fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 25 August 2022

Parlamentul spaniol a adoptat joi forma finală a legii care instituie obligaţia consimţământului explicit pentru un act sexual, în caz contrar acesta poate fi considerat viol conform prevederilor acestei noi legi promovate de guvernul de stânga după un viol colectiv survenit în anul 2018, transmite AFP, citată de Agerpres.

Publicat in Eveniment
SRL–urile nou înființate care doresc să plătească un impozit pe venit (cota unică de 1%) vor avea la dispoziție, începând cu anul viitor, maxim 30 de zile de la data înființării pentru a angaja un salariat, conform OG nr. 16 din iulie 2022, prin care s-a modificat Codul Fiscal.

Publicat in Companii
Tendinţă de scădere a concentraţiilor înregistrate la indicatorul PM10 măsurat în staţiile de monitorizare din cadrul reţelei automate de către APM Iaşi  faţă de valorile din  data de 23.08.2022.  

Publicat in Administratie Locala
Un studiu realizat de statul maghiar arată că femeile educate reprezintă un risc pentru viitorul Ungariei, deoarece șansele lor de a se căsători și de a avea copii scad.

Publicat in Panorama
România este traversată în aceste zile de un nou nor de praf saharian. Acesta a plecat din zona Moldovei către sudul țării, anunță meteorologii.

Publicat in Social
Un bebeluș aflat într-un cărucior a fost lovit de o mașină pe o trecere de pietoni din Botoșani. Copilul era pe trecere cu mama lui, dar femeia nu a fost atinsă de mașină.

Publicat in Moldova
Premierul Nicolae Ciucă a participat, joi, la deschiderea de către Transgaz a magistralei de gaz natural Pojorâta - Vatra Dornei. Alături de prim-ministru au fost prezenți și directorul general al Transgaz, Ion Sterian, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, dar și primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș. Edilul l-a elogiat pe Nicolae Ciucă, nu înainte să precizeze că îi este foarte greu să își găsescă „cele mai potrivite cuvinte”, scrie Digi24.

Publicat in Administratie Locala
O femeie de 39 de ani din Aiud, județul Alba, a fost condamnată definitiv la opt ani de închisoare pentru că și-a tratat îngrozitor cei trei copii. 

Publicat in Justitie
DNA a anunţat joi că a trimis în judecată un ofiţer de poliţie în cadrul Corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne, acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, după ce a primit suma de 15.000 lei de la o persoană în schimbul promisiunii că o va ajuta să scape de probleme judiciare.

Publicat in Justitie
Deficitul bugetului general consolidat a crescut la 1,94% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele şapte luni ale acestui an, de la 1,71% din PIB în primul semestru din 2022, conform datelor Ministerului Finanţelor.

Publicat in Fiscalitate
Pagina 1 din 3