fbpx
 
La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 16.00 polițiștii Postului de Poliţie Belceşti au fost sesizaţi prin 112, de către un reprezentant E ON despre faptul că, în urma unui control la locuinţa unui bărbat din comuna Belceşti  a constatat că acesta consumă fraudulos energie electrică.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a dispus trimiterea în judecată în stare arest preventiv a inculpaților: Mihai Baban și Corneliu Vasilachi, ambii în vârstă de 21 ani,  pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

 

Cei doi tineri, în timp ce se aflau pe un drum din apropierea gării Belceşti, jud.Iaşi, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, l-au acostat pe Asofroniei Petru Cristinel (42 ani), căruia i-au aplicat  multiple lovituri cu pumnii şi picioarele predominant la nivelul capului, dar şi peste corp, cauzându-i traumatisme grave care au condus la decesul victimei la data de 27 septembrie.

 

Din probele administrate în cauză a rezultat că a existat un prim episod de violență, la finalul căruia victima a reușit să se ridice și să se deplaseze aproximativ 50 metri însă a fost urmărită de cei doi inculpați, care au lovit-o  în continuare cu pumnii și picioarele. În cele din urmă, inculpații au abandonat pe Asofroniei Petru în apropierea liniilor de cale ferată.

 

„Moartea numitului Asofroniei Petru a fost violentă și s-a datorat comei cerebrale traumatice, consecinţa hematomului subdural, hemoragiei subarahnoidiene, contuziei cerebrale, cerebeloase, ponto-mezenfalice şi a dilacerării cerebrale, produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut deschis”, arată procurorii în actul de trimitere în judecată.

 


Pagina 4 din 4

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30