Interviu-eveniment cu Vasile Dâncu: „Politica a ajuns o lume a golanilor”

Interviu-eveniment cu Vasile Dâncu: „Politica a ajuns o lume a golanilor”


Politologul clujean surprinde marile teme ale politicii actuale: improvizația, lipsa de proiect, iluzia „centrismului”, brutalitatea deciziilor și un Liviu Dragnea care nu știe cum să rămână în joc. „Oamenii cu idei nu mai vin în politică, sunt înlocuiți cu băieții buni la toate”. „Nu câștigă nimeni din războiul Justiție-Politic. Nu găsim echilibrul fin”. „România sărăcește pentru că nu are capacitate administrativă”. „Politicienii sunt speriați de trecut pentru că nu sunt capabili de fapte bune în prezent”.

REPORTER DE IAȘI: - Criza în România s-a declanşat din momentul câştigării alegerilor de către PSD cu un scor neaşteptat de mare? S-a produs o debalansare a forţelor politice pe care o vom resimţi şi în următorii ani?

VASILE DÂNCU: - Da, în acest moment, situaţia politică arată un mare dezechilibru chiar dacă acţiunile din ultimele luni ale PSD şi ALDE parcă vor dinadins să-i sprijine pe competitorii lor politici să revină. Nu se poate şti cât va dura acest dezechilibru, dar este vorba despre o criza politică profundă unde dezechilibrul nu este singura problemă.  Sunt probleme mai grave care afectează sistemul politic din România.

Tipul de competiție, ca şi continuă conflictualitate emoţională, personalizată, a creat situații aberante care au distrus leadershipul politic de la noi. De mai bine de un deceniu, politicienii ies la televizor şi îşi ameninţă competitorul cu puşcăria. Se fac plângeri penale, nu se dialoghează pe programe, nu se centrează pe valori, caută să îşi impună influența asupra justiţiei, internelor sau serviciilor, inclusiv pentru a distruge concurenţa.

Acest fapt duce la o atmosferă politică irespirabilă, la dezgust și la lehamite, iar viitorul arată sumbru. Oamenii cu idei sau cu simţire pentru acţiune publică sau management public nu mai vor să aleagă această carieră.

Politica pare o lume a ticăloșilor, a corupților şi a golanilor, astfel că greu mai poate dori cineva să-și aleagă această carieră nedemnă. Tinerii vor fugi de angajament, iar în acţiunea civică se vor angrena mai mult anarhiştii şi extremiștii.

Fragmentarea puterii este un alt fenomen negativ în România şi se produce sub mai multe forme. Guvernele se schimbă tot mai des, în ministerele cele mai importante - Educaţiei sau al Sănătăţii - am avut o medie pe mandat de un pic peste un an.

Politica nu mai guvernează, ea doar administrează crize, multe dintre acestea produse din prostie sau din emoții și ambiții personale. Politica de tip pompieristic blochează dezvoltarea, mai ales că avem deja acceptat un principiu al găştilor. Aproape că nu ne mai mirăm când vedem oameni fără nicio specializare puşi în posturi cheie pe principiul numirii politice. Încet-încet şi specialiştii care mai sunt în administraţie sunt umiliţi, pleacă sau se ticăloșesc.

Nici nu ştii ce să crezi când un secretar de stat cu care ai lucrat un important proiect de reformă într-un domeniu, la care el a fost şeful, l-ai protejat să facă ceea ce este mai bine, rămâne în următorul guvern şi, în Parlament, îşi critică propriul proiect, îl retrage, pentru a reveni cu el peste doua luni, identic, dar ca o ”creaţie” a partidului care guvernează acum. E trist, uneori pare mai rău decât înainte de 1989, când cenzura era clară şi puteai înţelege  cameleonismul sau impostura morală.

Fragmentarea puterii apare şi din lupta între instituţiile fundamentale: am avut 10 ani de luptă între Parlament şi Preşedinţie, chiar şi o tentativă de a scoate guvernul de sub ”tirania” majorităţii parlamentare. Când instituțiile fundamentale ale statului devin instrumente pentru ambiții sau orgolii personale este un lucru foarte grav, nu se mai poate guverna, dispare atât forţa simbolică a statului, cât şi autoritatea publică.

În plus, au dispărut aproape în totalitate intelectualii din politică, Ministerul Culturii este un fel de minister bun de dat la schimb în orice situaţie de negociere, cel al Învăţământului este continuu pus sub presiune de tot felulul de mofturi politice.

