Declarat mort
Gelu s-a născut în 1980. Fiind la nunta fratelui ei, mama lui Gelu, Paraschiva Pintilei, l-a născut într-o toaletă. „Au chemat Salvarea şi m-au dus la spital. După ceva timp, deoarece aveam febră, am fost dus la spital. Pe urmă am fost mutat la secţia de distrofici. În loc de Pintilei, am fost trecut Pintilie şi astfel mama nu m-a mai putut găsi. Mamei i s-a spus că am fost transferat la Ungheni, unde am decedat. Există şi o adeverinţă eliberată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care atestă că Gelu Pintilie a decedat, a fost incinerat şi înmormântat pe data de 17 februarie 1981 în Cimitirul Parohiei din localitatea Ungheni“, îşi începe Gelu povestea.
Mutat pe la mai multe case de copii
Încurcătura a avut un efect neaşteptat: considerat abandonat în spital, Gelu „Pintilei” a fost internat pe 19 mai 1981 la Leagănul de copii Iaşi, unde a stat până la vârsta de trei ani. Pe 16 august 1983 a fost mutat la Casa de copii preşcolari Hălăuceşti. Aici, Gelu a avut parte de “tratamente” terifiante, de la bătăile groaznice încasate de la cei mai mari şi până la aruncatul de pe dulap.
„A fost groaznic la Hălăuceşti. Personalul de acolo era extrem de agresiv. Ne băteau pur şi simplu ca să ne vadă plângând. Copiii mai mari ne băteau şi ne chinuiau mereu. Cea mai mare distracţie a lor era să ne urce pe nişte dulapuri de lemn şi să ne arunce de acolo. De atunci am mari probleme la un genunchi. Am şi fost dus de mai multe ori la medic cu genunchiul umflat“, spune tânărul.
Gelu Pintilei poartă din punct de vedere fizic şi psihic urmele vieţii dure pe care a dus-o. Mama sa a refuzat să fie fotografiată, ceea ce ar putea constitui un indiciu al adevărului din această poveste
I-au tăiat două degete
Tot la Hălăuceşti, Gelu a rămas infirm, alegându-se cu două falange tăiate la mâna stângă. „În ’91, când eram în clasa a patra, nişte colegi m-au pus să ţin mâna între stinghia de metal şi bancă şi pe urmă au sărit cu picioarele pe bancă. De frică, eu am tras mâna şi mi-au tăiat două degete (n.r. – falangele III, de la două degete). Am fost dus la spital, la Paşcani, dar nu au mai avut ce să-mi facă. S-au întâmplat multe la casa de copii, dar nimeni nu a răspuns pentru asta“, zice Gelu. Alt necaz l-a avut la vârsta de 11 ani, când a fost depistat cu hepatită tip B, după ce a fost înţepat de nişte colegi cu nişte ace infestate.
Din 1991, Gelu a fost transferat la Centrul de plasament Budăi, iar în 1998, când a împlinit vârsta de 18 ani, a fost dat afară din centru invocându-se o lege care prevede acest lucru pentru cei care devin majori. Împreună cu alţi colegi, Gelu a dormit în gara din Budăi şi, pe urmă, în parcarea din faţa centrului de plasament.
Trecutul l-a urmărit
Sătui să tot fie alungaţi, Gelu, împreună cu câţiva colegi, au venit la Iaşi. Aici, timp de câteva luni, au dormit în gară, în scări de bloc, în cămine sau pe la foşti colegi de la Budăi care deveniseră studenţi. În cele din urmă s-au adresat Protecţiei Copilului. „Ne-am dus de mai multe ori la domnul director de la Protecţia Copilului, domnul Penciuc (Pintilii, adjunct al instituţie o lungă perioadă de timp n.r.), şi l-am rugat să ne ajute. În 1999, cinci dintre noi am fost incluşi într-un proiect al World Vision România. Am fost cazaţi la Liceul «Anghel Saligny» şi am făcut un curs de bucătar. După aceea ne-a fost găsit un loc de muncă la un restaurant la Poieni. Acolo nu am mai fost angajat deoarece avusesem hepatită“, spune Gelu, care adaugă că a făcut şcoala profesională la Colegiul „Gheorghe Asachi“ şi a lucrat o perioadă la o firmă de transport.
După ce a terminat şcoala profesională, în 2002, Gelu a fost în audienţă la primarul Constantin Simirad şi a fost repartizat în căminul M2. „Aşa am ajuns să locuiesc în M2, pe urmă în Centrul de pe strada C.A. Rosetti, pe urmă iar în M2, până anul trecut, când am fost mutat la Centrul de pe Dimitrie Mangeron. În tot acest timp, am lucrat şi eu cu ziua, pe unde am putut“, zice bărbatul.
