fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 29 Iunie 2017

Un camion militar s-a răsturnat într-o prăpastie, joi seara, în Argeş. La nivelul județului s-a pus în aplicare planul roșu și au fost alertate 9 echipaje medicale SMURD și 6 SAJ Argeș.

 


Publicat in Social
Simon Smith, în vârstă de 53 ani, a ieşit pe picioarele proprii dintr-un accident în care a fost implicat, în oraşul Reading din Marea Britanie.

 


Publicat in Media
Omenirea trebuie neapărat să acționeze în următorii trei ani pentru a demara o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, altfel riscă să nu poată să mențină încălzirea Terrei sub limita de 2°C fixată prin Acordul privind clima de la Paris, au avertizat joi mai mulți experți în climatologie și cercetători, citați de AFP.

 

După ce au crescut timp de mai multe decenii, emisiile la nivel global de CO2, asociate în principal cu arderea combustibililor fosili (petrol, gaze naturale, cărbune), s-au stabilizat în ultimii doi ani la aproximativ 41 de miliarde de tone pe an.

 


Publicat in Naturism
Guvernul Grindeanu nu va rămâne în istorie din cauza mandatului său scurt, ci prin Ordonanța de Urgență 13 - ordonanță care a reușit să scoată în stradă cel mai mare număr de protestatari de la Revoluție până în prezent -,  a afirmat Klaus Iohannis, după ce Cabinetul Tudose a depus jurământul la Cotroceni. Președintele i-a îndemnat pe noii miniștri să înceteze „țopăiala fiscal-bugetară”, făcând referire la modificarea programului de guvernare și la trecerea de la măriri de salarii la noi taxe.

 


Publicat in Presedintie
Trei procurori DNA vor fi cercetaţi disciplinar de Secţia pentru procurori a CSM pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în legătură cu ancheta privind OUG 13.

 

Cei trei procurori sunt Jean Uncheşelu, Paul Dumitriu şi Marius Bulancea.

 


Publicat in Justitie
Cabinetul Tudose a fost învestit astăzi. Prima etapă a fost audierea în comisiile parlamentare a celor propuşi pentru posturile de miniştri, după ce aceştia au fost validaţi, miercuri, de Comitetul Executiv al PSD.  A urmat şedinţa plenului reunit, în care premierul desemnat Mihai Tudose a prezentat programul cabinetului său. Votul de învestitură nu a pus probleme. Noii miniştri s-au deplasat apoi, la Palatul Cotroceni, unde depun jurământul.  Noul cabinet are 27 de mandate, iar 16 dintre cei care ar urma să le ocupe au făcut parte şi din Guvernul Grindeanu, demis de parlament săptămâna trecută pentru ineficiență.

 

Noul guvern a primit voturile necesare pentru învestitură din partea Parlamentului. Au fost 275 de voturi favorabile şi 102 împotrivă.

 


Publicat in Guvern
Un incendiu de vegetație a izbucnit în această seară, pe pășunea de la marginea cartierului Aviației, foarte aproape de Aerodrom. Focul s-a extins extrem de repede, cuprinzând în doar câteva minute mai bine de un hectar de teren. Din nefericire, în zonă se afla și proprietarul terenului care observase flăcările și sosise să le stingă, însă a fost înconjurat de ele.

 


Publicat in Social
Consilierul local Ciprian Bostan a fost făcut albie de porci într-un amplu material publicat de BZI: alesul local criticase cu argumente contractul de asociere dintre Primăria Iași și patronul ziarului. REPORTER DE IAȘI a publicat un amplu material legat de afacere lui Ghiocel Asimionesei, singurul patron de presă din zona Moldovei condamnat pentru șantaj, care aduce prejudicii de un milion de euro Iașului.

 


Publicat in Administratie Locala
Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au identificat, marți, un bărbat de 32 ani, din municipiul Iaşi, bănuit de comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată, furt, tâlhărie.

Publicat in Justitie
Toate drumurile duc la Iulius Mall vara aceasta, unde preţurile au intrat la apă. Magazinele din îndrăgita destinație de shopping au dat startul promoțiilor la colecțiile de sezon, care ajung până la 70%. Cu oferte atât de ispititoare, clienții își pot face și mai multe cumpărături pentru concediu sau pentru o vară în tendințe.

 

Piesele vestimentare mult dorite din magazinele Terranova și One Star Fashion au prețurile tăiate cu până la 70%, în timp ce discount-uri de până la 60% sunt propunerea brandurilor Nichi şi Kenvelo. Articole de îmbrăcăminte în trend, reduse chiar şi la jumătate, sunt la Koton, H&M, BSB, Bigotti, Bulgarini, Stradivarius şi multe altele. Oferte tentante se găsesc şi la Zara, Bershka şi Pull&Bear.

 


Publicat in Familie
Pagina 1 din 4