Politica s-a despiritualizat, nu mai face proiecte de viitor, nu mai caută să inoveze, a devenit o listă de propuneri populiste din talk-show-urile politice. Nu banul este măsura unui program politic sau a unui program de guvernare, ci modalitatea în care aduci bucurie, fericire şi echilibru în viaţa oamenilor, modul în care stimulezi sentimentul de apartenenţă şi  pe cel de solidaritate. Uneori asta se face şi cu bani, dar, în cele mai multe cazuri, marile reforme ale statelor nu au fost dependente de bani.

Din cauza lipsei de idei şi substanţă intelectuală, dacă bugetul s-ar dubla peste noapte, românii nu ar trăi cu mult mai bine, maxima noastră înţelepciune ar fi o încleştare pe bani pentru a mări salarii, pentru a da tot felul de sporuri şi indemnizaţii. Am consuma mai mult, dar nu ar creşte nici calitatea educaţiei şi nici cea a ocrotirii sănătăţii şi vieții. Acestea sunt o parte din marile dezechilibre politice, balanța între PSD şi PNL, este aproape nerelevantă, în comparație cu acestea.

 

Vasile Dâncu: „Conflictul emoțional a distrus clasa politică”

 

În Justiție e nevoie de un reglaj fin

- Justiția selectivă și aripile politizate din Servicii sunt teme reale pentru România în 2017, când avem 0,1% absorbție pe fonduri europene în exercițiul 2013-2020? Războiul Justiție-politic este decisiv pentru evoluția României sau e doar o furtună într-un pahar cu apă?

- Justiţia trebuie să își câştige independenţa deplină şi asta este o lupta încă de dat. Cot la cot, politicienii şi juriştii, trebuie să consimtă la acest proiect şi la faptul că politica nu trebuie să se amestece în justiție, dar şi reciproca este valabilă: Justiţia nu trebuie să se amestece în politică.

Va fi un drum destul de lung, dar cred că trebuie făcut încet şi instituţional. Nu sunt adeptul heirupismelor şi nici a eroilor salvatori, când este vorba de politici sociale, trebuie să înveți mereu, să te adaptezi vieţii sociale care se schimbă din ce în ce mai repede.

Echilibrul în societate este astăzi dinamic, nu mai este o stare de perfecţiune. Dar războiul justiţie - politic este un fapt, din nefericire. Uneori este o consecinţă a faptului că apar oameni politici care cred că atunci când ai câştigat puterea politică ai dreptul de a schimba orice, de a călca în picioare toate regulile.

Nu sunt fericit când vin unii cu tot felul de invenţii şi norme legislative din alte ţări, care trebuie implementate doar pentru funcţionează în marile democraţii.

Evident,  ar trebui să avem inteligenţa de a construi o justiţie pe măsura noastră, în acord cu etapa socială şi economică prin care trecem, dar nici nu pot să fiu de acord cu încercarea contiună de a construi norme şi instituţii originale, în funcţie de poftele conducătorilor. Aici este o chestiune de echilibru fin, pe care nu reuşim să-l găsim aproape niciodată.
Nu aveam nevoie de acest război şi nici nu va aduce lapte şi miere indiferent cine-l va câştiga. Justiția trebuie lăsată să-și faca treaba, cred ca sunt destui oameni valoroși din interior care pot duce aceasta sarcina reformării  pe umeri.

 

Clasa de mijloc, o iluzie. România sărăcește

- Polarizarea României în două mari blocuri - populist și pro-european - reflectă disparitățile între bogați și săraci și lipsa unei clase mijlocii majoritare?

- Polarizarea României în două blocuri este mai mult o fotografie de moment. Dacă ne uităm mai cu atenţie, aceste blocuri sunt cu geometrie variabilă, nu sunt blocuri de piatră, ci sunt de plastilină. Populismul este o regulă, în ultimi ani văd stupefiat cum PNL licitează plusând la majoritatea propunerilor redistributive ale PSD. Curentul proeuropean este mai degrabă unul de nişă sau e o inserţie, un addagio la discursul populist pe care îl regăsim peste tot.

Proeuropenismul nostru nu este unul de substanţă, ci este o colecție de lozinci despre democrație. Proeuropenismul nostru nu este o aplicare a unor principii de cultură şi civilizaţie sau model administrativ la realitatea noastră, ci, mai degrabă, un ciocan cu principii bune de folosit în campania electorală.

