fbpx
 
Șoc pentru 160 de familii în River’s Towers: blocul nu se poate intabula și anchetă penală

Șoc pentru 160 de familii în River’s Towers: blocul nu se poate intabula și anchetă penală


Familiile s-au mutat pe promisiuni de vânzare și au utilități pe organizarea de șantier

Unii cumpărători cer banii înapoi: nu mai au încredere

Dezvoltatorul Alexandru Palii a fost învățat de primar că se poate intabula fără parcări, fără spații verzi, fără loc de joacă

La primele două blocuri, intabulările au fost ilegale, REPORTER demonstrând conexiunile cu Mihai Chirica

După anchete, ulciorul s-a spart: primarul nu mai semnează la noul bloc, cu două tronsoane

E fatal pentru dezvoltatori care sunt puși în fața faptului împlinit după ani de zile în care totul se rezolva cu șpagă

River’s Towers e un exemplu de lăcomie sub ochii blânzi ai lui Mihai Chirica: s-au înghesuit alte câteva sute de apartamente pe un spațiu restrâns, este imposibil să mai facă parcări, au dispărut peste 3.200 mp de spațiu verde precum și locul de joacă

Peste tot e doar beton și blocuri

După anchetele REPORTER din această iarnă, polițiștii de la Investigații Criminale au deschis o anchetă la River’s Towers

Blocaj total la vânzarea apartamentelor din cel de-al patrulea bloc turn al ansamblului River’s Towers din Metalurgie. Imobilul este gata, zeci de familii locuiesc deja acolo, dar actele finale de vânzare-cumărare nu se pot încheia deoarece blocul nu are recepția finală și atestarea edificării, deci nu poate fi intabulat.

Basarabeanul Alexandru Palii, unic asociat al dezvoltatorului Lastor Invest Corp, le spune oamenilor brașoave, cum că e o problemă cu autorizarea ISU. Pentru REPORTER DE IAȘI, Palii a admis: „Încă n-am gata parcările”. La cea subterană mai este de lucru, iar sistemul park-lift, care trebuia să fie funcțional încă de la construirea celui de-al treilea imobil, nici măcar nu a fost achiziționat.

De fapt, Palii încearcă să remedieze deficiențele majore pe care REPORTER DE IAȘI le-a expus public în septembrie 2021. Mihai Chirica i-a semnat edificările după șase luni de tergiversări deși nu avea parcările conforme autorizației.
Dezvăluire în premieră: după publicare articolelor, ofițeri ai Serviciului Investigații Criminale de la IPJ Iași au demarat o anchetă.


Un ansamblu aerisit a devenit o agomerare de turnuri fără parcări și spații verzi

Intabulările trebuiau făcute din martie 2021
Exemplul 1: Pe data de 3 iunie 2019, a fost încheiat un antecontract de vânzare între Lastor Invest și Bianca A.B. Obiectul l-a reprezentat un apartament dispus la etajul 12, scara B a ultimului bloc turn. Suprafața utilă a locuinței este de 38,85 mp. Prețul a fost fixat la 50.495 euro.

Din această sumă, 14.000 euro trebuiau plătiți până la sfârșitul lunii mai 2020, iar diferența de 36.495 euro în 84 rate lunare egale.

În schimb, vânzătorul și-a asumat să termine apartamentul până cel târziu la 31 martie 2021 și să obțină și să dea cumpărătorului încheierea de intabulare a bunului promis. În contract a fost prevăzută și o penalizare de 0,01% pe zi din avansul plătit pe care vânzătorul ar fi trebuit să o achite cumpărătorului până la executarea efectivă a obligației (încheierea actului autentic de vânzare).
Calcul teoretic: la un avans de 14.000 euro, penalitatea ar fi de 1,4 euro pe zi, 42 de euro pe lună, 511 euro pe an. Însă, în respectivul document s-a specificat: „penalitatea nu mai este datorată dacă bunul s-a predat spre folosință promitentului cumpărător”.

