fbpx
 
Un dezastru PNDL: 600 de elevi n-au școală după 6 ani de proiect. Vor învăța în stradă ca în Africa. Primarul se ascunde

Un dezastru PNDL: 600 de elevi n-au școală după 6 ani de proiect. Vor învăța în stradă ca în Africa. Primarul se ascunde


* Contractul de finanțare pentru o școală nouă în Golăiești, după Holboca, a fost semnat în 2016, construcția a început abia în 2020
* Proiectul a fost subfinanțat, firma Juz Construct venind la ciupeală
* PNDL a fost prost negociat de la început, dar sute de copii suferă din cauza unor autorități iresponsabile
* Primarul PNL Costel Manoliu, ales în septembrie 2020, se ascunde de două zile de REPORTER DE IAȘI
* Pe 13 septembrie, 600 de copii nu vor începe școala, pentru că nu au unde
* Pe șantiere nu se mai lucrează de patru luni, constructorul cerând sume în plus
* Conducerea Consiliului Județean nu se implică, dând sfaturi de la distanță
* ISJ constată dezastrul pur birocratic: nu sunt clase, n-avem ce face
* O comună întreagă nenorocită de politicieni

La Golăiești, comună liberală situată aproape de Iași, școala nu va începe peste câteva zile, ca în restul țării, ci când vor vrea primarul și firma de construcții care repară clădirea.

Site-ul școlii din Golăiești redă un mesaj propagandistic șablon, fără nicio legătură cu realitatea și atât de stupid încât până și data începerii școlii este greșită: luni e 13 septembrie

O nebuloasă tipică PNDL
Aflată în modernizare pe un proiect PNDL accesat de fosta administrație și început înainte de ultimele alegeri locale, școala este încă un șantier prin care umblă muncitorii. Asta în privința clădirii vechi, care trebuia să fie gata din aprilie, pentru că la clădirea nouă nici nu încape vorbă de finalizat șantierul până cel puțin la finalul anului viitor.
În Golăiești, nici terenul de sport, tot proiect PNDL, nu se simte mai bine: trebuia să fie aproape gata, dar este încă șantier, cu placa turnată și fără gazon sau plase de gard. O operațiune relativ simplă, în teren deschis, plat, durează enorm.

Începe școala și ei de trei luni stau degeaba
Constructorul Juz Construct, cu relații în administrația ieșeană, dă vina pe creșterea galopantă de prețuri din domeniu. Primarul nici măcar nu răspunde, după ce, căutat luni la birou, nu era prezent și nimeni nu știa unde se află. Căutat timp de 48 de ore pe telefon și cu mesaje, Costel Manoliu pur și simplu a fugit din calea REPORTER DE IAȘI.
Dar oamenii din sat, care au asistat la șantierul din ultimele luni, spun același lucru: „Normal că nu au terminat șantierul. La două săptămâni lucrate au stat degeaba trei luni și primarul le-a permis asta”.
Viceprimarul comunei vorbește despre întârzieri produse de constructor.

Primarul Costel Manoliu (PNL) s-a ascuns de presă, știind ce dezastru îl reprezintă amânarea școlii într-o întreagă comună

Școala veche trebuia terminată în aprilie 2021

Vechea administrație a Golăieștiului a semnat câteva contracte finanțate prin PNDL pentru școala din reședința de comună. Un contract, de 837.000 de lei era pentru reabilitarea vechiului corp al acesteia, alți 1,53 milioane de lei pentru un corp nou, ridicat de la zero.
Școala din Golăiești acoperă ciclul primar din satul reședință al comunei, iar gimnaziul este pentru elevii din toate satele. În total, sunt peste 600 de elevi în toată comuna, dintre care cei mai mulți – aproape 500 - vin la școala din satul Golăiești.
Ambele lucrări au fost adjudecate de Juz Construct, firmă din Iași controlată de Constantin Măzărianu. Reabilitarea și modernizarea școlii vechi a început înainte de alegerile locale de anul trecut, iar primul termen de finalizare, confirmat de Primăria Golăiești, era în aprilie 2021.
Noul termen afișat pe banner-ul de la șantier – 21 septembrie 2022 - este convenit ulterior, la nivel local, din cauza întârzierilor.
Un detaliu important: contractul de finanțare PNDL este din 2016! A durat 4 ani de la semnarea contractului până când șantierul a demarat efectiv.