Am colecţionat în ultimii ani toate programele politice şi cele de guvernare ale partidelor şi ştiu ce spun. Seamănă unele cu altele şi sunt profund demagogice şi populiste. La ultimele alegeri parlamentare, Dragnea a făcut un experiment cu un program de guvernare, în loc de program politic, cu date precise şi termene, în stil ingineresc, dar s-ar putea sa regrete mai încolo. Chiar dacă am avea bani destui, nu avem capacitate administrativă pentru a aplica rapid proiecte şi politici publice.

Clasa de mijloc este doar o iluzie a unor oameni care trăiesc un pic mai bine şi care ar vrea să pară altceva. În realitate, România este polarizată periculos, avem creştere economică mare, dar în fiecare an creşte şi sărăcia cu 3-4%. Resursele se scurg din România şi lumea se face că nu observă, politicienii consideră asta ca un dat sau, mai rău, dacă ne uitam cum este sabotată o direcţie de la ANAF care se ocupă de preţuri de transfer, vedem un adevărat sabotaj.

 

Dâncu a fost prieten foarte bun cu Dragnea, dar din iarnă s-a produs ruptura

 

„Suntem cei mai ascultători din Europa”

- Poate o guvernare în interiorul UE să păcălească deficitul, echilibrele macro după episodul Grecia? Nu există sisteme de control care fac acest lucru imposibil?

- Da, este posibil. Studiaţi preţurile la produse agricole şi la alimente în general din marile noastre reţele de supermaketuri (străine, în totatlitate). Acolo sunt preţuri pe care, în mod normal, nu au cum să le producă alte ţări, unde şi forţa de muncă e mai scumpă, decât cu ajutoare de stat mascate. Vă poate demostra orice producător român de lapte, carne sau alte produse alimentare.

Dar noi acceptăm asta, producătorii noştri sunt eliminaţi de pe piaţă, iar noi mâncăm toate porcăriile Occidentului sau chiar din ţări vecine. Controlul este relativ şi poate ca la nivel macro este mai simplu de gândit. Franţa şi Spania sau Portugalia depăşesc mereu limita lui 5% şi sunt mereu averizaţi, dar ei îşi văd mai departe de proiectele lor naţionale.

Noi avem şi ambiţia de a fi elevii cei mai ascultători. Ne impunem singuri reguli care ne strangulează. În chestiunea accesării fondurilor europene, spre exemplu, inventam proceduri de se crucesc comisarii europeni şi se bucură cei din alte state membre pentru că li se distribuie banii nefolosiţi de noi.

Autoritatea noastră de audit este cea mai dură din Europa, dă penalizări de 25% cât ai clipi, iar Curtea de Conturi a României nu vrea să realizeze control preventiv pentru a ajuta instituțiile. Trebuie să respectam regulile europene, dar nu cred că trebuie să ne uitam la ele ca la drobul de sare şi să stam ca paralizaţi pentru că am putea să le încălcăm.

Este o chestiune de măsură, putem să negociem mai mult, să mai riscăm câte o procedura de infringement, să fim mai activi şi mai inventivi. Suntem docili şi nu avem specialişti care să se lupte pentru România la Bruxelles.

Avem şi prea puţini funcţionari europeni, acesta fiind un dezavantaj. Din păcate, unii funcţionari români ajunşi acolo pe cont propriu, aproape urăsc România sau le este ruşine de ţara lor. Am văzut situaţii în care reprezentatul român dintr-o comisie era cel mai tare fitilist, ne bloca proiectele, cerea aberaţii. Din multe ministere care gestionează fonduri europene am auzit rugăciunea următoare: dă, Doamne, să nu vină vreun român in inspecţie, să vina straini căci ei ne înţeleg mai bine.
Deunăzi, am văzut că s-a umflat în pene Macron şi a jignit tot Estul şi Centrul Europei. I-a răspuns foarte dur Polonia, noi tăcem și asta nu ne aduce respectul ţărilor mari. De ce nu le spunem şi noi prietenilor din Vest când ne bat obrazul cu muncitorii care merg la ei că aceştia participă la PIB-ul lor şi că și la noi la tot pasul sunt doar produsele lor, băncile lor, întreprinderile lor, firmele lor câştigă marile licitaţii de la noi: le convine să şi le ia înapoi? În modul acesta le-a răspuns premierul Poloniei și nimeni nu a rupt relaţiile diplomatice cu ţara sa.