Patronul Alexandru Palii recunoaște că nu are parcări dar dă vina pe pandemie

Prelungire a predării contractului până în decembrie 2022
Pe 15 octombrie 2020, un act adițional la antecontract, document încheiat între Lastor (Alexandru Palii), Bianca A. B. și George și Mihaela I. S-a precizat că Bianca A.B. a plătit pentru apartament 38.285 lei (8.013 euro). Practic, B. le-a cedat soților I. dreptul la apartament în schimbul la 8.013 euro, avansul pe care-l plătise ea. Și familia I. a acceptat o plată lunară pe câțiva ani și a preluat contractul cu Lastor pentru respectivul apartament.

Pe 22 februarie 2022, între Lastor și Mihaela I. a intervenit un alt adițional potrivit căruia perioada de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a fost prelungită până pe 31 decembrie 2022, cu o perioadă de grație până la 31 martie 2023. Încă o amânare.
Pe 3 martie 2022, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași i-a respins cererea Mihaelei I. de intabulare. „Imobilul apartament nu este individualizat prin număr cadastral și număr de carte funciară și nu este individualizată cota de teren care îi revine”, a notat registratorul în documentul de respingere.

„M-au tot amânat până am cerut banii înapoi”
Exemplul 2: Acum doi ani, o altă femeie a încheiat cu firma Lastor o promisiune de vânzare pentru o locuință de 35 mp. Prețul a fost fixat la 53.000 de euro, iar cumpărătoarea a achitat aproximativ 50% din această sumă. „N-au mai fost de cuvânt. M-au tot amânat cu încheierea finală a actului de vânzare-cumpărare și de aceea am decis să-mi cer banii înapoi”, a spus aceasta, sub rezerva anonimatului.

În plus, pentru un loc de parcare, ea ar fi trebuit să plătească 10.000 euro din care a dat 1.000 euro avans.


Parcarea subterană are plafonul foarte jos și nu se poate instala parklift

Blocul e plin, nimeni nu are contract de proprietate
Blocul 4 este finalizat de câteva luni. Cele 162 de apartamente se află într-una dintre următoarele patru situații:
- au fost încheiate promisiuni sau antecontracte de vânzare, locatarii s-au și mutat
- o parte au cesionat antecontractele, un fel de revânzare a apartamentelor
- o altă parte dintre cei care voiau să cumpere și-au cerut avansurile înapoi
- o mică parte dintre apartamente nu au fost deocamdată antamate

Așa arată „spațiul verde” la River’s Towers, în Metalurgie: trei fire de iarbă și un bochet la intrarea în bloc în loc de 3.273 mp de gazon și plante

Condițiile impuse n-au fost respectate
Ca Lastor să poată vinde oficial aceste locuințe, trebuie să facă apartamentarea. Ca să facă apartamentarea, îi trebuie intabularea la Oficiul de Cadastru. Ca să facă intabularea, îi trebuie recepția și certificatul de atestare a edificării, ambele acte emise de Primăria Iași, documente care să arate că ce s-a realizat pe teren respectă întocmai autorizația de construire. Or aici s-au blocat acum lucrurile.
În aprilie 2018, Lastor Invest Corp a primit autorizație de construire pentru realizarea a două blocuri S+P+13, în total 324 apartamente. Acest bloc și încă unul. Condițiile impuse pentru aceste două imobile: 385 locuri de parcare (256 în subteran și 129 suprateran), spații verzi de 3.273 mp.

Mihai Chirica a semnat personal pentru al treilea turn din ansamblu, deși nu avea locurile de parcare conform autorizației. Povestea a fost cu miză mare

Mihai Chirica a semnat și i-a învățat că „se poate”

În 2020, Primăria a emis un certificat de atestare a edificării pentru primul bloc din cele două. Indicatorii: două scări cu 162 de apartamente, amprentă la sol 822 mp, suprafață construită desfășurată 12.416 mp.
Pentru cele 162 de locuințe, documentul arată că s-au amenajat numai 39 locuri supraterane. În act, s-a menționat că alte 56 de locuri de parcare vor fi realizate „până la terminarea celorlalte părți ale construcției”. Nu se știe care erau „celelalte părți ale construcției” din moment ce blocul fusese recepționat, iar oamenii se mutaseră deja.
Acest certificat de atestare a edificării a fost semnat de: Mihai Chirica, primar, Alexandru Mustiață, arhitect șef, Daniela Vasiliu, reprezentant UAT, Andrei Pascariu, reprezentant UAT și verificat de Doina Florescu, consilier.
Mai mult, certificatul de atestare a zăcut șase luni în Primărie, Mihai Chirica acceptând cu greu să-l semneze, după ce dezvoltatorul făcuse mai multe intervenții prin diferiți interpuși.

