fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Klaus Iohannis: Îl desemnez pe Nicolae Ciucă pentru a forma o echipă guvernamentală

Klaus Iohannis: Îl desemnez pe Nicolae Ciucă pentru a forma o echipă guvernamentală


Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat luni pe Nicolae Ciucă să formeze un nou guvern, în urma consultărilor cu partidele şi formaţiunile parlamentare, care au avut loc la Palatul Cotroceni. PNL, PSD, UDMR și reprezentanții minorităților au mers împreună la consultări, după ce au finalizat duminică discuţiile privind formarea noului guvern. USR a refuzat să se mai prezinte la discuții.

După consultări formale cu partidele politice, șeful statului a anunțat că majoritatea nou formată din PSD, PNL și UDMR l-a propus pe Nicolae Ciucă drept premier.

Declarația președintelui Klaus Iohannis:

- Am constatat că în Parlamentul României s-a format o majoritate solidă, o majoritate din care fac parte PNL, PSD, UDMR și grupul minorităților

- Reprezentanții acestei majorități au dorit să vină împreună la consultări, am acceptat acest lucru și, în acest format, am avut o discuție pe care o consider foarte bună.

- Această majoritate mi-a propus un nume de premier, propunere pe care am acceptat-o.

- În consecință, îl desemnez pe domnul Nicolae Ciucă, aici de față, pentru a forma o echipă guvernamentală și pentru a se prezenta în fața Parlamentului României pentru votul de încredere.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă:

- În ultimele zile am lucrat cu celelalte partide, să putem să agregăm un program de guvernare și să se constituie o coaliție solidă în Parlamentul României, astfel încât să putem să realizăm un Guvern care să asigure stabilitatea țării. Practic, cetățenii așteaptă de la noi stabilitate și soluții pentru a fi în măsură să rezolvăm efectele produse de pandemia Covid-19, criza energetică.

- Și, de asemenea, să avem un program guvernamental care să fie în măsură să pună în aplicare deciziile necesare pentru implementarea PNRR. Și este cât se poate de evident că este pentru prima dată când în programul de guvernare avem un procent substanțial pentru tot ceea ce înseamnă derularea unui proiect de investiții solide și foarte bine aplicate în România, precum și un program de măsuri sociale, astfel încât să poată să fie acoperite toate problemele create de situația de criză în care ne găsim.

- Vă mulțumesc foarte mult și sperăm ca începând de joi să putem să ne apucăm serios de treabă la nivelul echipei guvernamentale.

Tot astăzi, social-democrații și liberalii au votat și modul în care se atribuie ministerele: 9, cele mai importante, ajung la PSD, iar liberalii rămân cu 8. UDMR va avea trei ministere. Situația a stârnit un val de critici în tabăra PNL.

Ciucă a mai fost desemnat candidat la funcţia de prim-ministru pe 21 octombrie. El şi-a depus însă mandatul după ce Guvernul minoritar PNL-UDMR nu a reuşit să strângă o majoritate în Parlament pentru a fi votat.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac