Ţuţora, Ungheni, Valea Lupului şi Victoria.

Primul pas, o ședință a Consiliului Local Iași de la sfârșitul lunii iulie 2020, în prag de alegeri locale.

Aceleași intenții repetate de 100 de ori

Iată ce a declarat înaintea ședinței primarul Mihai Chirica, citat de Agerpres: „După votarea şi semnarea acordului de asociere din partea celor care devenim membri, trebuie să ne facem strategia de mobilitate pentru toată zona urbană funcţională care include 15 localităţi, dar sunt sigur că ni se vor alătura şi altele. Am demarat strategia de mobilitate urbană pentru Iaşi şi zona metropolitană. Va fi proiectul fundamental pe care vom putea depune proiecte cu finanţare europeană. Încercăm să aducem fiecare localitate cât mai aproape de Iaşi, atât prin achiziţia unor mijloace de transport în comun, cât şi prin elaborarea unui plan unic de transport între noi şi 14 localităţi”.

Se vorbea de 14 localități + orașul Iași deoarece, inițial, fusese uitată comuna Lețcani. Acum, sunt 15 comune + Iașul.

Abia s-a ales conducerea Asociației Metropolitane. Noi funcții care nu ajută la nimic

Au mai numit niște șefi și-atât
Alegerile au trecut, Chirica a fost reconfirmat la Palatul Roznovanu, iar Alexe a câștigat președinția Consiliului Județean. Până în primăvară, liniște totală.

În martie 2021, o nouă lansare. Costel Alexe, șeful CJ: „Am constituit Asociația Metropolitană de Transport Public Iași, practic un ONG ce va fi instrumentul prin care Consiliul Județean Iași, împreună cu Primăria Municipiului Iași și 15 comune vor putea colabora pentru a identifica un plan de transport coerent, care să asigure un sistem de mobilitate inteligentă pentru zona periurbană. Am aprobat în cadrul Adunării Generale a AMTPI actul constitutiv, statutul și am votat membrii Consiliului Director, al cărui președinte voi fi, alături de prim-vicepreședintele Mihai Chirica și membrii Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu, Ion Tănasă, primarul comunei Popricani și Dan Niţă, primarul comunei Miroslava”.

Pe scurt, se mai împărțiseră niște funcții de conducere. Ba chiar, pe Facebook, a fost realizată chiar o infografie cu componența Consiliului Director.

O limbă de lemn perfectă
Nimic concret, doar trăncăneală. Același Costel Alexe: „Este o primă etapă dintr-un program pe care l-am propus înainte de preluarea mandatului și mă bucur să văd că începe să se concretizeze. În tot acest demers stă și unul dintre obiectivele noastre de a eficientiza transportul public concomitent cu implementarea măsurilor de protecție a mediului prin introducerea trenului metropolitan ca mijloc de transport alternativ”.

Se mai face un studiu, cel vechi nu mai era bun
Câteva zile mai târziu, tot în martie 2021, Primăria Iași a anunțat actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). Printre altele, a scris Ziarul de Iași pe 11 martie 2021, companiile de consultanţă selectate vor face o analiză a obiectivelor, măsurilor şi proiectelor propuse în PMUD şi situaţia existentă.

„Această analiză comparativă este necesară în vederea alinierii documentului strategic de bază al polului de creştere la contextul strategic euro­pean şi naţional şi facilitarea obţinerii finanţării proiectelor de dezvoltare ale Municipiului şi Zonei Metropolitane Iaşi în perioada de programare bugetară 2021 - 2027“, a menționat Ziarul de Iași citând caietul de sarcini. Deci, un nou studiu care să actualizeze un altul mai vechi.