Ansamblul rezidențial are 129 de locuri subterane și îi trebuie 250

Palii mințea că are parklift. Nu are
Esența: un bloc cu 162 de locuințe a fost intabulat deși avea doar 39 de locuri de parcare și o promisiune de alte 56. Chiar dacă ar fi fost gata și celelalte, totalul de 95 de locuri de parcare tot insuficient ar fi fost. Regula este de minim un loc de parcare pentru un apartament de până la 75 mp. La care se mai adăugă o cotă de 10% rezervată pentru vizitatori, adică 178 de locuri de parcare.
Funcționari ai Primăriei care au asistat la procesul de recepție al acestui bloc au afirmat, toamna trecută, pentru REPORTER DE IAȘI că la fața locului fusese adus un sistem de park-lift care însă a fost retras imediat după.

În dialogul cu jurnaliștii, Alexandru Palii a explicat, anul trecut, că deține respectivul sistem. Iată reproducerea discuției din septembrie 2021:
REPORTER DE IAȘI: La un moment dat, ați avut pe teren sistemul acesta multipark (park-lift), o mașină deasupra alteia. Nu le-am mai văzut.

- E o soluție care poate fi utilizată. Dar deocamdată nu avem nevoie din simplul motiv că eu n-am vândut nici jumate din locurile de parcare.

- Dar n-ați avut pe teren? Eu mi-aduc aminte că am văzut park-lift.

- Am avut. Ele sunt și acum, dar nu sunt încă asamblate. Dacă dă Dumnezeu și o să ajung la situația asta (să vândă toate parcările – n.r.), ele pot fi asamblate, nu e nicio problemă.

Primul bloc din cartier a avut edificarea semnată de Mihaela Tulică, ruda primarului. Și această intabulare a fost ilegală: blocul avea un etaj în plus, fără autorizație. S-au închis ochii

Dezvoltatorul: „Anul acesta rezolvăm cu parcările”
Acum, Palii spune că unul dintre motivele pentru care nu poate face intabularea este tocmai chestiunea parcărilor, a celei subterane și a park-lift-ului. „Trebuie amenajat park-lift-ul, că așa este conform proiectului. Trebuie să identificăm modelul cel mai bun de park-lift și e o problemă. La un moment dat, erau niște producători de la care speram și noi să luăm, care acum nu mai sunt”, a afirmat acesta. Deci, Palii joacă alba-neagra cu sistemul park-lift.
O a doua problemă ar fi cea a parcărilor subterane. Anul trecut, reprezentanții dezvoltatorului au anunțat că în subteran vor fi realizate 129 locuri de parcare deși în autorizație erau menționate 256.

„Asta este problema care ne ține pe loc. Anul acesta rezolvăm. Noi trebuie să finalizăm parcarea subterană. A fost modificată legislația și parcarea trebuie să fie amenajată cu sprinklere (stropitoare – n.r.) și sistem de desfumare care, de fapt, înseamnă o investiție în plus. Eu acum stau cu proiectele și ofertele în față. Sunt 60 de zile, 90 de zile. Plus că acum este un mare deficit de materiale de construcții, că nu se găsesc nicăieri. Ori, dacă se găsesc, costă mult. Încă nu știu câte locuri vor fi în final în subteran. Eu am un proiect care însă trebuie modificat din simplul motiv că s-au modificat normele, legislația”, a spus Palii.


