fbpx
 

Items filtered by date: Miercuri, 17 Iunie 2020

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat, miercuri, inițiativa legislativă semnată de șapte liberali, potrivit căreia criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat.

Publicat in Justitie
Se vor putea întoarce copiii noștri la școală în siguranță din toamnă? Răspunsul este greu de dat în acest moment, pentru că guvernul liberal e obligat să rezolve în următoarele trei luni probleme pe care PSD le-a ignorat ani la rândul. Peste 2.000 de școli mai aveau în 2019 grupuri sanitare în curte, fără apă și canalizare. Cum se vor spăla pe mâini elevii din aceste unități de învățământ, în condițiile în care medicii au stabilit că apa și săpunul sunt cele mai bune arme împotriva coronavirusului?

Publicat in Politica Locala

Invitat: Dorel Codina, director Miroslava Industrial Park


Publicat in Reporter TV
O botoșăneancă de 31 de ani, care locuiește în Iași cu prietenul ei, a ajuns în comă la Unitatea de Primire Urgență a Spitalului „Sfântul Spiridon” după o combinație care îi putea fi fatală: ecstasy cu alcool.

Publicat in Sanatate
Partidul Social Democrat va sesiza Curtea Constituţională în privinţa „abuzului de putere'' pentru prelungirea stării de alertă, a anunţat, miercuri, liderul interimar al partidului, Marcel Ciolacu.

Publicat in Parlament
Plenul Camerei Deputaţilor a dat, miercuri, vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă.

Publicat in Parlament
În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui. Este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD când notele/rezultatele candidaților vor fi afișate astfel.

Publicat in Educatie
Miercuri, 17 iunie, s-a desfășurat cea de-a doua probă scrisă a Evaluării Naționale, la disciplina Matematică. La proba scrisă au fost prezenți 6513 candidați din totalul celor 7402 de absolvenţi ai clasei a VIII-a înscrişi la examen, procentajul prezenţei fiind de 87.98%. Pentru judeţul Iaşi, procentajul general de prezenţă la sesiunea 2020 a examenului de Evaluare Naţională a fost de 87.96%.

Publicat in Educatie
Cântăreţul Marcel Pavel, în vârstă de 60 de ani, este suspect de COVID-19. Artistul a declarat că a fost supus unui test de depistare a Sars-Cov-2 şi aşteaptă rezultatul.

Publicat in Vedete
Poliţiştii de frontieră din Răducăneni efectuează cercetări cu privire la un tânăr depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Publicat in Social
Pagina 2 din 3