Cătălin Neculau conduce cea mai bogată companie a Primăriei: Salubris. Mărești de patru ori prețul în doi ani și obții bonusuri la sfârșit de an Cătălin Neculau conduce cea mai bogată companie a Primăriei: Salubris. Mărești de patru ori prețul în doi ani și obții bonusuri la sfârșit de an

COMPROMIS. Directori la Primărie cu 12.000 lei/lună și bonusuri anuale de 12 salarii


Consiliul Local a aprobat salarizarea directorilor și membrilor CA ai societăților cu acționar majoritar CL Iași, în plină pandemie. Salariile pot fi dublate anual de bonusuri salariale pentru atingerea criteriilor de performanță. Creșterea este de 50-100% prin acordarea celor 6 până la 12 indemnizații.

Consilierul local Răzvan Timofciuc, care a criticat potențiala creșterile de venituri în cazul directorilor și membrilor CA, a precizat că a propus reducerea la jumătate a veniturilor acestora, amendament care nu a fost aprobat. „Propunerea mea ca salariile directorilor de la societățle din subordinea Primăriei să fie reduse la jumătate, iar indemnizațiile membrilor CA să fie de maximum 10% din salariul directorului a fost respinsă de către Consiliul Local”, a precizat Timofciuc.
Timofciuc voia să le dea 1.000 de lei/lună

„Dacă s-ar fi aprobat această propunere, niciun director nu ar fi avut mai puțin de 7.500 lei/lună net, iar membrii din CA ar fi avut, în medie, 1.000 lei/lună. S-ar fi făcut economii de aproximativ 4 milioane de lei, bani pe care i-am putea folosi pentru finanțarea sistemului public de sănătate în această perioadă greu încercată. S-a ales, în schimb, o cale de mijloc: plafonarea indemnizațiilor directorilor și membrilor CA la nivelul lui decembrie 2019”, a mai spusTimofciuc.

Ședința Consiliului Local, ținută prin aplicație video, de la distanță, a semănat cu o conferință a tuturor planetelor din Galaxie. Cel mai important punct au fost salariile directorilor, tranșat dinainte de-a începe ședința

Noile venituri la societățile subordonate Primăriei

SC EcoPiața SRL Iași

Director executiv: 21.800 lei brut – 12.753 lei net
Membru în CA: 2.200 lei brut – 1.287 lei net

Compania de Transport Public Iași

Director general: 16.000 lei brut – 9.360 lei net
Director tehnic: 15.000 lei brut – 9.067 lei net
Director exploatare: 15.000 lei brut – 9.067 lei net
Director economic: 13.780 lei brut – 8.061 lei net
Membru în CA: 5.514 lei brut – 3.226 lei net.

SC Citadin SA Iași

Director executiv: 19.950 lei brut – 11.670 lei net;
Director executiv adjunct: 17.100 lei brut – 11.115 lei net;
Membru CA: 3.990 lei brut – 2.593 lei net.

SC Servicii Publice SA Iași

Director general: 20.526 lei brut – 12.028 lei net;
Director economic: 17.135 lei brut – 11.137 lei net;
Membru CA: 6.854 lei brut – 4.009 lei net.

SC Salubris SA

Director executiv: 20.500 lei brut – 11.992 lei net;
Membru CA: 6.800 lei brut – 3.978 lei net.

SC Termo-Service SA

Director executiv: 17.319 lei brut – 10.131 lei net;
Membru CA: 5.900 lei brut – 3.451 lei net.

Adevărata lovitură sunt bonusurile care intră automat

La aceste sume mai adăugați componenta variabilă, adică de la 6 până la 12 indemnizații lunare, dacă vor îndeplini indicatorii de performanță asumați prin contractul de mandat. Cazurile în care, la fiecare final de an, directorii nu au îndeplinit criteriile de performanță sunt extrem de rare. În fiecare an, firmele Primăriei din Iași merg pe numărul maxim de indemnizații lunare bonus.
„Ordonanța 109 specifică clar că un salariu al unui director poate fi maxim 6 salarii medii pe ramura pe care o conduce. La un membru de CA, poate să fie tot raportat la salariul mediu pe ramura pe care o conduce. Dacă intrăm pe Institutul Național de Statistică, pentru ramura servicii publice, se vede unde ne încadrăm, la salarizare medie de puțin peste 2.000 de lei pe ramura noastră. Așa se calculează salariile noastre”, a precizat Laurențiu Ivan, directorul SC ServiciiPubliceIași, firma Primăriei unde veniturile directorilor și membrilor CA sunt cele mai mari.

Article image
Dacă proiectul lui Mihai Chirica trece, atunci vom avea șefi la Primărie mai bine plătiți decât în sistemul bancar la nivel de vârf. Barosăneala este să fii director la o companie CL și membru în alte două Consilii de Administrație. Unii cumulează salariul dintr-o direcție a Primăriei cu alte două indemnizații CA, a căror valoare crește exponențial. Aivănoaei e director la Termoservice (15.210 lei) și membru CA la Servicii ...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 31 Martie 2020


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          
Go to top