Noi avem nevoie de mai multă demnitate, dar și de oameni cu idei şi cultură. Cineva care ştie că nu e stăpân pe instrumentele sale nu este capabil să caute soluţii pentru a valorifica regulile europene, nu doar a le accepta ca limitări.

 

Trecutul se iartă cu fapte bune

- Adrian Năstase vorbea de o "continuă improvizație" în acțiunile PSD din februarie încoace, sugerând o politică reactivă din disperarea de-a acoperi toate păcatele trecutului: penale, cariere contra-făcute, averi nejustificate. Se poate trăi cu trecutul in spate sau acesta trebuie ras complet, pentru că altfel nu vei avea liniște niciodată?

- Da, PSD nu mai are legătură cu partidul condus de Adrian Năstase. Acel PSD era un partid cu ideologie clară, cu organizare, cu departamente care lucrau continuu, programele nu se scriau în 2-3 oameni. Şi încă ceva: erau oameni pregătiţi pentru toate domeniile.

Partidul era deschis mereu la achiziţii, cum se spune în fotbal, erau aduşi oameni de la universităţi, din instituţii de cultură. Este un mare merit al politicianului Adrian Năstase care a promovat această politică.

Acum, nu doar PSD este diferit, dar şi celelalte partide sunt organizate şi funcţionează după alte reguli şi principii. Improvizaţia este peste tot, oamenii de idei sau strategie au fost înlocuiţi cu băieţi buni la toate şi partidele funcţionează doar în perioada electorală, în rest se uită toţi la televizor şi aşteaptă totul de la lider.

Politicienii sunt speriaţi de trecut nu doar pentru că pot deveni victime în războiul dintre justiţie şi politică, cum aţi definit această încleștare, ci, mai ales, pentru că nu au nici o idee despre viitor şi nu au instrumente intelectuale de anticipare. Trecutul poate fi uitat numai dacă îl acoperi cu multe fapte bune din prezent şi din viitor. Asta ar trebui să fie lecţia învăţată de politicieni.

 

Vasile Dâncu crede că Iohannis și Orban trebuie să caute soluțiile care unesc societatea

 

Niciun sistem serios nu rezistă în România

- Există pericolul populismului autocrat in România? Există o contrapondere politică suficient de puternică pentru a se opune? Putem vorbi de rezolvarea prin forță a crizelor obositoare din România?

- Da, acest pericol există întotdeauna, în orice vreme şi timp istoric. Planează mereu acest pericol pentru că oamenii au reflexul supunerii la lider. În ţara care şi-a împuşcat conducătorul iubit în ziua de Crăciun, azi mai mult de jumătate dintre oameni cred că ar fi de preferat un om înţelept şi un singur partid, cacofoniei democratice din acest moment. Dictatorii sunt produşi în mare măsură de servilismul şi de laşitatea maselor.

Dar în România este greu de făcut ceva cu seriozitate şi sistemicitate, nici autocraţie, nici dictatură, dar, bineînţeles, nici democraţie sau pluralism. Noi suntem în stare să compromitem orice sistem. Trăim într-o perioadă a dictaturii emoţiilor mult accelerate de reţelele sociale, care înseamnă instabilitate şi durată scurtă. Acum urcarea unui lider pe valul simpatiei se produce rapid, dar se stă foarte puţin timp acolo.

Valul de emoţie negativă loveşte mult mai tare şi regele este rostogolit rapid de pe tron. Putem avea doar scurte perioade de autocraţii sau regimuri politice mai personalizate. De ce nu putem face o autocraţie serioasă? În primul rând pentru că avem o capacitate administrativă slabă. Cu instituţii tot mai debile şi aflate în război nu are cum să iasă o autocraţie.

Cu intervenţii externe la fiecare gest politic şi chiar cu corporatişti străini care agită strada cum să construieşti regimuri autoritare în România? Mai degrabă vom avea crize de orgoliu sau acte ratate ale unor lideri care văd cum le curge puterea printre degete ca nisipul şi ei nu se pot bucura de elixirul puterii totale.

Cei care se gândesc la asta nu înţeleg fenomenul fragmentarii puterii şi nu înţeleg că puterea unui individ creşte cu adevărat doar atunci când reuşeşte să creeze echipe puternice, lanţuri umane ale competenţei. Politica nu e sport individual, ci sport de echipă.