Nici măcar școala veche nu a fost reabilitată, deși termenul era aprilie 2021. Un eșec total marca PNDL: prețuri nerealiste, proiectare eronată, corupție pe relația ofertant-beneficiar

Nici măcar cele trei clase n-au fost în stare să le amenajeze

În condițiile în care la corpul vechi este încă șantier, conducerea școlii spune că anul școlar nu va putea începe luni. În cazul cel mai fericit, vor fi amenajate, la urgență, doar 3 săli de clase, astfel că cei mai mulți elevi rămân pe afară. Iar amenajarea nu se va realiza chiar pe 13 septembrie, ci peste două săptămâni.
„Șantierul mai durează aici măcar până în decembrie. Cu ceva eforturi, vor fi gata, peste o săptămână-două, trei săli de clasă în care vor învăța elevii”, spune profesorul Vasile Tănase, director al Școlii Golăiești.
Reacția lui inițială, întrebat dacă luni, 13 septembrie, începe școala pentru elevii din Golăiești, este relevantă: omul a tăcut mai bine de 10 secunde și a oftat prelung. După care a confirmat că trebuia să fie recepționată lucrarea: aprilie 2021.
Întrebarea este de ce n-au fost amenajate la timp măcar cele trei clase de curs, adică de nu s-a putut sincroniza măcar soluția aceasta de avarie cu începutul școlii, dar primarul PNL a stat ascuns în gaură de șarpe timp de 48 de ore și nu ne-a dat niciun răspuns.

Școala în construcție e un simplu P+1, câteva sute de metri pătrați. Lucrările sunt abandonate, PNDL a „funcționat”

Școala nouă: de 4 ani arată ca la început

Lângă corpul vechi al școlii, a fost ridicat și este acum la roșu corpul nou, în valoare de peste 1,5 milioane de lei. Are structura, pereții din cărămidă și acoperișul făcute într-un an și jumătate de când a început șantierul (aprilie 2020).
„Nu se pune problema finalizării până în aprilie anul viitor, cel mai devreme poate fi terminat la finalul lui 2022. La început, a mers destul de repede, apoi s-a poticnit”, spune directorul școlii, Vasile Tănase.
Pe profilul de Facebook al primarului Costel Manoliu sunt postate fotografii cu stadiul lucrărilor în noiembrie 2020. Erau atunci ridicați pereții și structura și era turnată placa de la etaj. În plus este doar acoperișul, în aproape un an. Construcția n-a mai avansat deloc.
Termenul de finalizare afișat este 13 aprilie 2022, dar nu va fi respectat. Contractul de finanțare PNDL era din 2018. Actualul primarul se plângea de anul trecut de stadiul șantierului, dar promitea că va fi finalizat în termen.
O școală de câteva sute de metri pătrați nu poate fi terminată în 4 ani prin PNDL.

Costel Alexe a fost în Golăiești prin campania electorală, alături de candidatul Manoliu. Acum nu-l mai interesează nimic și nu mai dă declarații la presă

Primarul și constructorul sunt pe aceeași lungime de undă

„La această clădire s-a lucrat vreo două săptămâni, după care trei luni nu mai venea nimeni. Cum să fie gata? Acum, evident că spun constructorii că s-au scumpit toate, dar când puteau lucra cu fondurile alocate nu au venit s-o facă. Primarul a știut în toată această perioadă, dar nu s-a grăbit să rezolve nimic”, spune un sătean.
Primarul este suspectat de oamenii din Golăiești că are o înțelegere cu constructorul și de aceea nu-l trage la răspundere.
Mama unui copil care învață aici explică faptul că, deși mai este doar o săptămână până începe anul școlar, nu știe dacă va avea unde să-l ducă. Nimic nu este sigur. De asemenea, confirmă că la ambele clădiri ale școlii nu s-a lucrat perioade lungi.

 

„Dacă știam că așa va fi, ne strângeam 20 de oameni din sat, făceam firmă și tăiam factură și era gata mult mai repede și mai bine decât s-a lucrat aici.”
Sătean din Golăiești, jud. Iași

Constructorul dă vina pe creșterea prețurilor

Constantin Măzărianu, de la Juz Construct, spune că întârzierile au apărut din cauza faptului că prețurile din domeniu au explodat în ultima vreme. „S-au scumpit toate și nu cred că este vreo firmă în România care să vrea să se ducă în cap din cauza asta. Cărămida o cumpăram cu 4,3 lei, acum este 9,2 lei. Nisipul era 70-100 de lei/mc, acum este 170 de lei/mc. Valorile licitate și afișate la șantiere sunt cu 40-60% mai mici decât nivelul real de azi. Aceste diferențe de bani trebuie prinse în acte adiționale, dar aceste acte adiționale nu sunt semnate. Prețurile inițiale trebuie majorate și am înțeles că mai durează procedurile încă 4-5 luni. La clădirea nouă ne-am oprit pentru a avea fonduri ca să finalizăm modernizarea clădirii vechi în 3-4 luni, să fie măcar câteva clase”, a precizat Constantin Măzărianu.

