fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 

Items filtered by date: Sambata, 30 Octombrie 2021

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean  Vaslui suspectează că acesta, deşi figura ca vaccinat, nu ar fi primit în realitate serul anti-COVID.

Publicat in Moldova
O fotografie făcută într-un cimitir din Iași arată realitatea crudă a acestor zile în România: încăperea este plină de sicrie.

Publicat in Social
Un milionar din China a decis să se răzbune pe angajații unei bănci, după ce nu i s-a permis să intre în instituție fără mască de protecție. Bărbatul și-a retras economiile și a cerut ca banii (aproape 800.000 de dolari) să fie numărați manual.

Publicat in Panorama
O fetiță de numai 3 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Timișoara, după ce s-ar fi dezechilibrat. În momentul accidentului în casă erau tatăl, bunicii și frații ei.

Publicat in Social
Coloana oficială a președintelui american Joe Biden a fost implicată, vineri, într-un accident după ce a părăsit Vaticanul unde liderul de la Casa Albă a avut o întrevedere cu Papa Francisc. Accidentul ar fi fost provocat de un șofer român de 40 de ani, potrivit Corriere della Sera. Casa Albă a precizat că accidentul a fost unul „minor”.

Publicat in Panorama
Astăzi se împlinesc 6 ani de la tragedia din Colectiv, care a îndoliat o țară întreagă. 64 persoane și-au pierdut viața după acel incendiu.

Publicat in Social
Zilele de toamnă au cuprins în atmosfera lor orașul, dar și parcul Palas, ce oferă un peisaj magic și care trezește în oameni o sensibilitate ce a stat parcă ascunsă întreaga vară. Explozia de nuanțe arămii și lumina aurie a soarelui îndeamnă la relaxare, la plimbări lungi care îți permit să te conectezi cu natura și îți încântă ochii și simțurile cu cele mai frumoase experiențe vizuale. Pe lângă spectacolul naturii, te poți bucura și de timp liber la terasele cafenelelor tematice cu priveliște spre Palatul Culturii, iar cei mici se pot distra în aer liber.

Publicat in Timp Liber

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Cartierul Austriac