Avem o nouă Asociație, cu Iași și 15 comune. Zona Metropolitană există în acte încă din vremea lui Constantin Simirad

Trenul metropolitan a murit înainte de-a se naște

La nivel teoretic, ar exista în acest moment cel puțin trei mari proiecte care ar putea fi însușite și implementate de această asociație:

1) Trenul metropolitan Iași, cu trei axe:
- Podu Iloaiei – Ciurea – 35 km

- Frumoasa – Ungheni - 18 km, (cu o posibilă extensie de 2 km spre Tomești)

- Zona Industrială – Aeroport (cu legături spre viitorul Spital Regional și spre comuna Aroneanu)
Primele două rute ar fi posibile, cu ajustări, pe actuala infrastructură a CFR, în timp ce pentru a treia ar fi necesară o investiție aparte. Oficialii orașului și ai județului au lansat, acum câteva luni, inclusiv ipoteza finanțării acestui proiect prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În forma finală, care va fi trimisă la Bruxelles peste câteva zile, această investiție nu se va regăsi. Un eșec previzibil.
Proiect de 1,3 miliarde de euro: nu-l vom vedea prea curând

Chiar și fără această finanțare, autoritățile au anunțat că nu vor abandona ideea. Valoarea întregului proiect a fost estimată la 1,3 miliarde de euro, incluzând modernizarea liniei, dar și segmentele noi, construirea de stații, pasaje sub și supraterane, puncte intermodale.

Această propunere, a unui tren metropolitan, a fost discutată în spațiul public de mai multe ori în ultimii ani, printre promotori aflându-se fostul viceprimar Radu Botez, dar și asociațiile civice care militează pentru dezvoltarea infrastructurii. Deocamdată, totul a rămas la nivelul bunelor intenții.

Mihai Chirica și Costel Alexe așteaptă niște fonduri europene care vor veni după 2024, când s-ar putea ca Transportul Metropolitan să nu mai fie grija lor. Deci nicio grabă

Parcările sunt anunțate de ani de zile. Nu se face nimic
2) Construirea de parcări tip park&ride. Au fost identificate șase zone: în apropierea Complexului Era, în Dacia, la Fortus SA, dar și la intrările dinspre Holboca, Tomești și zona Cârlig. Adică, se intenționează amenajarea de parcări unde locuitorii din comunele limitrofe să-și lase mașinile și apoi să-și continue călătoria către oraș cu mijloacele de transport în comun.

Nu se cunosc valorile acestor investiții, nu există nici măcar documentațiile necesare.  

Extinderea rețelei de tramvai
3) Tramvaiul Tomești – Holboca: Inițiativa i-a aparținut lui Ștefan Timofte, primarul din Tomești. În viziunea acestuia, de la capăt Tehnoton, linia 5 de tramvai ar trebui să continue până la blocurile din Tomești, să facă apoi o buclă până la Dancu unde să se realizeze joncțiunea cu linia 3.
Avantaje: două suburbii ar fi conectate prin transport public, 30.000 de oameni urmând să se deplaseze mai ușor, fără a mai intra cu mașinile în traficul aglomerat din oraș.

Se caută soluții de transport pe Facebook
Niciunul dintre aceste trei mari proiecte nu are nici studiile tehnice, nici liniile de finanțare identificate. În schimb, oamenii de la vârful Primăriei și al CJ își continuă campania electorală online.

Doar două dintre cele mai recente exemple îl au în prim plan pe Sorin Afloarei, vicepreședinte al Consiliului Județean. Postare 19 mai pe pagina lui Afloarei: „Împreună cu directorul DJADP Iași, Ciprian Ciucan și alături de primarul comunei Rediu, Ciprian Grosu, am mers astăzi în teren pentru a găsi cea mai bună soluție în vederea dezvoltării unei artere rutiere din zona localității Breazu către E58. (...) Ne dorim să facem o nouă arteră rutieră care să preia o parte din traficul acestei zone și să o descarce în E58, reducând astfel timpii de călătorie a cetățenilor ce doresc să ajungă în diferite zone ale Municipiului Iași”. Sau mai pe scurt: să fie bine ca să nu fie rău.