Dar alt pericol pândeşte nu doar România, ci şi întreaga lume, pericolul centrismului. Acest curent este moartea partidelor şi a ideologiilor şi el a câştigat teren din cauza că politicienii nu au înţeles la timp că trebuie să-şi păzească linia ideologică a partidelor şi să le ferească de populism excesiv.

Victoriile lui Macron şi Donald Trump sunt au apărut pe fondul lipsei de încredere în partide şi în mainstream politic. Este căutarea unui loc exterior, a unui loc neutru , eventual combinată cu iluzia tehnocrată.

Deocamdată doar Germania va rezista acestui val de centrism, care ciudat, se alimentează şi  virează invizibil spre un populism de tip autarhic. Invocă tot mai mult poporul şi voinţa lui, iar în numele poporului se pot face şi s-au făcut cele mai odioase crime. Vorbeam de Germania, aici politicienii din partidele mari se abţin să valorifice emoţii colective, iar instinctul gregar al maselor în detrimentul construcţiei viitorului.

Nici la ei, probabil că lumea nu a înţeles ce a dorit Cancelarul Angela Merkel cu primirea refugiaţilor, dar nu au sărit să-i ia gâtul imediat. Probabil ei ştiu că uneori politica este o traversare a deşertului şi nu e înţelept ca la prima criză să sacrifici şeful caravanei. Cred că partidele noastre importante încă nu îşi dau seama de acest pericol.

 

„PNL a rămas la lupta cu comunismul”

- PNL pare de ani de zile "răul mai mic" în comparație cu PSD, un PSD mai puțin virulent, dar și mai debil organizatoric. Este acest dezechilibru ideologic principala problemă a României în deceniile care-au trecut și în deceniile care urmează?

- Mai mult decât dezechilibru ideologic, avem un vid ideologic. PNL, din nefericire, a construit tot discursul din ultimele decenii pe ideea că ei sunt un fel de Sfântul Gheorghe în lupta cu balaurul comunismului. Balaurul acesta este mai mult parte parte a imaginarului colectiv şi oricum această legitimitate ca misiune sfântă a blocat partidul de la o dezvoltare firească.

Am senzaţia că PNL nu ştie prea bine pe cine reprezintă, nu a preluat tradiţia şi valorile ei, nu construiește programe naționale şi nu reprezintă antreprenoriatul decât prin vorbe. Aşteptam ca liberalii să nu se agaţe doar de cota unică, ci să caute soluţii pentru dezvoltarea României, inclusiv pentru creşterea economică şi valorificarea resurselor noastre. Dreapta avea o moştenire şi o tradiţie care meritau să fie duse mai departe, actualizate, rafinate.
Mă aştept de la Dl. Ludovic Orban, un liberal mai tipic şi mai vechi, să caute soluţii în această direcţie pentru a putea relansa dreapta. Deşi, am fost un pic surprins să văd, la Congresul PNL, că principala sa frază de instalare a fost: Nu colaboram cu PSD! Care ar fi fost răspunsul daca un gazetar deştept îl întreba pe loc: nici în interesul României?

 

Dezamăgit în ultimul an, Vasile Dâncu spune că nu se mai întoarce în politică

 

Miza lui Dragnea: nivelul superior

- Liviu Dragnea-premier va aduce liniștea în țară, ca și în PSD? Vulnerabilitatea sa l-a făcut mai rău decat inainte sau a fost acelasi tot timpul?

- În decembrie 2016, Liviu Dragnea ar fi fost un premier bun, şi-a câştigat acest drept şi legitimitatea prin competiție. Ce s-a întâmplat după asta este greu de înţeles şi cred că nici el nu poate explica. Nu am fost niciunul în situația lui, aşa încât nu vom şti niciodată ce simte omul în aceste momente.

Problema este că un context care există la un moment dat nu se mai repetă în aceleași date ale situației. Nimeni nu poate opri în loc istoria, orice ai face ea nu te aşteaptă. În politică este important sa rămâi in joc. Pentru a câştiga o mare cursă este bine câteodată și să ştii să renunți la mizele intermediare.

Eu nu cred că sunt foarte adecvat pentru politică tocmai din acest motiv, nu pot urmări un vis sau un proiect cu determinarea şi acribia celor care reuşesc să facă asta în ultimii ani. Las în fiecare moment un procent întâmplării şi conjuncţiei de factori, accept că este o marjă pentru acţiunea întâmplării sau a sorţii.

