fbpx
 

Dragoste ca în „Tigru și Dragon”: maestrul de karate Gelu Toma se însoară la 62 de ani cu discipola sa de 31 de ani


Dragostea nu are vârstă. De acest fapt s-au convins doi ieșeni. El are 62 de ani, iar ea 31. S-au cunoscut în urmă cu mulți ani, prin intermediul sportului, iar pasiunea comună i-a apropiat. El este maestrul Gheorghe Toma sau Gelu, cum este cunoscut în lumea practicanților de arte marțiale din Iași, iar ea este Iolanda Iliescu, farmacist la Antibiotice SA și instructor de Vovinam Viet Vo Dao. La sfârșitul acestei săptămâni, cei doi vor spune „Da“ în fața ofițerului de stare civilă.

S-au cunoscut la sală

Iolanda Alca Iliescu este absolventă a Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină din Iași. În 2013 și-a început doctoratul în domeniul Farmacie, tot la universitatea ieșeană și, din luna august a anului trecut, s-a angajat ca farmacist la Antibiotice SA.

Cu Gelu Toma s-a cunoscut la sala de antrenament. Iolanda a început să practice Vovinam Viet Vo Dao din 1999, de la vârsta de 11 ani. Așa a ajuns să-l cunoască pe maestrul Gelu Toma.

Despre relația lor, cei doi nu vor să dea detalii. „Este viața noastră și nu vrem să vorbim despre asta. Poate peste vreo lună, două o să vorbesc“, s-a limitat să spună Toma. Iolanda Iliescu parcă ar fi fost dispusă: „Trebuie să vorbesc întâi cu el, pentru că el este șeful“, ne-a transmis ea, după care ne-a spus că subiect e închis: „Face parte din viața noastră intimă.“

S-a antrenat cu maestrul Fidèle

Gelu Toma are centură neagră Viet Vo Dao, centură neagră 1 Dang în Qwan Ki Do, 3 Dang în Vovinam Viet Vo Dao și 4 Dang în Integral Vovinam. Practică artele marțiale de dinainte de Revoluție și, în 1984, a susținut examenul pentru centura neagră cu marele maestru Gouandjika Fidèle. Pentru examen, Gelu Toma a avut de pregătit cele 4 quyen-uri din Viet Vo Dao (Quyen Mot, Quyen Hai, Quyen Ba și Quyen Bon).

După plecarea din țară a lui Jean Isidore Dziengue, cel care a adus în România, în 1984, caietul tehnic de la maestrul Pham Xuan Tong, creatorul Qwan Ki Do-ului, Gelu Toma a continuat alături de Ovidiu Covaci să dezvolte artele marțiale în Iași, mai mult în clandestinitate.

În anii de după căderea comunismului, Gelu Toma a mers la Tolulon, la un stagiu de pregătire alături de maestrul Pham Xuan Tong. În urma unui conflict cu Ovidiu Covaci, lui Toma i s-a interzis să-și deschidă club de Qwan Ki Do, drept pentru care a plecat în Belgia pentru a putea practica acest stil împreună cu maestrul Đồng văn Hùng.

Revenit în țară în 1998, Toma a luat legătura cu maestrul Phan Toàn Châu (astăzi 8e dan FFKDA), fondatorul școlii de arte marțiale vietnameze Taysonvodao. Ulterior, Danka Levet și maestrul Patrick Levet au adus în România conceptul de Vovinam Viet Vo Dao, stil fondat de maestrul Nguyễn Lộc.

Iolanda este asistenta maestrului Toma în cursul unor demonstrații de virtuozitate ale acestuia

Are club sportiv din 2000

Clubul sportiv Siriri din Iași a fost fondat în anul 2000 de către Gelu Toma, pe atunci centură neagră în Vovinam Việt Võ Đạo. Instructor la clubul lui Toma este și viitoarea soție, Iolanda Iliescu, centura neagră 1 Dang.

„De atunci funcționează neîntrerupt, încercând încă și în ziua de astăzi să lărgească orizontul tuturor practicanților săi. Orice artă marțială veritabilă are la bază un set de principii fundamentale, care ghidează practicantul pe drumul lung ce îl are de parcurs în arta marțială, dar și în viață, însă totodată îl previn să se abată de pe calea corectă...“, este mesajul maestrului Toma pe pagina oficială a clubului.

La clubul Siriri s-a practicat vovinam până în 2011, când maestrul a hotărât să practice arta marțială de sine stătător, părăsind departamentul Vovinam Viet Vo Dao.

Uniți de profesie

Diferența de vârstă nu a fost un impediemnt nici pentru doi medici ieșeni care s-au căsătorit recent. Medicul Valentin Munteanu, de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ s-a căsătorit, la începutul lunii trecute, cu Ioana Alexandra Leonte, și ea tot medic. Fostul director al Spitalului de Copii, în vârstă de 57 de ani, se află la a doua căsătorie, în timp ce aleasa inimii are 29 ani.

Fostul director al Spitalului de Copii a spus atunci, pentru REPORTER DE IAȘI, că va organiza, probabil, o petrecere mai mare când vor face cununia religioasă, dar nu au stabilit încă dată.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30