Ideea unui inel cu linii de tramvai Tehnoton-Tomești-Holboca-Dancu a aparținut primarului Ștefan Timofte. Nu sunt fonduri, nu se mișcă nimic

O nouă deplasare în teren, sponsorizată pe FB
Pe 24 mai o altă postare a lui Sorin Afloarei, tot pe Facebook. De această dată, a băgat și bani în ea, sponsorizând-o. „Astăzi am ajuns în una dintre cele mai aglomerate artere rutiere ce facilitează tranzitul de pe drumul județean 248, spre și dinspre Municipiul Iași: zona CUG – Lunca Cetățuii – intersecția cu șoseaua de centură. Alături de președintele CJ Iași, Costel Alexe, de primarul comunei Miroslava, Dan Niță și împreună cu directorul DJADP Iași, Ciprian Ciucan, căutăm cea mai bună soluție de a descongestiona traficul prezent pe DJ248, din zona CUG spre Lunca Cetățuii, prin posibilitatea lărgirii drumului public la 4 benzi de circulație. Noi ne dorim ca locuitorii acestui județ să beneficieze de infrastructură rutieră modernă și adaptată nevoilor, care să se adreseze tuturor modurilor şi formelor de transport din întreaga aglomeraţie urbană, incluzând transportul public cât şi cel privat”.

Deplasare în teren, fotografii și comunicat FB. Lipsesc doar uralele. Despre elementele concrete, gen proiect, finanțare, termene de execuție și de finalizare, nici gând.

Ciurea: aici dorm, învață și muncesc în oraș
Primarii din comunele învecinate își pun toată baza în activitatea AMTPI. „E speranța noastră ca această asociație să rezolve problemele din transportul public. Ca să mă exprim neacademic, noi facem parte din așa numitele «zone dormitor», cu mulți dintre locuitori care lucrează în oraș”, a declarat Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea.

Alături de naveta domiciliu – serviciu, adică Ciurea – Iași, o a doua categorie ar fi aceea a copiilor din comună care studiază la unitățile de învățământ din oraș. „Dacă ar fi suficiente creșe, grădinițe și școli...”, a mai spus Lupu.
Oficial, în acte, populația comunei Ciurea numără 18.500 de oameni, însă primarul a spus că, real, cifra depășește 23.000 de locuitori. „Sunt mulți care rămân cu buletin de Iași pentru că au copii la școlile din oraș. Sau mai este situația pensionarilor care se mută la noi, dar nu-și operează modificarea în actele de identitate pentru a rămâne cu gratuitatea de transport în oraș”, a precizat primarul Cătălin Lupu.

Țuțora vrea să prindă „trenul” Tomești
Parte a AMTPI este și comuna Țuțora, deși nu se află în categoria celor lipite de Iași. „Acum avem aproximativ 300 de navetiști pe rutele Țuțora – Tomești și Țuțora – Iași. Probabil, în viitorul apropiat, vom avea și noi o migrație mai mare cu Iașul”, a explicat Cristinel Albu, primarul din Țuțora.

Practic, în acest moment, importantă este legătura comunei sale cu Tomeștiul. „Drumul era degradat, dar acum e asfaltat. Un prim proiect care ne-ar interesa, dacă găsim finanțare, ar fi o rută Țuțora – Tomești, dar cu autobuze electrice”, a adăugat Albu.

Dosarul pentru transport metropolitan are doar o pagină, coperta

Holboca vrea tramvai, dar când anume nu se știe
Și la Holboca, comuna din estul Iașului, una scrie în acte, alta e situația reală. „Oficial, populația e 15.000. În realitate, cred că a depășit 20.000 de locuitori”, a spus Neculai Pamfil, primarul din Holboca. Acesta e răbdător cu colegii din PNL, Chirica și Alexe. „Cu asociația suntem abia la faza de constituire, depunem cazierele fiscale și celelalte documente necesare”, a explicat Pamfil care e situația AMTPI.
Ca și la Tomești și primarul din Holboca ar paria pe transportul cu tramvaiul. „Eu am o opinie un pic diferită. Traseul 3 actual să-l prelungim până la CET Holboca, fără inelul cu Tomeștiul. Adică, văd mai rentabil ca ruta 3 să fie prelungită, iar cealaltă, prelungită până la Tomești, cu rond acolo”, a detaliat primarul Pamfil. Cum ar veni, fiecare cu tramvaiul lui. Momentan, doar în schițe pe hârtie.

Președintele CJ Costel Alexe: „Așteptăm 327 milioane de euro din fonduri europene”
REPORTER DE IAȘI a adresat același set de trei întrebări atât lui Costel Alexe, președintele CJ Iași, cât și lui Mihai Chirica, primarul Iașului. Ambii sunt în conducerea AMTPI.
1) Concret, ce pași s-au făcut în vederea realizării unui transport metropolitan?
2) Care ar fi principalele proiecte pe care AMTPI vrea să le implementeze pentru fluidizarea traficului în Iași și dinspre comunele limitrofe?

3) Au fost identificate și sursele de finanțare?
Doar Costel Alexe a răspuns la întrebări:
„Referitor la întrebările dumneavoastră legate de transportul metropolitan, vă transmitem următoarele:

  • În data de 05.03.2021 a avut loc Adunarea Generală de constituire a Asociației Metropolitane de Transport Public Iași (AMTPI);
  • În luna Aprilie 2021 a fost pregătit dosarul pentru introducerea acțiunii în instanță:

o       Actul constitutiv aprobat de către toți asociații;

o       Statutul aprobat semnat de către toți asociații;

o       Proces verbal al adunării generale

o       Hotărârea de aprobare a Consiliului Director;

o       Depunerea tuturor acestor documente la notar în vederea autentificării lor;

o       Semnarea tuturor documentelor în fața notarului, de către toți primarii asociați, ceea ce a dus la prelungirea timpului pentru finalizare.

  • Depunerea dosarului în instanță la începutul lunii mai 2021
  • Termen de judecată 27 mai 2021.

În speranța că instanța va admite cererea la termenul din 27 mai 2021 și nu va mai solicita și alte documente, care ar presupune un nou termen de judecată, după rămânerea definitivă a hotărârii va urma o nouă perioadă care va consta în:

  • Înscrierea Asociației la ANAF, în vederea obținerii codului unic de identificare (CUI);
  • Deschiderea unui cont la bancă în vederea depunerii capitalului social inițial al Asociației, de către toți asociații;
  • Constituirea aparatului tehnic propriu al Asociației, conform statutului asociației, aparat tehnic care va lucra pentru realizarea scopului și obiectivelor acestei asociații. Acest aparat tehnic va fi condus de către un director executiv si va cuprinde, pe lângă contabil, consilier/consilieri juridic și un număr suficient de specialiști în domeniul transportului, specialiști care vor avea atribuții de monitorizare a executării contractelor de delegare a serviciului de transport public metropolitan de persoane.
  • Ca prim pas care trebuie realizat este stabilirea traseelor care vor fi introduse în planul de transport metropolitan, în vederea scoaterii lor din planul de transport județean, plan care ar trebui finalizat până la sfârșitul acestui an.
  • Toate aceste lucruri vor fi realizate de către aparatul tehnic care va fi constituit pentru a face aceasta asociație funcțională.
    În ceea ce privește sursele de finanțare, vor exista bani alocați pentru acest lucru prin POR NE 2021 – 2024, Axa prioritara 4 - O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă, care așa cum arată varianta din 16.04.2021, are o alocare orientativă de 327,31 milioane de euro”.

Article image
* Misteriosul Gelu Lupu este cel mai prost afacerist din lume: a cumpărat un teren, în 2010, cu 30 euro/mp și l-a vândut lui Chirica, în 2012, la jumătate de preț * Mihai Chirica a luat cu doar 15 euro/mp teren în Aleea Sadoveanu. Interfață a fost mama sa * 486 mp au costat doar 7.300 euro * Alături, parcela lipită a fost luată tot în 2012, de la același Gelu Lupu, cu 90 euro/mp * Mihai Chirica era viceprimar, ceilalți cump...
Autor Cezar Moraru Anchete 06 Aprilie 2021


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        
Go to top