Acum, eu nu sunt sigur că totul se întâmplă pentru că Dragnea vrea să fie premier cu orice preţ, așa se vede de la noi, foarte ușor găsim ţapi ispășitori. Ca lider ar unui mare partid, cel mai mare din România, îşi poate dori şi altceva, eventual nivelul următor. Cel puţin asta doresc cei din partidul pe care-l conduce.

Nu ar fi rău dacă ar clarifica asta public, deoarece acum toate lucrurile nefireşti, anormale, eşecurile politice sunt legate de către opinia publică de această aşa-zisă motivaţie.  Dacă însă ne uităm în partide cu realism şi căutăm oameni şi proiecte vedem că liderii nici nu au de unde alege dintre sute sau mii de ministeriabili.

 

Local, vezi politicieni mai buni. Politica au stricat-o cei de la Centru

- Din Sud sau din Vest, din Nord și Est, baronii Dreptei sau ai Stângii au făcut toți avere după același calapod și își conduc autoritar județele. Sunt totuși nuanțe de viziune între aceștia? Cum îi comparați pe Oprișan cu Falcă sau pe Niculicea cu Hava?

- Mie nu îmi place această definire a administraţiei locale doar prin sintagma baronilor locali. Se întâmplă şi lucruri bune în administraţia locală, mai ales faptul că se modernizează mai repede decât administraţia centrală, cu toate piedicile legale şi politice ce derivă din centralismul efectiv. Politica a fost stricată de baronii centrali, aceasta este o realitate.

În ţară sunt oameni care conduc judeţe sau oraşe  de mai mulţi ani, dar nu înseamnă că sunt personaje corupte şi / sau neonorabile. Fiecare persoană trebuie analizată de la caz la caz, dar cele mai multe mandate au fost obţinute de oameni ai locului ca o reacţie la puterea centrală, de la Bucureşti. Aceasta este o realitate.

Există o mare diferenţă între aşa-zişii baroni şi în funcţie de zonă, de regiune. În Transilvania sau Banat nu poţi conduce autoritar sau prin corupţie generalizată şi găști. Este un alt spirit al comunităţilor. Trebuie să te baţi pentru comunitatea ta, să faci proiecte şi sa aduci resurse.

În sud şi Moldova este un mediu civic mai puţin dezvoltat şi cetăţenii sunt mai docili, iar oamenii politici mai bine organizati. Sigur, este periculos dacă aceşti aşa-zisi baroni invadează şi confiscă puterea centrală, neavând experienţa unui management de acest nivel.

De aceea ar fi bună descentralizarea, ca să nu vină oameni nepregătiţi la Bucureşti doar pentru a direcţiona resurse spre localităţile lor. Chiar dacă fiecare politician are dreptul să-și dorească să fie premier sau preşedinte, ar trebui totuși ca fiecare sa-și vadă şi limitele, iar dacă nu le vede să i le arate partidul din care face parte.

Aş da două exemple de personalităţi puternice din zona locală care au schimbat mult din destinul comunităţilor lor în ultimii ani, cu discreţie, fără scandaluri inutile sau spectacol ieftin: Ilie Bolojan, la Oradea şi Radu Moldovan, la Bistrița-Nasăud. Sunt oameni care nu-şi doresc să fie mari demnitari centrali, își urmează vocația de a pune umărul la dezvoltarea comunităților lor.

O să vedeţi că în aceste zone, climatul politic este unul bun, partidele și politicienii nu se sabotează cu orice preţ, doar de dragul de a arăta ca nişte cocoși de luptă.

 

Elita românească a rămas fără putere

- Consensul politic (inclusiv cu o formulă imparțială de Guvern) pe o agendă națională pe termen lung (10 ani măcar) este o soluție realistă pentru România?

- Consensul politic ar fi esenţial. Mi-am pierdut speranţa că s-ar putea realiza, am scris despre asta mult. Marea noastră problemă este ca avem o elită care nu este unificată consensual, cum spun sociologii, adică nu păstrează un minim de consens pe marile priorităţi.

A devenit astfel o elită fără de putere  deoarece, chiar şi atunci când aceasta deţine poziţii de putere, şi-a pierdut forţa de acţiune. Este acuzată că nu se raportează la interesul comun, la păstrarea valorilor sau la exigenţele responsabilităţii pentru viitorul comun și asta este adevărat.

Elita fără de putere de azi transmite imaginea că s-a retras şi că acum caută doar salvarea individuală, la nivelul grupului mic, al familiei sau al individului. Elita fără de putere îşi trimite copiii în străinătate la studii şi se bucură dacă ei nu se mai întorc.

