Succesiune cu bucluc
Fiica bărbatului a aflat de sancţiune întâmplător, când a mers la ANAF. Cum Victor Danciu decedase în 2013, iar medicului i-a revenit maşina după succesiune şi a vândut-o încă din aprilie anul trecut, a contestat amenda în instanţă. „Nu este o sumă exorbitantă, însă, fiind un om cu principii şi care respectă legea, consider că nu este normal să achit această sumă (deoarece nu pot să obţin anumite înscrisuri de la ANAF, de la organele competente fără a achita aşa-zisele datorii ale defunctului), care este evident abuziv trecută în sarcina tatălui meu”, se arată în acţiunea depusă de Mitrofan la Judecătoria Iaşi.
Sistemul de supraveghere l-a detectat pe contravenientul care, de fapt, nu mai exista
CNAIR: „Nu a făcut plângere în termen”
Pe de altă parte, reprezentanţii CNAIR au solicitat, printre altele, respingerea plângerii pentru că aceasta nu a fost formulată de Victor Danciu în termen de 15 zile de la aplicarea amenzii. Aceştia arată că proprietarului, care este menţionat în certificatul de înmatriculare al autoturismului, îi revine obligaţia de a plăti rovinieta, potrivit legii. „Având în vedere faptul că înstrăinarea vehiculului a avut loc ulterior decesului domnului Victor Danciu, care figura ca proprietar al maşinii, moştenitorii acestuia aveau obligaţia să notifice către MAI-DRPCIV vânzarea autovehiculului, luându-se în considerare că decesul domnului Victor Danciu nu exceptează moştenitorii ori cumpărătorul de la plata rovinietei”, susţine CNAIR, în documentele depuse la instanţă, arătând şi că medicul avea obligaţia ca, în calitate de moştenitor, să radieze maşina din circulaţie.
„Din punctul meu de vedere, sistemul birocratic din România este vinovat de un asemenea incident, oarecum comic”, Codrin Stupariu, avocatul medicului
Cristina Mitrofan susţine, în schimb, că dacă s-ar fi cerut date de la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor s-ar fi aflat că tatăl său nu avea cum să conducă maşina.
„Cred că, faţă de situaţia dată, era imposibil să săvârşească vreo contravenţie, cu atât mai mult să formuleze «în termen» vreo contestaţie, el fiind trecut la cele veşnice cu trei ani în urmă de la data când s-a dispus această amendă”, a mai explicat medicul în acţiune.