Ipocrit: primarul Costel Manoliu, revoltat în noiembrie 2020 de situația școlii vechi. După un an, aceste clase sunt exact în aceeași situație


Viceprimarul: „Contractul este expirat. Suntem revoltați”

„Întârzieriile au fost produse din cauza constructorului. Nu și-a respectat contractul, nu a venit să lucreze. Contractul este expirat. Ca toată lumea, și noi suntem revoltați. Nu ne pică bine că întârzie, avem 600 de elevi, cei mai mulți din sat”, spune viceprimarul Gheorghe Amanolesei. Primarul a fost căutat luni, la birou, și nu era. De atunci, nu a răspuns la telefoane și mesaje.
„Consiliul Județean nu are în subordine decât învățământul special, iar primarii sunt răspunzători pentru cum își gestionează comunele. Dar îl cunosc pe Costel Manoliu, știu că a moștenit la Golăiești o situație destul de dificilă. Firma nu a lucrat acolo și nu a avut cum să rezilieze contractele”, explică Marius Dangă, vicepreședinte CJ Iași.

Promisiuni: pe 13 mai 2021, Costel Manoliu anunța triumfalist că pleacă la București să facă rost de bani pentru un drum și pentru modernizarea școlilor. N-a rezolvat nimic, copiii n-au unde să învețe

Nici terenul de sport nu l-au făcut

În Golăiești există în lucru și un teren de sport, și acesta întârziat. Nici aici, constructorul, același Juz Construct, nu a lucrat decât cu intermitențe. Toate proiectele au fost pe PNDL. Valoarea terenului este de 419.000 de lei, există placa de beton turnată și sunt ridicați stâlpii pentru gard.
Luni, 6 septembrie, acolo lucrau doar doi muncitori. Terenul este început în vara anului trecut, ar fi trebuit să fie gata la începutul lunii octombrie 2021, dar ritmul actual este o dovadă că nu va fi gata.

În urmă cu un an, primarul din Golăiești anunță că i-a cerut constructorului să grăbească lucrările la școala nouă. Nu s-a mai făcut nimic, stadiul a rămas același. Oamenii din comună spun că primarul e suspect de binevoitor cu Juz Construct. Fostul primar spune că exista o rezervă bugetară de 300.000 de lei care trebuia folosită pentru a continua lucrările

 

Inspectoratul Școlar, simplu spectator al unei situații insuportabile

Inspectoratul Școlar Județean Iași a transmis, prin purtătoarea de cuvânt a instituției, Antonina Bliorț, că în 8 școli din județ lucrările de reabilitare în desfășurare impun găsirea unor soluții pentru începerea școlii: „La Școala Gimnazială Golăiești s-a decis relocarea unor clase de nivel primar și gimnazial la  Căminul Cultural din comună - 5 clase și Centrul de zi din Golăiești - 2 clase. Aceste decizii au fost aprobate de Consiliile de Administrație ale școlilor și constituie soluții de etapă, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare".
La ora vizitării Golăieștiului, la Căminul Cultural din comună nu era amenajat nimic, spațiul fiind gol, iar Primăria nu a furnizat informații suplimentare. Totul rămâne ca-n tren.

„Au durat foarte mult procedurile pentru că era valoare mică și nu au venit firme la licitație. Am organizat 3 proceduri până când lucrarea a fost adjudecată. Au fost și probleme cu finanțările, în sensul în care nu au fost alocări. Dar, întârzierea de acum putea fi evitată dacă lucrarea era plătită la timp din bugetul local, așa cum prevede legislația. A existat un excedent de 300.000 de lei în 2020 care putea fi folosit pentru decontarea lucrărilor la timp. În acest fel, era evitată scumpirea materialelor, șantierul era finalizat, 600 de copii aveau școală. Acum, nu știe nimeni cum va fi organizat anul școlar. Am înțeles că vor fi clase la Căminul Cultural. Nu știu dacă sunt suficiente."
Mihai Bîzdîgă, fost primar Golăiești

 

Article image
* Statutul Regulamentului Asociației Comunelor (ACOR) permite angajarea în comun de către primării a unor specialiști (juriști, economiști, cadastriști) pentru a reduce costurile * Benoni Moruzi a făcut invers: a angajat oameni prin ACOR doar pentru Primăria lui. A depășit schema aprobată de ANFP cu 13 posturi * Paul Munteanu e administrator public în Aroneanu, angajat prin ACOR, fiind și șeful PNL din comună * Mama lui Mun...
Autor Cezar Moraru Anchete 19 August 2021


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30