Dacă trebuie să acuzăm elita de azi pentru ceva, atunci cred că ea este vinovată că şi-a pierdut puterea, cea simbolică mai ales, forţa de a motiva, de a inspira şi de a produce proiectul de societate pe care oamenii îl aşteaptă ca pe o reţetă de la medic.

Ca în celebrul roman „Dueliştii”, elita noastră este într-un conflict continuu căruia i-a uitat originea, mizele şi chiar sensul. Cu toate că mulţi indivizi au sentimentul solidarităţii cu cei apropiaţi sau al coeziunii, totul se întâmplă, parcă, undeva într-un circ, tot mai părăsit de spectatori, tot mai trist, unde o elită fără de putere se devorează pe sine şi nu mai este capabilă de niciun proiect colectiv.

 

Televiziunea stăpânește, a intrat în spațiile rămase goale

- Este România condusă prin televizor ca țările din lumea a treia? E și acesta un rău primordial nerezolvat sau pur și simplu Opoziția e slabă? Manipularea are consecințe serioase în societate sau e unul din darurile otrăvite ale democrației?

- Dacă ne uităm strict la câteva componente ale conducerii unui stat, putem mai degrabă să spunem că România nu prea este condusă sau e semi-condusă. Jumătate este management politic, jumătate plutire, inerţie.

Cifrele de încredere ale unor instituţii gen guvern sau parlament sau cele ale partidelor politice şi ale oamenilor politici arată că lipseşte această componentă a legăturii dintre instituţii şi oameni, fără de care actul de management este incomplet.

Televiziunea, în schimb, ține loc de politică, de viaţă culturală, furnizează un substitut de identitate şi de fericire. Ea a înlocuit politica de arena cu talk-show-ul şi a colonizat spaţiul domestic preluând agendele noastre.

Televiziunea stăpâneşte, nu doar distrează, are potențialul de a construi personaje politice din cârpă și acest lucru poate fi periculos. Dar asta nu este vina ei, ca apa, televiziunea intră în spaţiile rămase goale, nivelează totul, dar poate fi îndiguită, canalizată spre lucruri bune, dar pentru asta este nevoie de oameni puternici și destepți.

 

„Eu am pus punct politicii”

- PSD câștigă timp sau se erodează? Sondajele nu indică nimic pentru că nu sunt credibile. Ați avea o soluție în câțiva pași pentru binele României?

- Stânga are misiunea să reformeze statul, dreapta nu are cum să facă asta, căci se luptă să construiască statul minimal. Dreapta ar trebui să gândească proiecte serioase de dezvoltare și să sprijine inițiativa, nu să fie preocupată de căpuşarea avuţiei comune. Vorbim despre dezastru politic, dar eu sunt optimist în continuare.

Mai cred că actualii politicieni sunt singurii vinovaţi. Dar toţi avem câte o parte de vină. Singurul  care nu are nicio vină, chiar dacă plateste consumaţia, este  poporul român.

Este adevărat că votează, din când în când, dar votează ceea ce i se pune în faţă. Este un vot la categoria impuse, nu la libere.

Johannis, Dragnea şi Orban au moştenit un peisaj politic coagulat. Dacă vor avea forţa şi o minimă coordonare îl pot schimba, dacă nu, vor termina învinşi, ca odinioară fostul preşedinte Emil Constantinescu. Adică să se alieze? Nu, în niciun caz, ar fi o coterie care ar duce tot la dezastru. Să se bată crunt, dar să înţeleagă misiunea generaţiei lor.

Să înţeleagă misiunea timpului lor, să se debaraseze de adulatori şi să caute consilieri adevăraţi. Nu israelieni, nu americani, ci intelectuali români, cu vederi de Stânga şi de Dreapta. La ei trebuie să se predea. Să fuga de cei care îi împing spre război politic total. Acest război pustieşte România de o bună bucată de vreme.

Am scris în cea mai recentă carte, Polliticaly incorrect, despre proiectul meu de schimbare. El vizează, în primul rând, o revenire a politicii la ţinte umane, o reconstrucţie instituţională generală care să pornească de la o modificare a Constituției şi să aibă în centrul ei reconstrucţia Educaţiei şi o grijă sporită pentru antreprenorul român. Dar asta este o altă temă, eu am pus punct politicii.

 

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Go to top