Imaginile oficiale din randările de vânzări. Uitați de spațiul verde și de copaci, în realitate e numai beton

Bătaie de joc: spațiul verde este inexistent
Rezumat: autorizația a prevăzut două blocuri S+P+13, cu un total de 324 apartamente pentru care trebuiau amenajate 385 locuri de parcare. Dezvoltatorul nu știe câte are acum și nici câteva va avea în subteran și cu park-lift.
În autorizația emisă de Primărie există și condiția amenajării a 3.273 mp de spații verzi. Nici aceasta nu este îndeplinită, tot complexul fiind un mix de betoane și organizare de șantier. Deși trecut inițial în proiect, anunțat și de dezvoltator ca urmând a fi făcut deasupra parcării subterane, parcul de joacă pentru copii nu există.

ISU se miră: „Nu ne-au cerut autorizarea”

Așadar, pe autorizația din 2018, a fost permisă construcția a două blocuri. Unul a fost intabulat în condiții dubioase, pentru celălalt, investitorul trebuie să rezolve problema parcărilor, a spațiilor verzi și a locului de joacă pentru copii.
Concluzia lui Alexandru Palii: „Pe noi toți ne-a blocat pandemia, blocul, după cum probabil cunoașteți, este gata”. O parte dintre cumpărătorii care au cerut lămuriri de la departamentul de vânzări al firmei Lastor, au primit ca explicație pentru întârzierea intabulării apartamentelor lipsa autorizării ISU.

„Au aviz la începutul lucrărilor. Însă acum nu există depusă nicio cerere pentru eliberarea autorizației ISU de securitate la incendiu și protecție civilă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași. Aceștia au adăugat că vor demara o acțiune de control pentru a vedea dacă blocul 4 din complex este sau nu locuit în acest moment.

Locatarii din B4 sunt somați să declare numărul de persoane la întreținere, deși oficial blocul nu este locuit, nefiind intabulat

Oficial nu stă nimeni. Neoficial, stau toți!

Dezvoltatorul Palii nu știe câți oameni s-au mutat deja în acel imobil. „Eu oficial n-am cum să permit la nimeni să se mute. Problema este că eu am dat apartamentele în folosință pentru mobilare și amenajare”, a declarat Palii. Cu alte cuvinte, nu e responsabilitatea lui dacă oamenii au decis să locuiască acolo.
Totuși, un afiș lipit la intrarea în scara B l-a dat de gol. „Pentru locatarii de pe Blocul 4 (A2)! Vă rugăm să treceți pe la Biroul de Vânzări pentru a declara numărul de persoane care locuiesc precum și citirea apometrelor. Bineînțeles dacă doriți să aveți în continuare electricitate, gaz și apă”.

Primele intabulări au fost ilegale, miza fiind uriașă

În complexul imobiliar River’s Towers au fost ridicate, în total, patru blocuri. Și primele două au fost edificate la capătul unor nereguli grosolane. Potrivit autorizației de construire, cele două imobile ar fi trebuit să aibă, fiecare, subsol + parter + 12 etaje + etaj tehnic. Fără nicio autorizație ulterioară, dezvoltatorul a făcut la fiecare dintre cele două blocuri câte un etaj în plus. A ieșit S+P+13E+Eth.

Una dintre edificări a fost semnată de Mihaela Tulică (cumătra primarului Mihai Chirica) în calitate de șef al Serviciului Control Urbanism din Poliția Locală. Prin documentul semnat de ea se atestă că blocul are 12 etaje + etaj tehnic, când în realitate sunt 13 + etaj tehnic.
Și la aceste prime două blocuri, numărul locurilor de parcare a fost subdimensionat, doar 96 de locuri de parcare pentru 199 de unități.

Article image
* Dezvoltatorul basarabean a primit edificările la blocurile de pe Splai Bahlui-Metalurgie deși nu a respectat autorizațiile * La inspecția Primăriei la al treilea bloc a adus un sistem multi-parking, iar a doua zi l-a scos * Se obliga la 642 de locuri și a făcut 300. Atestatul de edificare a stat 6 luni pe biroul lui Mihai Chirica. REPORTER DE IAȘI va explica zilele următoare afacerea * La unul din blocuri, în autorizație ...
Autor Cezar Moraru Anchete 20 Septembrie 2021


Citeste si...
Nota
(4 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: