În perioada următoare va fi organizată una dintre cele mai mari licitaţii din judeţ, privind concesionarea activităţii de salubritate. La o populaţie de aproximativ 800.000 de persoane, pentru acest contract sunt estimate cheltuieli de aproximativ 4 milioane de lei pe lună.
Consecinţă gravă
Măsura este o condiţie impusă în contractul de finanţare europeană în cadrul proiectului „Sistem de management al deşeurilor în judeţul Iaşi.„Însă, pentru asta, localităţile din judeţ trebuie să adopte şi un regulament care nu este agreat în unanimitate. Astfel, în patru comune, Ciurea, Oţeleni, Andrieşeni şi Mirosloveşti, edilii nu vor să adopte regulamentul prin care taxele de salubritate să fie plătite la Primărie, varianta preferată în aceste localităţii fiind colectarea banilor „din gospodărie în gospodărie”. În replică, reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că primăriile care nu adoptă regulamentul riscă să fie excluse din ADIS (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate) Iaşi, organizaţie-cheie în punerea pe roate a sistemului. Asta ar însemna că primăriile vizate trebuie să returneze banii de care au beneficiat în proiectul european privind managementul deşeurilor.
Mărul discordiei: taxă sau tarif?
Proiectul prevede eliminarea taxatorilor care merg din uşă în uşă, cetăţenii urmând să plătească taxa de salubrizarea la sediile primăriilor. „A fost analizată situaţia contractelor şi s-a observat că, în mediul rural, colectarea se face foarte greu. Sistemul de tarifare implică cheltuieli suplimentare. Primăria are pârghii în cazul persoanelor care nu plătesc taxa”, a declarat Laura Păstrăvanu, managerul proiectului.
Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea, este nemulţumit de această idee.”Dacă primăria nu plăteşte, te bagă în rahat, la propriu. Operatorul poate să-ţi blocheze conturile. În Consiliul Local am spus ce se prefigurează, iar proiectul a fost respins. În loc să ne ocupăm de administraţie, ar trebuie să plătim dinainte pentru salubritate. Noi avem acum 3.000 de contracte. Calculul este făcut pe numărul de persoane din comună. Cum recuperăm banii de la cetăţeni? O treime din locuitori este plecată în străinătate, sunt beneficiari de ajutoare sociale, sunt o mie de cetăţeni romi. Ne vom consulta şi vom lua o decizie în perioada următoare”, a explicat primarul din Ciurea.
Citește și Orașul în care copiii n-au voie să se joace: baschetul și fotbalul, sporturi interzise la Iași