Cei 6 polițiști din Gorj acuzați de tentativă de omor și tortură au fost trimiși în judecată. Procurii Tribunalului Gorj au cerut judecătorilor pedepsirea acestora după ce au bătut un bărbat crunt, strivind mai multe organe interne.
Încep înscrierile pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2022. Potrivit calendarului BAC-ului de toamnă, în perioada 18-25 iulie se desfășoară înscrierile la sesiunea din august.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 7,14% pe an, de la 7,09% pe an vineri, un nivel mai mare fiind înregistrat pe 27 iulie 2010, respectiv 7,18%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Furt de tot râsul într-un sat din Vaslui. Unul dintre hoţi a rămas atârnat în gardul casei de unde intenţiona să fure bani şi bunuri şi i-a dat de gol apoi şi pe complicii săi. În plus, şoferul care trebuia să le asigure scăparea nu avea permis de conducere.
Poliţiştii ieşeni au intervenit duminică, 17 iulie, la peste 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 350 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 29 de infracţiuni.
Un vrâncean de 34 de ani a fost arestat arestat după ce a furat o motocicletă din curtea sediului Poliției, aceasta fiind probă într-un dosar de furt, relatează Monitorul de Vrancea.
La granița României cu Ucraina se vor deschide trei noi puncte de trecere a frontierei. Guvernul a luat această hotărâre pentru a fluidiza traficul de mărfuri care este concentrat în prezent doar în vama Siret.
Un angajat român a muncit până pe 19 iunie doar pentru a-și achita dările la stat, în timp ce un angajator plătește 1,8 euro pentru fiecare euro pe care îl dă ca salariu.
Un bărbat în vârstă de 87 de ani s-a sinucis, luni dimineaţa, aruncându-se de la etajul 8 al blocului în care locuia, aflat în apropierea Gării de Nord din Timişoara, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.