fbpx

Items filtered by date: Duminica, 12 Ianuarie 2020

Cel mai bun fotbalist moldovean din toate timpurile pregătește un complex imobiliar în Moara de Vânt. Despre Pavel Cebanu, în prezent președinte al Federației de Fotbal din Republica Moldova, presa locală a scris că este sărac în acte și bogat prin interpuși.

Published in Slideshow HOMEPAGE
16 cadre universitare erau chiar conducători de doctorat și îndeplineau condițiile de prelungire a activității, dar rectorul UMF a aplicat la sânge regulamentul. Prof. Arsenescu era membru al Academiei și prelungirea s-ar fi făcut automat, dar nu i s-a acceptat. Doctorul Viorel Scripcariu ar trebui să se pensioneze în 2022, dar candidează pentru un nou mandat. Își va aplica singur același regulament? Nu comentează. În 2018, prorectorul Gheroghe Iacob de la Univ. „Al.I. Cuza” și-a încetat mandatul la 65 de ani, fiind pensionat. Și propunerea lui Scripcariu la conducerea Facultății de Stomatologie este în aceeași situație. Prof. dr. Zetu va împlini 65 de ani tot in 2022. Peste doi ani vor trebui alte alegeri.

Rectorul în funcție al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” are mare dilemă morală în fața sa. Candidează pentru un al doilea mandat, dar, dacă îl va câștiga, va împlini 65 de ani, vârsta pensionării, în timpul acestuia. Poate n-ar fi fost o mare problemă dacă doctorul Viorel Scripcariu nu ar fi insistat, în primul mandat, să pensioneze un lot de profesori valoroși la limita de vârstă de 65 de ani. Toți au făcut cereri pentru prelungirea activității, dar solicitările au fost respinse.


Published in Slideshow HOMEPAGE
Cel mai bun fotbalist moldovean din toate timpurile pregătește un complex imobiliar în Moara de Vânt. Despre Pavel Cebanu, în prezent președinte al Federației de Fotbal din Republica Moldova, presa locală a scris că este sărac în acte și bogat prin interpuși.

Published in Reportaje
Duminica, 12 Ianuarie 2020 22:49

Veste năucitoare: A murit Cristina Țopescu!

Vedeta TV Cristina Țopescu a murit. Ea a fost găsită în casă. Poliția este acum la fața locului.

Published in Social
Echipaje de poliție însoțite de procurori și trupe speciale din structurile M.A.I. au descins sâmbătă, la domiciliul primarului din comuna vasluiană Hoceni, Vasile Tabără, după ce în cursul nopții trecute un tânăr l-a reclamat pe edil că l-a îmbrâncit și că i-a luat telefonul mobil. Asta după ce, susține acesta, l-ar fi filmat pe primarul Tabără cum târâia un căprior împușcat.

Published in Moldova
Patru rachete au lovit duminică o bază aeriană irakiană care găzduieşte soldaţi americani, la nord de Bagdad, au transmis surse militare irakiene, potrivit AFP.

Published in Eveniment
O fetiță de 7 ani a fost bătută, dezbrăcată şi aruncată apoi în curte, în frig, de propria mamă. S-a întâmplat într-o comună din județul Galați. Un vecin a fost cel care a salvat copila din mâinile mamei sale, care era beată.

Published in Moldova
Agresorul care a împuşcat un bărbat în cartierul ieşean Păcureți a fost prins, fiind vorba chiar despre cuscrul victimei, cei doi intrând în conflict în urma divorţului copiilor lor.

Published in Justitie
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a prezentat pe pagina sa de Facebook imagini care arată cum sunt spălați pereții Spitalului „Bagdasar Arseni” din București.

Published in Sanatate
Asistentul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, Viorel Mîlcu, condamnat definitiv în 2018 de Curtea de Apel Galaţi la 8 ani de închisoare, pentru că a violat mai multe paciente în timp ce erau internate în unitatea medicală, a fost eliberat din penitenciar după aproximativ 3 ani.

Published in Justitie
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Go to top