Irina Socol rememorează începuturile SIVECO şi apoi problemele sale cu justiţia şi „realitatea dură a arestului", precizând că şi-a recunoscut faptele şi a achitat integral prejudiciul.
„În primul rând, îmi pare foarte rău că am luat parte la tot sistemul de compromisuri care a fost o practică cvasi-generalizată până acum câțiva ani. Nu este zi în care să nu regret. Noi am început firma din pasiune pentru software și tehnologia informației și am reușit să facem lucruri extraordinare – sisteme care sunt apreciate la nivel internațional. Am fost un grup de premianți, olimpici, ingineri sau matematicieni. Când mă uit în spate, văd peste 20 de ani de muncă neîntreruptă, pe brânci și, deodată, peste noapte, în 2014, vine realitatea dură a arestului. Dar nu mă consider o victimă a cuiva. În ce mă privește, am acceptat pedeapsa pe care am primit-o. Am recunoscut faptele, am ispășit pedeapsa. Am făcut tot ce am putut pentru a repara prejudiciul către stat. Am facut-o cu toate dividendele neîncasate în ultimii 15 ani, 11,5 milioane de euro, bani cu care intenționam să deschidem reprezentanțe în câteva capitale importante. Am folosit banii economisiți pentru investiții pentru a plăti integral și foarte rapid prejudiciul. Este un caz unic. Am făcut-o pentru că ne-am asumat un nou parcurs, respingând orice ar putea avea legătură cu practici ale trecutului", scrie Irina Socol.
Ea susţine că a avut puterea de a-şi asuma şi a răspuns întrebărilor procurorilor.
„Fără a încerca să caut vreo justificare, aş vrea să fac o precizare: lucrurile incorecte nu au fost niciodată iniţiativa noastră. Ne trezeam în mijlocul proiectelor, după luni în care zeci de programatori lucrau la un proiect, cu sugestii şi solicitări imperative. Eu am avut nişte alegeri de făcut. Am plătit pentru ele. Îmi doresc din tot sufletul ca România să nu revină niciodată la epoca corupţiei cvasi-generalizate în achiziţiile publice", relatează fosta preşedintă SIVECO.
Socol reaminteşte că a cedat acţiunile celor 36 de manageri din cadrul companiei şi îşi exprimă încrederea în preşedintele director general Florin Ilia.
Irina Socol a fost condamnată definitiv, în 3 mai 2016, la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, de Curtea de Apel Bucureşti, care i-a redus cu un an pedeapsa primită la judecarea pe fond, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice. Din pedeapsa Irinei Socol a fost scăzută durata reţinerii şi arestării preventive şi cea a arestului la domiciliu, iar în 12 iulie 2016 Tribunalul Prahova a dispus, in 12 iulie, eliberarea condiţionată. Numele lui Socol apare şi în dosarul fostei preşedinte AEP Ana Maria Pătru. De altfel, Pătru a lansat acuzaţii la adresa Irinei Socol şi a companiei SIVECO inclusiv în documentele transmise Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. Pătru s-a declarat dispusă să fie audiată de Comisia SRI. SIVECO a respins acuzaţiile fostei şef AEP.
(Sursa: romaniatv.net)