Poliţistul din dubă, care făcea filaj pentru prinderea unei reţele de traficanţi de droguri, i-a arestat pe români după ce aceştia au încercat să pornească maşina de la firele din bord.
După cum relatează publicaţia Il Piccolo, românii au observat că maşina era parcată de mai multă vreme acolo şi, în prima fază, s-au gândit că ar putea fi ceva de furat înăuntru. Au încercat una dintre portiere, care s-a deschis. Odată văzuţi în dubă, ei s-au gândit apoi să o fure cu totul şi au încercat să o pornească cu ajutorul firelor de sub bord.
Ceea ce nu ştiau hoţii era că maşina cu pricina era o dubă folosită de Poliţia italiană pentru filaje, înăuntru aflându-se un ofiţer care urmărea mişcările unei reţele de traficanţi de droguri. De altfel, poliţistul (care era ascuns în zona rezervată pasagerilor) i-a reţinut imediat pe cei doi români, care au fost duşi în fața magistraţilor sub acuzaţia de „tentativă de furt”. Verificările ulterioare au arătat că românii de-abia ce ajunseseră la Trieste, venind din România, iar de acolo îşi doreau să plece către un alt oraş, dar nu avea nici bani şi nici mijloc de transport.
(Sursa: Știrile Pro TV)