Şi-a revăzut mama după 19 ani
Din clasa a VI-a, Gelu a încercat să afle care este trecutul său şi cum a ajuns la casa de copii. În 1999, cu ajutorul unei fundaţii, Gelu a reuşit să-şi regăsească mama, după ce, în prealabil, nu i s-a permis accesul la datele sale sau i s-a spus că mama sa plecase în Libia şi l-a abandonat. „Au fost multe piste false. Că pe mama o cheamă Pintilei Luminiţa Paraschiva. Ba Pintilie Paraschiva. Pe urmă, erau trecute mai multe adrese greşite. În cele din urmă, cu ajutorul celor de la fundaţie, am cunoscut-o pe mama şi pe surorile mele, Simona, Daniela şi Loredana. Simona este sora mea dreaptă, iar celelalte două sunt surori vitrege. Relaţia cu mama a continuat doar vreo doi ani, până mi-am dat seama că nu simte nimic pentru mine“, afirmă Gelu.
Mama are însă o variantă diferită. „Am ştiut tot timpul că fiul meu nu este mort. Atunci eram tânără şi proastă şi nu am insistat la Poliţie să-l caute. După ce ne-am reîntâlnit, Gelu a decis să plece de acasă. Era obişnuit cu un alt mod de viaţă. Voia să fie liber şi să facă el ce vrea. Avea un anturaj. Singur a hotărât să plece de acasă şi să stea pe străzi. Eu am insistat, dar nu l-am putut convinge“, susţine Paraschiva, acum devenită Titianu.
Barbariile din centrul de plasament l-au lăsat pe Gelu fără vârfurile de la două degete
Mai speră în dreptate
În 2011, Gelu şi mama sa au dat în judecată Statul român, prin Ministerul de Finanţe, Ministerul Sănătăţii, Spitalul Ungheni, cerând daune de 1 milion de euro, proces pe care l-au pierdut. Judecătorii au stabilit că „nu s-a dovedit în cauză că mamei minorului Pintilei Gelu i s-ar fi comunicat de către organele statului faptul că acesta ar fi decedat. Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă în mod cert că instituţionalizarea minorului s-a datorat abandonului acestuia de către mamă imediat după naştere, iar nu unei erori de înregistrare sau comunicare a cadrelor medicale din spital. Astfel instituţionalizarea minorului a avut loc ca urmare a abandonului şi a lipsei de îngrijire a minorului de către mama acestuia, conform referatului de anchetă socială din anul 1980 întocmit de asistenta medicală de la Dispensarul nr. 35 Tătăraşi la domiciliul bunicii materne unde locuise şi mama minorului. Chiar dacă ulterior mamei i-a fost greu să localizeze minorul datorită diferenţei de nume, acest aspect nu este imputabil organelor statului ci abandonului şi confuziilor făcute de însăşi mama minorului cu privire la numele de familie.” În privinţa actului care atesta că Gelu ar fi fost mort, judecătorii au scris că „nu poate fi avută în vedere de către instanţă întrucât a fost anulată de aceeaţi instituţie care a emis-o”. La proces, lovitura de graţie a venit de la martorul S.C, care a contrazis varianta pierderii lui Gelu şi a declarat că „aceasta (mama n.r.) îl vizita pe reclamant la Centrul de Plasament Hălăuceşti.”
Mama: „Vor să-şi acopere greşelile”
În 2014, într-o nouă acţiune, cu acelaşi obiect, depusă la Tribunal, Gelu a chemat iar la judecată Statul român, prin Ministerul de Finanţe, dar şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Prima instanţă nu i-a dat câştig de cauză, iar acum, la apel, bărbatul speră să primească cei 150.000 de euro pe care i-a cerut ca daune. „E greu în România să i se facă dreptate. La primul proces, mă întrebau procurorii şi judecătorii dacă sunt sigură că e fiul meu. Adică eu am luat un băiat de pe stradă şi am spus că e fiul meu, în condiţiile în care aveam acte care demonstrau asta… Vor să-şi acopere greşelile şi nimeni să nu plătească“, susţine Paraschiva Titianu, deşi actele o contrazic.
„A fost un lung şir de greşeli făcute în acte de reprezentanţii Statului român, care au făcut ca eu să ajung în centrele de plasament. În acele centre, m-am îmbolnăvit, am fost bătut, terorizat şi lipsit de dragostea maternă. Sper ca măcar în al doisprezecelea ceas să mi se facă dreptate şi Statul să plătească pentru suferinţele îndurate“, conchide Gelu.
