fbpx
 
Colaps în urbanismul din Iași: autorizațiile stau blocate cu anii

Colaps în urbanismul din Iași: autorizațiile stau blocate cu anii


De la prea multe interese s-a ajuns în extrema cealaltă: niciun un proiect nu mai este aprobat. Dezvoltatorii sunt exasperați. Fac sute de dosare pentru autorizațiile de construcție și tot li se spune că nu sunt bune. Mulți au angajat credite și pierd banii. La Urbanism, în Primărie, lipsește un „creier” care să organizeze Direcția, după ce trei arhitecți-șefi au demisionat unul după altul. Lipsa de personal și de experiență a creat haos. Nu vom avea PUG nici la anul, deci nu există reguli clare pentru toată lumea.

 

Direcția Urbanism din cadrul Primăriei este departe de ideea unei funcționări în parametri normali. Simpli ieșeni, dar și investitori cu putere financiară sunt nemulțumiți de modul în care sunt eliberate avizele sau autorizațiile de construire. Beneficiarii proiectelor imobiliare ajung să își ceară dreptatea în instanțe, în timp ce funcționarii de la Urbanism sunt cuprinși de teamă atunci când trebuie să-și pună semnătura pe un act oficial.


Reprezentanții Primăriei susțin că primele măsuri au fost luate la Urbanism, și că haosul din Direcție este cauzat de lipsa de personal, dar acuzând și „greaua moștenire” a fostului arhitect-șef Tudor Vericeanu.

 

Arhitecții sunt de vină

Imediat după alegeri, primarul Mihai Chirica a ordonat ca Direcția Urbanism să-și desfășoare activitatea în Palatul Roznovanu așa cum  se întâmpla în urmă cu mai mulți ani. Așadar, funcționarii au eliberat clădirea din Agatha Bârsescu și au revenit la parterul sediului administrativ. Mai mult, au fost luate măsuri și în cea ce privește programul cu publicul. Edilii spun că această măsură funcționează și că niciun beneficiar nu poate interveni ca să pună presiune pe funcționarii de la Urbanism.

 

 

Extrema cealaltă: șantierele din Iași s-au blocat din cauza colapsului de la Serviciul de Urbanism


Viceprimarul Gabriel Harabagiu a explicat că, de cele mai multe ori, imaginea angajaților a fost șifonată de arhitecții ce reprezentau dezvoltatorii imobiliari. „Cauza este lipsa personalului. A fost și o perioadă de concedii, dar la Urbanism, inspectorii au lucrat și în weekend-uri ca să ajungă cu situația la zi. Se mai întâmpla un lucru. Arhitecții care se ocupau de documentație veneau la ghișee cu documentația incompletă. Apoi, le spuneau beneficiarilor că Primăria e de vină pentru întârzieri. Însă, de multe ori, documentația nu era completă”, a declarat viceprimarul.
În consecință, de la mijlocul lunii iulie, dosarele privind obținerea autorizațiilor de construire sunt primite doar complete. Astfel, numărul dosarelor înregistrate a scăzut cu 20%, doar în această perioadă.

 

„Blocaj de spaima pușcăriei”

Arhitecții ieșeni au caracterizat activitatea de la Urbanism ca fiind una haotică, din cauza lipsei de specialiști. ”La Urbanism se întâmplă următoarea situație. Vericeanu, arhitectul-șef, a plecat. În locul lui a rămas Ana Maria Târziu, care a plecat și ea. Apoi, șefă a rămas Pompilia Iliescu. Aveau nevoie de arhitect-șef ca să semneze. Singurul arhitect era Cristian Duțu. El nu are pregătirea necesară și nici vechimea. El a venit în Primărie ca inspector de zonă. Acum, tânărul Duțu nu mai are pe nimeni în spate și nu mai semnează nimic. Proiecte simple, banale sunt blocate. Îi este frică, i se spune de pușcărie și multe altele. Blocajul este dat și la ghișeu. Oamenii sunt nervoși pentru că li se solicită mai multe documente decât sunt cerute în certificatele de urbanism”, a spus arhitectul Marian Jan Chiriță.

 

Viceprimarul Harabagiu trebuie să reorganizeze cel mai greu serviciu al Primăriei. Momentan se caută noi angajați

Se caută un nou arhitect-șef

Reprezentanții Primăriei au mai precizat că, pentru a completa necesarul de angajați de la Urbanism, au fost scoase mai multe posturi la concurs. Pe 30 august au fost depuse dosarele pentru trei posturi de inspector. Candidații trebuie să aibă 9 ani experiență pentru două dintre posturi, iar pentru al treilea, de cinci ani experiență. În ciuda salariului nemotivant, dar și a responsabilității crescute, pentru aceste trei posturi s-au înscris totuși 14 persoane.
Mai mult, a fost finalizată și documentația pentru organizarea concursului privind ocuparea postului de șef Serviciu Urbanism. Momentan funcția este preluată de consilierul superior Cristinel Țărnă. În cel mai scurt timp, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) urmează să anunțe data concursului. Nu în ultimul rând, edilii au precizat că pregătesc și concursul pentru postul de arhitect șef ce va fi organizat tot de ANFP. În funcția de arhitect-șef a fost numit temporar Cristian Duțu.

 

Citește și Orașul în care copiii n-au voie să se joace: baschetul și fotbalul, sporturi interzise la Iași

 

Previziuni sumbre legate de PUG

Urbanismul ieșean depinde și de aprobarea Planului Urbanistic General (PUG). Însă acesta nu a fost finalizat, iar edilii nu dau vreun semn că acest lucru s-ar întâmpla prea curând. „Din păcate, acest PUG nu știu când va mai fi gata. Sunt studii care trebuiesc refăcute pentru că au expirat. Asta înseamnă timp și alți bani. Nu știu când se va mai întâmpla”, au spus, pe surse, oficiali din Primărie.
Arhitecții ieșeni cred că o variantă bună ar fi folosirea unui PUG preliminar. „S-a mai discutat la Primărie despre acest PUG. S-a vorbit de și de varianta unui PUG preliminar care să aibă o valabilitate de trei ani, și să-l înlocuiască pe cel vechi”, a mai spus arhitectul Marian Jan Chirița.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30